Cum arăta ceremonia de întronare a unui nou sultan? De ce padișahii nu aveau coroană, ca regii europeni?
Ceremonia de întronare a unui nou sultan nu semăna cu cele ale suveranilor europeni, dar a fost preluată de domnitorii Țărilor Române, mai ales în perioada fanariotă. Iar din însemnele puterii unui padișah lipsea tocmai coroana întâlnită la toți regii din Europa.
Ceremonia sacră de înscăunare era numită la turci „Încingerea cu Sabia lui Osman” (Taklid-i Seyf), echivalând cu încoronarea din monarhiile occidentale și marcând preluarea oficială a puterii suverane.
Ceremonialul era un proces complica, ce parcurgea mai multe etape și începea odată cu decesul (sau detronarea) sultanului care condusese Imperiul Otoman până atunci.
Noul sultan era „încins” cu sabia lui Osman, fondatorul Imperiului Otoman
Cel care constata în mod oficial decesul era „dârüssaâde ağasi” - Marele Eunuc Negru, cunoscut și sub numele de Kizlar Agha, sintagmă care s-ar putea traduce prin „șeful haremului”, adică supraveghetorul soțiilor și concubinelor sultanului.
Acesta îl informa pe Marele Vizir - cel mai puternic demnitar otoman, cu atribuții de șef al guvernului - care, la rândul său, îi informa pe toți ceilalți demnitari otomani că Padișahul a murit.
Odată anunțul făcut, Marele Vizir îl trimitea pe același Kizlar Agha în apartamentul Prințului Moștenitor (Șahzadé), pentru a-l informa oficial că i-a venit rândul să urce pe tron, ca urmare a decesului predecesorului său.
După care, împreună cu Silahtar Ağasi (maestrul de arme – echivalentul spătarului din Țările Române, care purta sabia voievodului valah sau moldav la ceremoniile oficiale), îl conducea pe noul stăpânitor să vadă trupul neînsuflețit al sultanului decedat.
Apoi mergeau în sala tronului, unde noul padișah, din calitatea de Calif al Islamului și Kayser-i Rûm (pentru că sultanii din Casa lui Osman se considerau succesori prin cucerire, deci legitimi, ai împăraților romani), oficia rugăciunea de după-amiază, potrivit historia.ro.
Odată această îndatorire religioasă îndeplinită, noul suveran, așezat pe tronul din aur instalat în fața Porții Fericirii (Babüssaade) de la Palatul Topkapî, primea omagiul tuturor demnitarilor otomani, începând cu Marele Vizir și cu Şeyh ül-Islam (Șeicul Islamului, cel mai înalt demnitar religios din Imperiu).
După ce Şeyh ül-Islam încheia ceremonia omagierii rostind o rugăciune, noul sultan se întorcea în camera sa privată pentru a se odihni.
După odihnă, însoțit de oficiali și nobili, participa la înmormântarea predecesorului său.
Citește și: Singura româncă ajunsă sultană a Imperiului Otoman. A fost soția nepotului lui Suleyman Magnificul
Urma etapa a doua a ceremonialului întronării, care nu putea fi amânată mai mult de două săptămâni: încingerea padișahului cu Sabia lui Osman (Uthman în arabă), fondatorul dinastiei și al Imperiului ce i-au purtat numele, care a domnit între 1299-1326.
Aceasta avea loc la moscheea Eyüp Sultan din Istanbul, din afara zidurilor orașului, de pe malul Cornului de Aur.
Ceremonia de întronare avea loc în moscheea Eyüp Sultan
Era un loc socotit sfânt de otomani, deoarece adăpostea mormântul lui Abu Ayyub al-Ansari, un însoțitor al Profetului Mahomed.
Ansari a murit în jurul anului 674 d. Hr. în timpul primului asediu arab asupra Constantinopolului. Avea peste 80 de ani, dar a stăruit să ia parte la campania militară.
Pe patul de moarte, i-a cerut comandantului armatei musulmane ca trupul să-i fie îngropat chiar în apropierea zidurilor Constantinopolului.
După secole, în 1453, când otomanii conduși de sultanul Mahomed al II-lea au cucerit orașul, mormântul său a fost identificat prin ceea ce musulmanii au considerat a fi o minune.
Se va construi pe locul dat o moschee, devenită loc de înscăunare a sultanilor otomani.
Citește și: Ce meserie a avut Halit Ergenç înainte să frângă inimi în Suleyman Magnificul? Mai jos nu se putea
Ritualul „sabiei sfinte” de la moscheea Eyüp Sultan consta în legarea la brâul noului sultan a două sau trei săbii sfinte, foarte rau doar una - Sabia lui Osman I (fondatorul dinastiei).
Ei i se adăugau săbiile istorice - cea a Profetului Mahomed și cea a califului Umar.
Încingerea nu era făcută de un militar, ci de conducătorul ordinului Mevlevi (al dervișilor rotitori) din Konya sau de marele muftiu (Şeyhülislam) al Imperiului otoman.
Ritualul simboliza faptul că puterea sultanului era înainte de toate o îndatorire războinică și spirituală de a apăra credința și statul.
După primirea sabiei, noul sultan se întorcea la Palatul Topkapî călare, într-o procesiune de sărbătoare, îmbrăcat în haine de ceremonie și purtând un turban decorat cu egrete din pietre prețioase.
Aici, în curtea Biat, marii demnitari ai imperiului (vizirii, liderii religioși, comandanții armatei etc.) veneau pe rând în fața sultanului, care stătea pe tronul imperial, și îi sărutau mâna sau poala mantiei în semn de loialitate.
Sultanul devenea astfel oficial conducătorul imperiului și (din secolul al XVI-lea) calif al întregii lumi islamice - după cucerirea Egiptului, sultanul preluând și califatul.
Încingerea cu sabia profetului Mahomed arăta lumii că sultanul nu era, prin urmare, doar un conducător turc la Constantinopol, ci îndrumătorul spiritual și protector al tuturor musulmanilor, orașul basileilor bizantini devenind capitala credincioșilor musulmani din lumea întreagă.
Schimbarea sultanului nu era însă mereu una pașnică. De multe ori, ceremonia era dictată din umbră de ieniceri (corpul de elită al armatei).
Prin tradiție, fiecare nou sultan trebuia să le plătească ienicerilor o primă mare în bani („cülus bahşiş”i) și să le mărească soldele pentru a le obține loialitatea.
Dacă ienicerii considerau că suma oferită este prea mică sau dacă nu îl agreau pe noul sultan, aceștia declanșau revolte în chiar ziua ceremoniei.
Răsturnau cazanele de mâncare în curtea Palatului Topkapî (semn de rebeliune) și refuzau să depună jurământul de credință (Biat), blocând practic înscăunarea până când cererile lor financiare erau îndeplinite.
Citește și: Suleyman Magnificul, sultanul vrăjit de Hurrem. Primul padișah care a numit domni în Țările Române
Ritualul otoman al „încingerii cu sabia” se va reflecta direct în confirmarea domnitorilor români, mai ales în perioada fanariotă, când numirea lor se făcea direct la Istanbul.
După ce era ales de sultan, domnitorul român trecea printr-o ceremonie în capitala sultanului/califului - Constantinopulul.
Primea aici însemnele puterii: caftanul domnesc, tuiurile (cozi de cal care arătau rangul militar) și era încins cu o sabie oferită de Marele Vizir în numele sultanului.
Încingerea arăta că puterea principelui creștin venea direct de la sabia sultanului, succesorul spiritual al profetului Mahomed.
Abia după acest ritual, domnitorul, odată ajuns în Țara Românească în care fusese numit, era uns cu mir de către mitropolit, în cadrul unei ceremonii creștine.
