Ultima luptă a lui Ștefan cel Mare. A împiedicat cucerirea Moldovei de Polonia. Strategia a intrat în legendă
Ultima luptă a lui Ștefan cel Mare a fost cea mai mare victorie a voievodului Moldovei asupra Regatului Poloniei. Iar strategia folosită de domn în această bătălie a intrat în legendă, fiind una dintre povestirile istorice care ne-au încântat copilăria.
Ștefan cel Mare a câștigat 34 dintre cele 36 bătălii purtate de-a lungul lungii sale domnii. Iar una dintre înfrângerile de pe câmpul de luptă, cea din 1476, de la Războieni-Valea Albă, a transformat-o în victorie prin pierderile uriașe cauzate armatei conduse de însuși Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
Dar ultima bătălie a marelui voievod a avut loc nu contra otomanilor, ci împotriva polonilor, cei care ar fi trebuit să-i fie aliați conform înțelegerii dintre cele două state. Iar pedeapsa aplicată de domnul Moldovei le-a fost lecție pentru multă vreme.
Ștefan cel Mare i-a spulberat pe polonezi în lupta de la Codrii Cosminului
Ștefan cel Mare reușise să-l împiedice pe sultanul Mahomed al II-lea, prin luptele de la Vaslui, dar și Războieni, din 1475 și 1476, să cucerească Moldova.
Dar, în 1484, voievodul a fost nevoit să cedeze cetățile Chilia și Cetatea Albă, cucerite de fiul și urmașul fostului padișah, Baiazid al II-lea.
După aceste pierderi, Ștefan cel Mare avea nevoie de aliați, Astfel, el a trebuit să uite divergențele cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagiello.
În 1485, în schimbul unei alianțe antiotomane având ca scop recucerirea Chiliei și Cetății Albe, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei.
Dar, în 1492, Cazimir s-a stins în curând din viața, pe tron urmându-l al treilea din cei cinci fii ai săi, Ioan Albert, total nepregătit pentru misiune, dar cu pretenții de cel mai mare apărător al creștinismului.
În virtutea înțelegerii cu tatăl acestuia, Ștefan i-a cerut ajutorul lui Ioan Albert. În 1494, cei doi s-au întâlnit la conferința de la Levoča cu regele Ladislau al II-lea al Ungariei și electorul Johann Cicero al Brandenburgului, făcând planuri pentru o expediție împotriva Porții.
Obiectivul era recucerirea Chiliei și Cetății Albe. Dar, în culise, Ioan Albert avea drept scop ascuns cucerirea Moldovei și detronarea lui Ștefan, însă voievodul a aflat de aceste planuri.
Programul regelui polon prevedea, ca etapă premergătoare acţiunii otomane, instaurarea controlului polon direct asupra Moldovei prin înlăturarea lui Ştefan și înlocuirea lui cu fratele mai mic al regeui, Sigismund.
Astfel, în vara anului 1497, regele polon, însoţit de o armată numeroasă, formată conform unor surse istorice din 80.000 de ostaşi, a intrat în Moldova, obligându-l pe Ştefan cel Mare să se retragă în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Citește și: Enigma morții lui Ștefan cel Mare: De ce niciun medic al lumii nu a reușit să-l vindece pe domnitor
Pe 24 septembrie 1497, polonezii au început asediul cetății, însă după patru săptămâni de încercări fără succes armata polonă se retrage.
Armistiţiul s-a încheiat înainte de 16 octombrie, când oastea polonă se afla lîngă cetatea Sucevei”, precizează istoricul Nicolae Densuşianu în „Istoria militară a poporului român”.
Deși promisese că se va întoarce acasă pe un anumit drum și cât mai grabnic cu putință, Ioan Albert a urmat altă cale, lăsându-și totodată oștenii să jefuiască în voie satele întâlnite în cale.
Furios, Ştefan cel Mare a pornit pe urma armatei poloneze, cei 22.000 de răzeşi moldoveni hărţuind-o încontinuu și direcționând-o, practic, către Codrii Cosminului, unde domnitorul moldovean le-a pregătit o surpriză de proporţii.
Bătălia decisivă de la Codrii Cosminului s-a desfăşurat în luna octombrie a anului 1497, la circa 100 de kilometri la nord de capitala Suceava, între localitățile Valea Cosminului și Voloca pe Derelui.
Strategia folosită de Ștefan cel Mare a intrat în legendă, ea deveniind una dintre lecturile preferate ale copilăriei multor români, în cartea „Povestiri istorice” a lui Dumitru Almaș.
Copacii din pădurea deasă și întunecoasă au fost tăiaţi doar să nu cadă, iar când polonezii au intrat în ea, arborii au fost prăvăliţi peste aceştia.
Însuşi regele Ioan Albert a scăpat cu greu, reuşind să fugă împreună cu un corp de armată înapoi în ţara sa.
„Când oastea polonă fu în mijlocul pădurii, moldovenii prăvăliră asupra ei copaci înţinaţi – asta înseamnă că se ţineau numai într-o margine, restul fusese tăiat-şi-i atacară cu putere.
Neavând unde să fugă, neputându-se desfăşura din pricina locului strâmt, leşii fură zdrobiţi, ca odinioară ungurii lui Carol Robert.
Regele putu, cu mare greutate, să-şi facă drum pînă la Cernăuţi unde avu loc o nouă luptă; înfrânţi şi de data aceasta, puţini dintre soldaţii lui Ioan Albert îşi mai văzură ţara.
Campania din 1497 se isprăvi deci printr-un adevărat dezastru“, scria istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa „Istoria Românilor”, potrivit adevarul.ro.
Așteptându-se la a pierde jumătate din armată în acest conflict, Ștefan a rămas și el surprins când a devenit clar că pierderile sale militare au fost minime.
Citește și: Enigma sabiei lui Ștefan cel Mare: Arma primită de la Papa să salveze creștinătatea a ajuns la turci
Printre cei răniți în luptă era fiul și moștenitorul lui Ștefan (după moartea fiului mai mare Alexandru), viitorul domnitor Bogdan cel Orb, care în bătălie a pierdut un ochi din cauza lanciei unui cavaler polonez.
Boierii din preajma lui Bogdan au povestit după luptă că acesta ar fi continuat să se bată totodată strigând de durere, potrivit istorie-pe-scurt.ro.
Ioan Albert a mai rămas rege Deși a continuat a mai fi rege încă 4 ani, până în 1501, ani, dar a rămas în memoria polonezilor ca „regele în timpul căruia cavalerii au fost nimiciți”.
