Misterul textului grecesc de pe o placă de marmură din pridvorul Mănăstirii Dragomirna. Vechi de 2000 de ani
Sub podeaua pridvorului Mănăstirii Dragomirna, județul Suceava, e așezată de secole o placă de marmură cu o inscripție veche de 2.000 de ani, în limba greacă. Textul e dedicat unui arhitect din Byzantion, iar specialiștii sunt încurcați de originea obiectului.
Mănăstirea Dragomirna din România are încastrată în podeaua pridvorului o inscripție grecească veche de peste 2.000 de ani, care onorează un arhitect din Byzantion.
Cercetătorii dezbat de mult timp care oraș de la Marea Neagră a emis decretul și când a ajuns tocmai în nordul Moldovei placa de marmură ce conține textul respectiv.
Mănăstirea Dragormirna. construită între 1602-1609
La Mănăstirea Dragomirna, lângă Suceava, în nord-estul României, o placă de marmură se află încastrată în podeaua pridvorului.
Inscripția grecească îl onorează pe „arhitectul Epikrates din Byzantion, fiul lui Nikoboulos, pentru virtutea și bunăvoința sa față de popor”, notează publicația ecoticias.com.
Orașul de origine al lui Epikrates, Byzantion, avea să devină ulterior Constantinopolul, actualul Istanbul, orașul în care se află celebra biserică Sfânta Sofia.
„Este un text legislativ de o importanță extraordinară”, scria Florian Olteanu pe 19 septembrie 2026, într-un articol intitulat „Comoara ascunsă în podeaua Mănăstirii Dragomirna”.
El adăuga: „Din păcate, textul deteriorat nu menționează orașul care a emis decretul.”
Citește și: 5 mănăstiri din România cu legende puțin cunoscute. O femeie a cărat 30 de ani toată piatra pentru Sucevița
Victor Cojocaru, epigrafist care a realizat un studiu detaliat al inscripției, remarcă „îndelungata dezbatere dintre epigrafiști cu privire la locul de origine al acesteia”.
Mănăstirea se află la aproximativ 12 kilometri nord de Suceava. Potrivit paginii turistice a județului Suceava, biserica principală are o lungime de 35 de metri, o lățime de aproximativ 9,5 metri și o înălțime de circa 42 de metri.
Mitropolitul Anastasie Crimca a construit-o la începutul secolului al XVII-lea. Zidurile de apărare au fost ridicate în 1627, la inițiativa domnitorului Miron Barnovschi-Movilă.
Acestea au o grosime de 1,7 metri, o înălțime de aproximativ 11 metri și sunt prevăzute cu patru turnuri la colțuri.
„Este înaltă și îngustă, asemenea unui sicriu cu sfinte moaște, și reprezintă unul dintre cele mai strălucite monumente ale arhitecturii noastre vechi”, scria Nicolae Iorga despre biserică.
Primele rânduri ale inscripției s-au pierdut, iar traducerea în engleză publicată pe site-ul Attalus începe la mijlocul relatării:
„Eupolis, fiul lui Philomelos, care fusese trimis la Byzantion cu instrucțiuni să găsească un arhitect, l-a angajat pe Epikrates. După ce a ajuns aici, acesta a realizat numeroase lucrări folositoare, pe lângă faptul că a organizat atribuirea lucrărilor.”
Textul continuă spunând că Epikrates „s-a adaptat situației din oraș și a acceptat remunerația stabilită de locuitori; iar când a fost anunțat războiul olatic, a pregătit tot ceea ce era necesar pentru acea împrejurare, cu pricepere și zel”.
Orașul l-a numit „supraveghetor al zidurilor pentru doi ani”. El a rămas acolo „mulți ani” și „s-a comportat fără reproș”.
Pentru aceste servicii, a primit o coroană de aur, acordată „în teatru, la sărbătoarea Thargelia”, un festival dedicat zeului Apollo.
Citește și: Care este monumentul istoric supranumit Capela Sixtină a Estului. 537 de ani de la ridicarea sa
A primit, de asemenea, dreptul de proxenie, cetățenia și dreptul de a intra și ieși cu corăbiile din oraș, atât în vreme de război, cât și în vreme de pace. Aceste privilegii se extindeau și asupra descendenților săi.
Proxenia era o formă de recunoaștere prin care un străin devenea prieten oficial al unui oraș.
„Astăzi, în greaca modernă, «proxenos» înseamnă «consul», iar «proxenia» înseamnă «consulat»”, prrecizează Olteanu.
Magistrații trebuiau să așeze decretul „pe o stelă de piatră și să o amplaseze în templul lui Apollo”.
Textul inscripției e dedicat unui arhitect din Byzantion, viitorul Constantinopol
Zidurile pe care Epikrates le supraveghea puteau decide soarta unui război, după cum s-a întâmplat în timpul asediului orașului Ambracia de către romani.
Partea superioară a pietrei, unde era înscris numele orașului, s-a pierdut, iar opiniile specialiștilor oscilează între Histria și Olbia.
Dionisie M. Pippidi, istoric român, a inclus inscripția în corpusul de inscripții de la Histria, colonia grecească de pe litoralul românesc al Mării Negre, și a datat-o în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr.
Florian Olteanu înclină spre aceeași ipoteză și leagă inscripția de un conflict din secolul al III-lea î.Hr. dintre Byzantion și Kallatis, pentru controlul punctului comercial de la Tomis.
„Este posibil ca, în acest context, arhitectul Epikrates să fi venit din Byzantion la Tomis sau Histria, unde și-a oferit serviciile de arhitect, eventual pentru lucrări de restaurare a unor părți avariate în timpul conflictului”, scria Olteanu.
Alți arheologi nu sunt de acord cu această variantă, optând pentru Olbia, un oraș grecesc situat la vărsarea Bugului de Sud, pe teritoriul actual al Ucrainei.
Pe piatră sunt sculptate trei cununi de lauri, așezate una lângă alta, scrie Olteanu.
În interiorul lor, cineva a zgâriat ulterior semne care seamănă cu tamga, simbolurile de clan ale sarmaților nomazi care locuiau la nord de Marea Neagră.
Nici datarea nu întrunește consensul cercetătorilor. Site-ul Attalus propune intervalul aproximativ 270–220 î.Hr.
Citește și: Ultima luptă a lui Ștefan cel Mare. A împiedicat cucerirea Moldovei de Polonia. Strategia a intrat în legendă
Pippidi plasează inscripția în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Epigrafistul austriac Adolf Wilhelm o datează la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr.
Site-ul mănăstirii indică secolele al II-lea sau I î.Hr., în timp ce Olteanu vorbește despre epoca elenistică, plasând inscripția undeva în secolul al III-lea î.Hr.
Textul a fost publicat pentru prima dată de S. Kritikos, în martie 1885, în revista grecească Hesperos, editată la Leipzig.
În 1887, Grigore Tocilescu l-a inclus într-o publicație științifică din Viena.
„Călugării nu știu aproape nimic despre originea pietrei. Ei spun că este piatra funerară a arhitectului mănăstirii”, scria el. Placa se află și astăzi în podeaua pridvorului Mănăstirii Dragomirna
