Un destin crunt a avut prim-miniștrii care au aplicat primele măsuri de austeritate în România. La acea vreme ele au purtat numele de „curbe de sacrificiu”, totul petrecându-se pe fondul marii crize economice mondiale ce s-a întins pe perioada 1929-1933. Cei doi premieri care au condus guvernele care au luat impopularele decizii au avut, ambii, un sfârșit tragic.
Destinul crunt al prim-miniștrilor ce au aplicat primele măsuri de austeritate în România. Cine erau?
România cunoaște, din nou, o perioadă în care guvernul în fruntea căruia se află Ilie Bolojan, a anunțat o serie de măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar și realizarea de economii.
Încă este vie în memorie situația similară când, în mai 2010, președintele țării de atunci, Traian Băsescu, și-a asumat anunțul tăierii pnsiilor și salariilor, măririi TVA-ului și al altor măsuri din programul de austeritate ce a fost aplicat de guvernul Emil Boc, pe fondul unei alte crize aconomice mondiale, declanșate încă din 2008, în SUA.
Citește și: Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Dar „pionierii” acestui stil de decizii de „strîngere a curelei” se regăsesc acum aproape 90 de ani, la începutul anilor 30, când omenirea trecea prin marea criză economică declanșată în 1929, odată cu prăbușirea Bursei din New York în așa-numita „joie neagră de pe Wall Street”.
Primul Război Mondial, încununat pentru noi cu Marea Unire din 1918 - după care România și-a mărit conserabil atât suprafața, cât și numărul de locuitori, a costat enorm.
Abia în 1924, România a reușit să revină la performanțele economice de dinaintea conflagrației mondiale.
Coadă la lapte, în 1932, în timpul uneia dintr curbele de sacrificiu - Foto: historia.ro
Populația era majoritar ocupată în agricultură, cu o burghezie urbană relativ consolidată, însă cu o economie slab dezvoltată în comparaţie cu ţările din centrul Europei.
În ciuda nostalgiilor după acele vremuri ale unora, nivelul general de trai era şi acesta scăzut, tot prin raportare la statisticile din epocă privitoare la ţările riverane sau mai de departe, potrivit romania-actualitati.ro.
Totuși, bogăţiile naturale şi garnitura de profesionişti pe care le avea România, îi oferea o mare şansă pentru viitor, atât pentru alte ritmuri de dezvotare, cât şi pentru o mai bună reprezentare în raporturile politice şi economice cu alte state.
Însă criza economică izbucnită în 1929 a zădărnicit toate planurile şi a pulverizat popularitatea Partidului Național Țărănesc (PNŢ), partid ce câştigase în mod zdrobitor scrutinul din 1928, formând guvernul condus de Iuliu Maniu.
Prim-miniștrii care au impus „curbele de sacrificiu” au sfârșit tragic
Până la criză, România dezbătuse intens calea de urmat după război și existau două viziuni diametral opuse.
Prima - susțunută de partidul Național Liberal - era de dezvoltare doar prin forțe proprii, din interior, cu capital şi mijloace autohtone, precum și orientarea ţării spre industrializare, adică politica „prin noi înşine”.
Citește și: Bolojan vrea să taie sporurile bugetarilor: „Condiții vătămătoare” costă statul 2.600.000.000 de lei
A doua, propăvăduită de țărăniști, era cea a „porților deschise”, ideea fiind de a permite capitalului străin să pătrundă pentru o mai rapidă construire a unei infrastructuri aflate în suferinţă - fără reţele de drumuri, de apă şi canalizare, servicii de salubritate, locuinţe, investiţii în exploataţii - dar şi dezvoltarea ramurilor industriale cu mare priză la export ( petrol şi gaze, forestieră, metalurgie).
Gheorghe Mironescu a fost condamnat de comuniști la 12 ani de închisoare, murind în condiții suspecte - Foto: arhiva
După crahul produs în„joia neagră” din 1929, în America, situaţia a degerat, pieţele de desfacere având comportamente similare cu falimentul.
Cu toate măsurile rapide, guvernele naţional - ţărăniste nu au putut împiedica falimentul unor bănci şi societăţi financiare, gen Marmorosch - Blank, Creditul Românesc, Banca Franco-română, nici închiderea micilor afaceri, ori concedierea personalului.
De altfel, chiar aceste guverne, chiar şi cel de aşa-zisă „uniune naţională”, condus de profesorul Iorga şi în care mai figurau opt miniştri academicieni - au trecut la o politică de îngrădire a cheltuielilor bugetare prin tăieri de posturi şi reduceri de salarii.
Așa au apărut primele măsuri de austeritate, denumite la acea vreme „curbe de sacrificiu”. Au fost trei la număr : în ianuarie 1931, septembrie 1932 și februarie 1933.
Citește și: Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Ele au constat în tăieri succesive de salarii pentru angajații la stat, între 10-30 %, blocarea anjarăilor noi, sistarea acordării de sporuri, iar avansările în funcție nu mai atrăgeau după sine creșterea veniturilor.
De asemenea, s-au făcut concedieri și pensionări forțate, dar și creşteri ale taxelor şi impozitelor, lucru ce a dus, în schimb, și la creșterea inflației.
Cele patru împrumuturi externe angajate de naţional-ţărănişti au acoperit datorii mai vechi, însă au oferit şi posibilitatea de a urni din loc investiţiile.
BNR a preluat datoria marilor bănci, 4,168 miliarde de lei acoperită prin împrumutul extern de stabilizare monetară.
Oamenii de afaceri străini au repatriat profituri de aproape 18 miliarde de lei, iar bugetul ţării a avut valori negative (deficit) : 3,8 mld. în 1930, 9,6 mld. în 1931 şi 5,7 mld. lei în 1932. Astfel, la 1 ianuarie 1933 datoria publică se ridica la 127 de miliarde de lei, conform historia.ro.
La 10 februarie 1931, România a luat un nou împrumut extern, numit „de dezvoltare“. Suma totală era de 1,3 miliarde de franci francezi, iar dobânda era una dintre cele mai ridicate ale epocii – 10,23%.
Referindu-se la această situație, ca și la urmările pe care le-au avut împrumuturile, N. Iorga declara: „Am găsit la venirea mea la guvern deficite de 5 miliarde, iar pe funcționari întinzând mâna pentru o bucățică de pâine.
Împrumuturile n-au fost făcute decât să aducă o împovărare pentru generația de astăzi și cele viitoare și ca să dea posibilitatea politicienilor nărăviți și inconștienți să se îmbogățească furând sau speculând nevoile țării”.
Ce efecte au avut măsurile de austeritate din 'anii 30?
Bugetul anului 1932, care prevedea o reducere cu aproape 5 miliarde lei numai „prin aplicarea curbei de reducere a salariilor tuturor funcționarilor” s-a încheiat totuși cu un deficit de peste 7 miliarde lei.
Mari datorii externe erau scadente în 1931 și 1932, cu imposibilitatea de plată datorită lipsei de valută în urma scăderii valorice a exportului.
Citește și: Ilie Bolojan anunţă reducerea subvenţiilor pentru partide. Când se va întâmpla asta?
În plus, prăbușirea marii bănci vieneze „Kredit Ansthalt”, în mai 1931, a avut ca urmare prăbușirea a trei dintre cele mai mari bănci din România și anume: Banca Generală a României, Banca Berkovitz și Banca Marmorosch- Blank, cu toate încercările statului de a le sprijini.
Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari pe 27 noiembrie 1940 - Foto: arhiva
S-a ajuns la o asemenea situație financiară încât nici guvernul nu-și mai putea plăti înalții funcționari.
Edificatoare, în acest sens, este scrisoarea subsecretarului de stat al minorităților naționale, Rudolf Brandsch, către N. Iorga, în care declara că nu mai poate lucra din cauza lipsei de fonduri, în fiecare zi cheltuind din buzunarul său 5-600 lei.
De altfel, guvernul condus de Nicolae Iorga a aplicat și cea de-a treia curbă de sarificu, în februarie 1933, motiv pentru care a fost total impopular în țară, în ciuda prestigiului imens al marelui profesor și savant.
Efectele măsurilor de austeritate au fost dramatice și în plan social. Tensiunile din societate s-au agravat şi au răbufnit în proteste colective şi greve, precum cele de la Lupeni, în 1929, pe Valea Prahovei, la rafinării, în 1931-1932, la CFR, în 1933.
De asemenea, partidele extremiste, mai ales legionarii, au câștigat un imens capital de simpatie, lucru ce av ea să se oglindească în evenimentele care se vor derula pe toată durata anilor 30.
Astfel se va ajunge atât la asasinate politice, inclusiv de prim-miniștri (IG Duca, în 1933 și Armand Călinescu în 1939), dar și la cooptarea la guvernare a Gărzii de Fier, în septembrie 1940, după renunțarea la tron a lui Carol al II-lea.
Puterea a fost preluată de generalul Ion Antonescu, autoproclamat Conducător al statului deși s-a păstrat forma monarhică de guvernământ, pe tron revenind Mihai I.
Citește și: Cine au fost cei 3 prim-miniștri ai României care au murit împușcați? Unul avea doar 46 de ani
Primul dintre premierii care au aplicat o „curbă de sacrificiu” a fost Gheorghe Mironescu, cunoscut și ca GG Mironescu.
Născut la 28 ianuarie 1874, în Vaslui, doctor în drept și membru de onoare al Academiei, el a fost al 33-lea prim-ministruj al României și cel care a aplicat prima curbă de sacrificu.
Înainte de a fi premier, a condus ministere importante, precum Instructiunea Publicã (1921-1922), Afacerile Strãine (1928-1930)
A preluat prima datã functia de prim-ministru pentru o sãptãmânã, între 7-12 iunie 1930, deoarece bunul său prieten Iuliu Maniu, care deținea funcția încă din noiembrie 1928, n-a dorit să gireze Restaurația.
Adică proclamarea lui Carol al II-lea ca Rege al României, la 8 iunie 1930, după ce acesta a revenit în țară revendicându-și dreptul la tron în locul propriului fiu, Mihai I.
Ulterior, Mironescu i-a predat înapoi postul lui Maniu, însă doar pentru ca dupã patru luni să revină la conducerea guvernului în fruntea căruia a stat în perioada zbuciumată de criză economică, între 10 octombrie 1930-17 aprilie 1931.
Ulterior, în guvernul lui Al. Vaida-Voievod din 1933, G.G. Mironescu a fost vicepresedinte al Consiliului de ministri, altfel spus, vicepremier.
În 1949,, Gheorghe Mironescu a fost acuzat de noul regim comunist de sabotaj si condamnat la 12 ani, însã, înainte de a se pune în aplicare sentinta, a fost gãsit mort în parcul Grãdina Icoanei din Bucuresti. Nu este clar nici până azi dacă a fost vorba de o moarte naturală sau de un asasinat.
Și mai tragic a fost sfârșitul lui Nicolae Iorga, marele istoric și savant, cel supranumit „Apostolul Neamului” și „Patriarul culturii române”.
Carlist convins, în cazul său instaurarea Statului Național-Legionar în septembrie 1940, cu Ion Antonescu în rol de Conducător, sprijinit de un guvern legionar, i-a grăbit finalul brutal.
Membrii Gărzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate al regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces, iar liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie
Iar legionarii n-au uitat și n-au iertat. Astfel, din cauza marelui cutremur din 10 noiembrie 1940. Nicolae Iorga a fost obligat să părăsească domiciliile din București (unde deținea o casă nouă în cartierul Dorobanți) și din Vălenii de Munte.
S-a mutat la vila sa din Sinaia, pe strada Codrului, unde a terminat lucrarea „Istoriologia umană”. În după-amiaza zilei de 27 noiembrie 1940, profesorul a fost ridicat de un grup de 7 legionari în frunte cu inginerul agronom Traian Boeru și ucis în pădurea Strejnicu.
Asasinarea sa a șocat și revoltat toată România, cu excepția, desigur, a legionarilor și simpatizanților lor.
Așa aveau să se sfârșească două destine de prim-miniștri ai României care au încercat să pună ordine în finanțele statului impunând măsuri de austeritate impopulare.
