sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Amanta îl înfundă şi mai tare pe Nichita. Încă cinci ani şi două luni de închisoare

Data publicării: 30.09.2020 • 09:42 Data actualizării: 30.09.2020 • 09:42
Nichita și fata urmărită/FOTO: ziaruldeiasi.ro
Nichita și fata urmărită/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Puţin peste cinci ani de închisoare a primit fostul primar al Iaşului în dosarul “Amanta”, un dosar care se află pe masa judecătorilor tot de atâţia ani. Dacă sentinţa va rămâne definitivă în această formă, pedeapsa îi va fi contopită cu cea primită în dosarul “UTI".

De cinci ani au avut nevoie judecătorii de la Tribunalul Iaşi pentru a ajunge la o concluzie într-unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie din istoria Iaşului. Ieri, a venit sentinţa în dosarul “Amanta”, ancheta care în aprilie 2015 îl scotea din funcţie în cătuşe pe fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita. Acesta a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de mai multe infracţiuni dintre cele pentru care a fost trimis în judecată de DNA. În acelaşi dosar, fostul său coloborator, Liviu Hliboceanu, ex-director al Poliţiei Locale, a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de închisoare. Cei doi trebuie să achite Poliţiei Locale 105.239,43 lei, cât au calculat judecătorii că a fost prejudiciul în acest caz.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră