SPECIAL Povestea arheologului român care a schimbat istoria Mexicului

DE Mihai Duță | Actualizat: 28.09.2020 - 14:06

Prestigioasa publicație Nature prezenta pe larg, în luna iulie, descoperirile arheologului Ciprian Ardelean făcute într-o peșteră din Mexic. Știrea a fost preluată imediat de toate marile publicații ale lumii. De fapt, povestea lui este despre curajul de a-și urma visul.

SHARE

Românul, născut într-un sat de lângă Arad, și-a urmat nebătut un vis din copilărie, atunci când  cea mai mare aventură pentru Ciprian era să meargă cu fratele lui până la cofetăria Libelula. 

Ciprian Ardelean s-a născut în 1976 și toată copilăria și-a petrecut-o în satul părintesc, la Măderat, la 40 km est de Arad, în mijlocul podgoriei, într-o familie de viticultori. În același sat unde are casă părintească de vară și familia vestitei actrițe Maia Morgenstern.

“Abia dacă mergeam altundeva, copii fiind în anii '80, în afară de câte o excursie școlară cu părinții și pe dealurile Zarandului din jurul satului. Uneori, prin inima Apusenilor, care sunt doar la vreo oră distanță cu mașina. Dar a fost o copilărie extraordinară, simplă și liberă, care ne-a călit perfect. Iar părinții noștri niciodată nu ne-au înfrânat visele. Chiar dacă acum i-am lăsat singuri, niciodată nu s-au opus urmării viselor noastre. Suntem, datorită lor. Din moși-strămoși suntem familie de viticultori. Părinții sunt profesori, acum bătrâni pensionari, și își continuă ei singuri lucrul la vie.

          Am urmat școala generală din satul părintesc, până în 1990. Schimbarea de cicluri școlare pentru mine a coincis cu căderea vechilor regimuri în Europa și părea că porțile se deschid larg către alte țări și continente. Visam, și eu și fratele meu, să cutreierăm lumea și să locuim prin țări îndepărtate. Fratele meu — Adrian, cu patru ani mai mic — și-a urmat și el visele sale și , de câțiva ani buni, este CEO la brațul american al unei mari firme germano-franceze. Pentru ani buni fusese CEO pe Asia. Acum stă în Texas, cu familia sa multi-lingvă, la câteva ore cu mașina de mine. Mergem regulat la Măderat la părinți, dar acum COVID-ul ne ține departe. Îmi amintesc o dată, acum vreo 5 ani, îl sunasem pe mobil în timp ce așteptam îmbarcarea pe aeroportul din Santiago de Chile, iar el îmi răspundea de pe aeroportul din Seul. «Îți aminteșți, Adi, când pentru noi, fiind copii, era o adevărată aventură să mergem până la Arad la înghețată la cofetăria Libelula?» ne ziceam din colțuri opuse ale lumii. Înghețata aia de la Libelula ne ajutase să visăm cât mai sus”, își amintește Ciprian.

          După școala gimnazială, a intrat la liceul Dimitrie Țichindeal  din Arad, secția filologie. Renunțase la planurile copilăriei de a fi astronom, pentru că îi era teamă să nu pice examenul de admitere la liceu la matematică. Își aduce minte cu plăcere însă despre profesorul său de matematică din gimnaziu, Dorel Pătru, originar din Argeș, despre care spune că era fabulos de talentat și motivant.

Citește și

Legătura dintre tornade, torsul pisicilor și un cercetător român

A învățat istorie de la tatăl său

Ciprian  învățase de la tatăl său, istoric de profesie, că fiecare colț de lume are propriile mistere, la fel de enigmatice precum misterele cosmosului. “Alegând un liceu umanist, am făcut schimbarea definitivă dinspre astronomie spre științele umanist-istorice și am decis să devin arheolog. Decizia a fost luată la 14 ani, când am ales liceul. "Țichindeal " era prima preparandie românească din Ardeal și era o mândrie să studiezi acolo. La liceu scriam proză și poezie, dar nu am urmat niciodată drumul literar ca profesie. Nu voiam să scriu despre personaje imaginare, vroiam să fiu eu însumi personajul real. Oricum, grupul de prieteni apropiați din acei ani continuă să fie prietenii mei și astăzi. Toți visasem împreună la alte lumi, eram generația posibilităților la începutul anilor 1990. Am continuat să scriu literatură sporadic (nepublicată) până în anii 2000, când știința a înlocuit definitiv beletristica în mintea și viața mea.

          În 1994 am intrat la facultatea de istorie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. La istorie-arheologie, când specializările formale erau încă ceva ambiguu. Mi-era clar că voiam să fiu arheolog și niciodată nu m-am gândit să devin altceva. Ca și student la Cluj am lucrat mai ales pe arheologie română la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, sub aripa profesorului Alexandru Diaconescu. El a fost singurul care m-a ajutat și m-a încurajat să nu îmi abandonez aspirațiile, student fiind. TOȚI ceilalți profesori mă descurajau constant și intenționat. Toți, fără excepție. Asta m-a îndepărtat definitiv de mediul academic româneasc. Localismul exagerat m-a făcut să nu mai privesc înapoi”, spune Ciprian Ardelean.

Cum a ajuns în America Latină

Ciprian era hotărât de mic să cutreiere lumea. Încă de pe la 8-9 ani visa la asta. De atunci a făcut totul ca să-și îndeplinească visul. La 14-15 luase decizia să facă arheologie în America Latină.

“Am știut, de mic, că patriotismul, naționalismul și naționalitatea nu au nici o legătură cu legarea de glie. Suntem cetățeni ai lumii și a fi român e o manifestare particulară a faptului de a fi uman. Ideea că românii sunt meniți a sta în România, lipiți de glie, a fost o idee pe care și eu și fratele meu nu am acceptat-o niciodată.

 La 14-15 ani am luat decizia de a face arheologie în America Latină. Și de atunci totul a fost în linie dreaptă până astăzi. Nu m-am abătut de la obiectiv niciodată. În liceu o știam deja cu siguranță, iar odată intrat la facultate îmi era mai mult decât clar că decizia rămânea valabilă. Nu știam sigur unde în America Latină, la început. Am învățat  spaniolă de unul singur până ce am ajuns la un nivel capabil ca să îmi iau examenele de diplomă de certificare pe spaniolă. Vorbeam deja fluid, din liceu, engleză și franceză. Până la urmă am decis să mă axez pe Mexic. Era o țară mai dezvoltată și mai sigură, în acele vremuri, decât alte zone ale Americii Latine.

Am aplicat din timp la masterul în arheologie la prestigioasa Școală Națională de Antropologie și Istorie (ENAH) în Mexico City și am fost acceptat. Am aplicat apoi și la primul pachet de burse oferit României de guvernul mexican în 1998, când eram aproape de a termina facultatea. La începutul lui 1999 s-au dat rezultatele la acel concurs și luasem bursă, veste aflată pe când eu eram la Berlin. Am plecat imediat în Mexic. Am deja 21 de ani aici. Promisiunea pentru mine însumi era să stau până ce descopăr ceva extraordinar și important. A durat foarte mult să fac asta, două decade. Acum, cu ce s-a publicat în ‘Nature’, pot spune că am găsit ceea ce aveam plănuit pentru Mexic. E timpul să merg mai departe”, spune arheologul român.

Mereu pe șantiere arheologice, dar și în universități prestigioase

În Mexic, în timpul masterului, s-a specializat progresiv pe civilizația Maya și s-a dedicat mai ales epistemologiei și teoriei arheologice, aspecte complet ignorate în România în acei ani. În timpul practicii de student de master, a făcut săpături în zona Maya la cateva situri din sudul peninsulei Yucatan. Atunci a hotărât să se dedice câțiva ani mayașilor, și apoi să rămână în Mexic, după masterat, ca să facă propriile cercetări.

“Nu avea nici un sens pentru mine să mă întorc deja acasă și să reduc visele de aventuri profesionale la doar doi ani de masterat. Mexicanii mi-au permis să rămân cu viză de lucru și am aplicat la un post de docență-cercetare la Universitatea din Zacatecas, unde lucrez și în prezent. 

În 2005 am obținut definitvatul și devenit cetățean mexican, pentru că e mai convenabil să fii cetățean al țării unde stai și lucrezi, decât să continui cu viza de străin. Așadar, acum am dublă cetățenie.

Lucrul în zona Maya l-am oprit în 2006, după doar 4 ani. Atunci s-a născut și fiica mea, Angela Atticia. Am decis să mă reorientez spre vechea mea pasiune, până atunci neurmărită, preistoria americană. Luasem definitivatul și jobul meu era sigur chiar dacă plecam la doctorat. Astfel, în 2009 am fost acceptat la doctorat în Anglia, la Exeter, pentru care am primit o bursă specială tot de la statul mexican. În 2009-2013 am făcut ture constante între Anglia și Mexic, până la susținerea doctoratului. După ce am obținut doctoratul am reluat cercetările mai în profunzime, axate pe căutarea prezenței umane în timpul epocii glaciare în centru-nordul Mexicului. Ultimul șantier al proiectului l-am terminat abia anul acesta, tocmai cu câteva zile înainte de instaurarea pandemiei”, spune Ciprian.


Cum a schimbat istoria Americilor

Cercetările arheologului român făcute timp de 10 ani în Peștera Chiquihuite din Zacatecas au adus probe privind prezența oamenilor pe continental american mult mai devreme decât se știa până acum.

“Acest  proiect, axat pe căutarea celor mai vechi urme de prezența umană în America de Nord este cea mai importantă realizare a mea. Și faptul că am reușit un “full sniper shot”: de la identificarea regiunii care se va studia, până la identificarea peșterii și a locului unde să sap în peșteră, totul a fost de o precizie care mă uimește și pe mine însumi. Am găsit exact ce căutam. Peștera Chiquihuite din Zacatecas a contribuit cu evidențe solide în favoarea ipotezei că:

- oamenii au ajuns în Americi mult înainte de antichitatea oficial  acceptată  (aprox. acum 15.000 de ani)

- populațiile umane din timp maximului glaciar (LGM) sunt cel mai probabil diferite cultural și genetic de populațiile posterioare, de la sfârșitul epocii glaciare, care au dat origine actualelor populații băștinașe de pe continent”, explică arheologul român.

 

Peștera Chiquihuite din Zacatecas Foto: Arhiva personală


Arheologia, o meserie periculoasă în Mexic din cauz cartelurilor de droguri

Din afară, totul pare atât de simplu, însă nu este deloc așa.

“În Mexic, în mod concret, a face arheologie de teren implică riscul constant de a-ți pierde viața din cauza nenumăratelor bande de asasini legate de cartelurile de droguri sau care acționează pe cont propriu. Sau riscul de a pune în pericol studenții și restul echipei de lucru de care eșți responsabil. Pericolul e invizibil și constant, la orice pas, și trebuie să dezvolți o capacitate de a jongla cu aceste situații și a ști cum să le ocolești sau cum să ieși din ele. Au fost nenumărate situațiile în care am fost în pericol. Și foarte stresante și delicate pentru a le relata aici”, spune Ciprian Ardelean.

Noi descoperiri urmează să fie făcute publice. Apoi, o altă destinație

În perioada imediat următoare, Ciprian Ardelean vrea să publice restul descoperirilor din peștera Chiquihuite. Este vorba despre noi informații cruciale în favoarea prezenței umane în timpul și dinaintea maximului glaciar, provenite din sezonul de săpături 2019.

“În paralel, intenționez publicarea celorlalte concluzii ca urmare a săpăturilor făcute de mine în alte situri arheologice  din regiune în ultimii ani.

Iar apoi, vreau să plec din Mexic, după mai bine de 20 de ani, și să îmi continui expedițiile și cercetările în alte zone ale continentului, dacă voi reuși să găsesc un nou post academic care să mi-o permită. Aș dori să fac expediții în apropierea zonei Arctice și în centrul Americii de Sud, de asemenea axate pe aceeași ipoteza de lucru, a prezenței lui Homo Sapiens în toate regiunile Americilor încă dinainte de 27.000 BP, deci dinanite de maximul glaciar. La vârsta asta cred că mai dispun de vreo 30 de ani de viață utilă în care pot continua să fac expediții, și vreau să profit. Asta ne face să fim vii”, crede arheologul.

Pasiune, slujbă și hobby

Pentru Ciprian, profesia sa este totul. E și pasiune, și slujba și hobby. Și pentru asta se consideră un tip norocos. Poate locui luni de zile la rând în condiții grele într-o peșteră, atâta vreme cât are de-a face cu scopul căutărilor sale. Dar în nici un caz nu-și va petrece vancața într-un cort.  

“Sunt extrem de pragmatic și focusat. În vacanțe sunt mai degrabă urban; slujba și pasiunea mea implică expediții și izolare; vacanțele trebuie să fie tocmai invers. Îmi place să stau pe terase la cafea și să citesc, să călătoresc constant, de obicei în legătură cu jobul sau la conferințe, congrese, sau la colaborări internaționale, dar mereu e ceva legat de obsesia mea profesională.

Uneori mă apuc să cioplesc unelte de piatră, în silex și obsidian, atât ca hobby , dar și ca să învăț cât mai multe despre comportamentul așchiilor și a diferitelor materii prime, etc.

Sunt foarte singuratic, aproape sihastru. Locuiesc singur dintr-o alegere personală, nu sunt deloc sociabil, nu suport aglomerațiile nici ambientele sociale de distracție. De obicei, concediile le petrec pe șantierele mele de lucru.

Când nu sunt pe șantier, merg cu fiica mea la Măderat, la părinți. Amândoi, fiica-mea și eu, iubim foarte mult să zburăm, iubim avioanele și aeroporturile. Mi-ar plăcea să învăț să fiu pilot cândva, dacă nu e deja prea târziu, iar Angela Atticia vrea și ea să lucreze în aviație”, spune Ciprian Ardelean. 

Împreună cu fiica sa, Angela Atticia Foto: Arhiva personală

Departe, dar mereu în legătură cu familia

Ciprian ține permanent legătura cu părinții pe care-i vizitează viziteză cel mult la un an jumate.

“Vizitele mele în țară coincid, unori, cu cele ale fratelui meu. Mai țin legătura cu câțiva prieteni din România, prin social media, cu care mă și văd când vin în România. Dar nu am nici o legătură cu instituții sau alte organisme din țară, doar în plan familiar și prieteni. Nu mențin legătură la nivel instituțional. Excepția ar fi probabil dl. profesor Ioan Bolovan, ex-vice rector la Cluj, care e practic consătean de-al nostru. Mai sunt câțiva foști colegi de facultate, și foștii colegi și profesori de la liceul din Arad”.


Și-ar dori ca românii să fie încurajați să-și urmeze visele

L-am întrebat pe Ciprian ce crede că ar trebui să se schimbe în sistemul de educație din România, cu toate că nu mai face parte, de mult, din el. 

“M-am rupt de sistemul educativ românesc de atâția ani. Nu știu cum să îl evaluez în diferitele sale niveluri. Dar.. este un dar, oricum. Aș crea să văd mai multă inițiativă pentru a încuraja aventura. Logica actuală, se pare — foarte înrădăcinată în gândirea românească — e banul. «Cât câștigi, ce salariu iei, axează-te pe ce bani poți face». Practic, aproape toți românii pe care i-am cunoscut în afară, tineri sau bătrâni, au logica asta. Știu că sunt mulți români care fac lucruri minutate, dar cumva se pierd în nebuloasa asta. Mi-ar plăcea să aud de mai mulți români care se axează pe știință și explorare și că își urmăresc visele în toate colțurile îndepărtate”, își dorește Ciprian Ardelean. 

 

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.