Newsweek România: Cum ar fi arătat cinematografia românească dacă nu ar fi căzut regimul Ceaușescu?
Bogdan Mureșanu: Regimul Ceaușescu colapsase moral înainte de toate și căderea sa a fost urmată de ascensiunea celor din rangul doi al structurilor comuniste. Dacă aș intra în acest joc, și intru cu bucurie, cred că orice formă de artă ar fi fost aservită regimului.
Cu alte cuvinte, compromisul era total. Colaborarea și conlucrarea de orice tip cu acel regim inuman ar fi devenit la rândul lor atât de înjositoare încât noțiunea de compromis s-ar fi desemantizat. E aici o graniță fină între compromis și colaboraționism.
Până unde era acceptabil compromisul în comunism pentru un regizor?
Limita de jos a compromisului este întotdeauna greu de precizat. E imposibil de spus, mă gândesc, și oricum mai interesante sunt cazurile lipsite de compromis. Uimitor, au fost câteva astfel de cazuri exemplare în cinematografia noastră. Lucian Pintilie este unul dintre acei regizori care nu numai că a fost necooperant cu puterea, dar adesea s-a situat pe poziții critice. Și asta l-a costat.
Să luam de pildă un film precum Reconstituirea. El este în mod fățiș un act artistic critic la adresa unei lumi absurde, însă inițial puterea nu l-a dezavuat. Am citit de curând stenograma unei întâlniri dintre Ceaușescu și Iliescu pe tema acestui film.
Ei bine, Iliescu era cel care îl înfiera cu justețe revoluționară, în vreme ce liderul suprem era cel tolerant. De altfel, a decis păstrarea filmului în cinematografe încă alte câteva luni câtă vreme aducea spectatori în sala de cinema. Filmul a fost menținut în săli încă o vreme dar Lucian Pintilie intrase deja pe lista personajelor non grata.
Nu întâmplător am relatat această dezbatere între doi lideri comuniști în privința unui act artistic fără compromis. Ion Iliescu s-a situat pe o poziție ferm habotnică în cazul Pintilie.
Regimului Ceaușescu i-a urmat regimul Iliescu. Așa încât, anii ’90 au fost infestați de o formă de comunism originală, în care capitalismul primitiv s-a metisat cu rezidurile autoritarianismului din decada precedentă.
Au fost ani de rătăcire morală și artistică în care compromisul a fost noima vremurilor. Cel mai bun film al anilor ’90 este tot un film de-al lui Lucian Pintilie, anume „De ce trag clopotele Mitică?“. Deși turnat în ’81, Ceaușescu îl interzisese printr-un ordin personal. Lipsa de compromis costă și puțini sunt cei care își permit să facă renunțări în numele unor principii morale.
Cum ai fi putut supraviețui în cinematografie, dacă regimul Ceaușescu ar fi rămas?
Înainte de toate, eu sunt scenarist. Un om al cuvintelor, așa mă socotesc, iar asta ar fi făcut să îmi păstrez funcțiile vitale într-un sertar. Cenzura de atunci nu făcea posibilă expresia artistică decât cu foarte multă greutate. Și puțini erau aceia care reușeau.
Pe scurt, cred că aș fi fugit din țară sau aș fi murit de inimă rea. Câteodată, îmi dau seama că acest virus latent al dictaturii n-a pierit de-a binelea și mă gândesc cu spaimă că vremurile alea nedemne s-ar putea întoarce. E datoria unui artist să nu facă cel mai mare compromis, anume cel cu sine, și să-și păstreze mintea trează.
Biografie
Ultimul scurt metraj, „Cadoul de Crăciun“, de Bogdan Mureșanu în calitate de scenarist și regizor a primit 18 premii internaționale în mai puțin de un an.
Printre distincții: Clermont Ferrand Grand Prix, Tampere Film Festival nomination for European Film Awards, Cottbus Best European short award. A fost propus pe lista lungă a filmelor eligibile pentru Oscar de două festivaluri europene.
Citește dosarul special „Omagii întrerupte”
Ce cărți am fi citit și ce filme am fi văzut dacă Ceaușescu nu cădea în 1989
Scriitori în comunism, miniștri în capitalism
Soluțiile pentru un scriitor erau emigrarea, invizibilitatea publică sau revolta
„Fresca luptei revoluționare“ din cinematografie
Repertoriul teatrelor, comandat de partid
