Derapaj: Cum au ajuns evreii masacrați la Odessa simpli „cetățeni sovietici“

Evreii omorâți în masacru, din ordinul mareșalului Antonescu, devin, în descrierile fotografiilor publicate în album, simpli „cetățeni sovietici“.

Etnia victimelor masacrului de la Odessa este importantă în contextul istoric, pentru că ordinul mareșalului Ion Antonescu a vizat direct evreii.

Albumul de peste 600 de pagini menționează doar în introducere că prezintă „măsurile represive ordonate de autoritățile române ce au vizat în special populația evreiască din Odessa“.

Editorii albumului „Armata Română pe Frontul de Est în imagini (1941-1944)“ au transmis, la solicitarea Newsweek România, că propoziția din introducere este suficientă: „În introducere se specifică destul de clar faptul că în acele imagini este vorba despre populația evreiască“.

Aproape toate fotografiile din album sunt prezentate cu explicațiile din anii ʼ40, fără a fi contextualizate, și prezintă și portrete ale lui Ion Antonescu, inclusiv în întâlniri cu politicieni naziști de rang înalt, fără să fie menționat vreo clipă termenul „nazist“, precum și ale guvernatorului Transnistriei, ale generalului Macici, dar și ale ministrului de Externe Mihai Antonescu, implicați în masacrul de la Odessa.

Toți patru au fost judecați și condamnați pentru crime de război, fiind executați, în afara generalului Macici, a cărui pedeapsă a fost comutată în închisoare pe viață, murind în anii ʼ50 la Aiud.

În album nu există nicio mențiune despre acest lucru, iar, în opinia editorilor, „nu este de datoria noastră să emitem verdicte cu privire la calitatea de criminal de război a unui ofițer sau soldat, această atribuție revenind justiției și nu istoricilor“.

Problema cu prezentarea victimelor masacrului ca simpli cetățeni sovietici este că „cineva care nu știe ce s-a întâmplat atunci si cine erau acei cetățeni sovietici rămâne cu impresia că Armata Română, care a cucerit orașul Odessa, a trecut și la niște represalii, pentru că a avut loc explozia la Statul Major.

Din ordinul lui Antonescu, or fi omorât niște comuniști, ca un fel de răzbunare. Nu vorbesc că și o astfel de reacție este condamnabilă juridic, orice represalii asupra populației civile în dreptul internațional se pedepsește, dar aici ordinele au fost să fie asasinați evrei.

Chestiunea ca atare nu apare în album, iar o fotografie vorbește mai mult decât o frază din introducere și impresionează mai mult. Pe de altă parte, eu nu cred că toată lumea care cumpără o carte citește neapărat introducerea, ci este preocupată mai mult de conținutul cărții“, a explicat istoricul Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România (INSHR) „Elie Wiesel“, într-un interviu pentru Newsweek România.

Alexandru Florian a subliniat că i se pare „impardonabil ca azi să existe în librării cărți care să prezinte de o manieră eroizantă criminali de război, pentru simplul motiv că așa erau fotografiile în epocă și noi nu am vrut decât să le punem ca atare pe masă. Cui folosește un asemenea volum? O a doua ediție critică ar fi oricând binevenită“.

Părerea sa este împărtășită și de istoricul Dennis Deletant, care apare ca referent științific al volumului. Cu toate acestea, contactat de Newsweek România, Dennis Deletant, profesor emerit în cadrul Şcolii de Studii Slavone şi Est-Europene la University College London, a explicat că singura sa contribuție în cadrul albumului a fost verificarea traducerii pentru introducerea în limba engleză.

„Totuși, nu am avut oportunitatea să comentez asupra conținutului albumului și nici nu mi s-a cerut acest lucru. Sunt de acord cu dvs. asupra contextului acțiunilor lui Antonescu în Transnistria și, în special în Odessa, că evreii au fost cei masacrați în aceste teritorii și acest lucru ar fi trebuit prezentat.

Punctul meu de vedere despre Antonescu – criminal de război și antisemit înverșunat – mi l-am exprimat în numeroase studii, publicate în Marea Britanie și în Statele Unite, cel mai notabil fiind «Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu și regimul său»“, a comentat Dennis Deletant, pentru Newsweek România.

Omisiunile din albumul publicat în 2021 readuc în spațiul public discuția despre responsabilitatea României în Holocaust, în condițiile în care doar 32 la sută dintre români consideră că Holocaustul a avut loc și în România, iar peste jumătate dintre aceștia consideră că de vină pentru omorârea evreilor este Germania nazistă. Mai mult, 59 la sută dintre români cred, în continuare, că Ion Antonescu a fost „un mare patriot“, iar 56 la sută îl consideră un „salvator al evreilor“, potrivit celui mai recent sondaj de opinie publicat de Institutul „Elie Wiesel“, în decembrie 2021.

Recent, formațiunea Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a apreciat, într-un comunicat de presă, că Holocaustul reprezintă „o temă minoră“, iar Călin Georgescu, propus președinte de onoare al AUR, a apreciat că istoria este „mistificată“, iar Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, sunt „martiri“ și „eroi“.

Parchetul General a deschis dosare penale, însă AUR este în creștere în cele mai recente sondaje de opinie.

Ce s-a întâmplat la Odessa în 1941

În 22 octombrie 1941, Comandamentul Armatei Române, fostul sediu NKVD (poliția secretă sovietică), a fost aruncat în aer.

Sediul fusese minat, iar guvernatorul orașului, Gheorghe Alexianu, emisese o circulară în care atrăsese atenția asupra acestui fapt: „Unitățile comuniste în retragere au minat anumite clădiri și locuri, au instalat mecanisme de sabotaj în anumite obiecte, și chiar în jucării“, conform Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.

În explozie au murit generalul Ion Glogojanu, cel care a condus operațiunea de eliberare a Odessei din mâinile sovieticilor, 15 ofițeri, 46 de soldați, patru ofițeri germani și mai mulți civili.

În 23 octombrie 1941, din ordinul mareșalului Antonescu, încep represaliile împotriva populației evreiești din Odessa, considerată responsabilă pentru atentat.

Etnia victimelor din masacrul de la Odessa este importantă, pentru că Antonescu a dat ordin să fie omorâtă populația evreiască din oraș.

Circa 25.000 de evrei au fost omorâți în timpul acestui masacru: sute spânzurați de stâlpii de tramvai din oraș, mii împușcați, iar altor câteva mii li s-a dat foc de vii într-o magazie la periferia Odessei, la 5.45, ora la care a sărit în aer Comandamentul Armatei Române.

„De îndată ce a aflat de dezastru, Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat-Major și comandant al Armatei a 4-a, «să ia măsuri drastice de pedepsire».

În acea noapte, Iacobici a telegrafiat la Cabinetul Militar al lui Antonescu că începuse acțiunea ordonată: «Ca represalii și pentru a da un exemplu populației s-au luat măsuri a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți».

În acea noapte, Iacobici l-a trimis la Odessa pe generalul Nicolae Macici, comandant al corpului 2 de armată din cadrul Armatei a 4-a. Locțiitorul generalului Tătăranu, colonelul Stănculescu, i-a trimis lui Trestioreanu Ordinul Secret nr. 302826 al lui Antonescu, cerând «suprimarea celor aproximativ 18 .000 evrei din ghetouri» și în fiecare sector de regiment «suprimarea a cel puțin 100 de evrei prin spânzurătoare în piețe în fiecare sector de regiment». (...)

După explozie, lungi șiruri de evrei au fost spânzurați pe stâlpii de electricitate ai troleibuzelor. Circa 10.000 de evrei deja arestați au fost încarcerați și nu executați imediat.

Generalul Iacobici s-a grăbit să trimită Cabinetului Militar un raport asupra situației, care detalia acțiunile represive efectuate: «Acțiunea de represiune s-a executat în interiorul orașului, prin împușcare și spânzurare, și afișarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni și încerca astfel de terorism». Până a doua zi dimineața, sute de cadavre de evrei atârnau în piețele orașului și la intersecții (...)

Circa 22 .000 de evrei de toate vârstele au fost înghesuiți în nouă magazii (barăci), operație care a continuat și după căderea nopții, pe 23 octombrie.

Masacrul a avut loc după cum urmează:

Una după alta, magaziile au fost ciuruite cu foc de mitralieră și pușcă, udate cu gazolină și incendiate, cu excepția ultimei care a fost aruncată în aer.

Haosul și imaginile oribile care au urmat nu pot fi descrise: «oameni răniți arzând de vii, femei cu părul în flăcări ieșind afară prin acoperiș sau prin găurile din barăcile aprinse, în încercarea nebunească de a se salva.

Dar magaziile [erau] înconjurate pe toate laturile de soldați, cu armele ațintite. Primiseră ordinul să nu lase să scape niciun civil. Oroarea era atât de mare încât a șocat profund pe toată lumea, soldați și ofițeri» (...)

Una dintre magazii a fost aleasă spre a îndeplini dorința expresă a lui Antonescu de «a arunca în aer o clădire înțesată cu evrei».

Explozia s-a produs pe 25 octombrie 1941, la ora 5.45 p.m., momentul exact în care clădirea Cartierului General al Armatei Române din Odessa explodase cu câteva zile în urmă.

Istoricul Ottmar Trașcă și ceilalți trei editori ai albumului ne-au trimis la arhive când am întrebat câți criminali de război apar în album și de ce nu sunt menționați ca atare - Foto: Facebook

«Forța deflagrației a împrăștiat bucăți din corpuri în tot perimetrul din jurul magaziei. Deleanu, Niculescu-Coca, căpitanul Radu Ionescu și Bălăceanu i-au împușcat cu toții pe evreii care încercau să scape și chiar au aruncat grenade sovietice de mână în magazii.

Unii soldați îngroziți și chiar și ofițeri au făcut tot ce puteau spre a nu împușca flăcările umane». «Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau impresionați la lacrimi de ceea ce erau nevoiți să facă și unii dintre ei abandonau poziția, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alți soldați [aflați acolo] fără misiune», se arată în Raportul Final.

Într-o ședință a Consiliului de Miniștri, din 13 noiembrie 1941, Antonescu a discutat cu guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, despre represaliile din Odessa, amintind că „a spus să se împuște câte 200 de evrei pentru fiecare mort și 100 de evrei pentru fiecare rănit“.

În total, între 115.000 și 180.000 de evrei transnistreni au fost omorâți – cei mai mulți la Odessa, dar și la Golta și Berezovka, conform Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România.

Editorii albumului au păstrat explicații de acum 80 de ani pentru „specificul epocii“

Albumul „Amata Română pe Frontul de Est în imagini (1941-1944)“, apărut la Cluj-Napoca în 2021, face parte din „activitățile de promovare a istoriei conflictelor militare din secolul XX“, desfășurate de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, și are patru editori: istoricul Ottmar Trașcă, autor a două lucrări despre rolul Armatei Române în Holocaust, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj al Academiei Române, Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga“, Adrian Boda, asistent cercetare la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, și Joszef Benko, iar introducerea, tradusă și în limbile engleză și germană, este semnată de Ottmar Trașcă și Adrian Boda.

Contactați de Newsweek România, editorii volumului au transmis că intenția lor a fost să „ofere material inedit celor interesați de istoria confruntării militare de pe Frontul de Est (specialiști și pasionați de acest subiect), dar, în egală măsură, și publicului mai puțin familiarizat cu această temă, dar pe care dorim să îl atragem tocmai prin conținutul albumului“.

Editorii albumului spun că
e suficientă o frază în
introducerea unei cărți de
peste 600 de pagini în
care spun că masacrul de
la Odessa a vizat evreii.

Aceștia au precizat că au păstrat descrierile originale ale fotografiilor pentru „a sublinia specificul epocii“. „De altfel, ignorarea textelor elaborate de către cei care au realizat și organizat fotografiile originale ar fi constituit un afront la adresa memoriei acestora, mai ales că o parte însemnată a fotografiilor cuprinse în paginile albumului provin din fonduri private“.

Ei au menționat că „în cazul fotografiilor care poartă pecetea serviciului propagandistic, este mai mult decât evident că explicațiile acestora au fost elaborate de Serviciul de Propagandă al Marelui Stat-Major, deci cititorii sunt avizați astfel că au de-a face cu un text din epocă și care are o tentă antisovietică“.

Pe de altă parte, însă, editorii au transmis că acest album se adresează și cititorilor mai puțin familiarizați cu această temă.

Aceștia au spus că au „evitat“ folosirea termenilor „nazist“ sau „bolșevic“ (deși termenul „bolșevic“ apare în mai multe descrieri foto, n.r.), pentru că, „în perioada scursă de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial au căpătat anumite conotații, am optat pentru utilizarea termenilor de «germani» în cazul ofițerilor și soldaților care au făcut parte din Wehrmacht, SS sau alte organizații ale celui de-Al Treilea Reich, respectiv «sovietic» pentru a denumi soldații și tehnica de luptă care a aparținut Armatei Roșii.

Nu considerăm că utilizarea termenului de «nazist» sau «bolșevic» ar fi fost mai potrivită, întrucât nu toți membrii armatei germane erau naziști convinși, așa cum nu toți soldații armatei sovietice erau pătrunși de idealurile politicii promovate de către conducerea comunistă“.

**Editorii au trimis Newsweek România la cărți și arhive**

Despre masacrul de la Odessa, editorii au susținut că au „păstrat linia utilizării textelor originale, prezente în albumul din care au fost preluate imaginile“ și că „credem că în cadrul introducerii se specifică suficient de clar faptul că în acele imagini este vorba despre populația evreiască“.

„În al doilea rând, populația evreiască care a fost victima acestor represalii provenea din zona Odessei, care la acea vreme făcea parte din U.R.S.S., deci nu este deloc greșit ceea ce persoana care a realizat albumul original a notat în subsolul paginilor, ca explicații, faptul că acei oameni erau cetățeni sovietici – referire la cetățenia lor, și nu la sublinierea grupului etnic din care proveneau, dar și faptul că au fost masacrați.

În plus, nu este deloc sigur că printre cei fotografiați nu sunt și alte grupuri etnice în afara evreilor, fapt ce subliniază corectitudinea explicațiilor celui care a organizat acel album de unde au fost preluate imaginile.

Nu în ultimul rând, considerăm că explicațiile utilizate pentru aceste fotografii nu au deloc o tentă propagandistică menită a defăima victimele, întrucât se specifică faptul că sunt cetățeni sovietici masacrați (prin împușcare, spânzurare, ardere) de către ocupanții români.

Așadar, chiar și pentru un elev de nivel gimnazial sau liceal explicațiile fac referire la realitatea acelor vremuri: victimele – cetățeni sovietici și făptașii – soldați și ofițeri români“, au continuat editorii, care au trimis jurnalistul Newsweek România să consulte unul dintre volumele lui Ottmar Trașcă pe această temă – „Chestiunea evreiască în documentele militare române (1941-1944)“, publicat în colaborare cu Institutul „Elie Wiesel“ în 2010.

O altă întrebare adresată editorilor se referă la publicarea unor imagini cu criminali de război, aceștia nefiind indicați cititorilor ca atare în album. Editorii au transmis că „nu credem că este de datoria noastră să emitem verdicte cu privire la calitatea de criminal de război a unui ofițer sau soldat, această atribuție revenind justiției și nu istoricilor. Istoricul este, în esență, un «cronicar» și nu un judecător.

De altfel, spațiul alocat explicațiilor fotografiilor în cadrul albumelor nu permite inserarea unor note biografice detaliate din care să rezulte sau nu calitatea de criminal de război a celor care se regăsesc în album.

Totuși, în cazul în care doriți să aflați cu exactitate câți dintre ofițerii și soldații prezentați în paginile albumului au fost și criminali de război vă recomandăm să cercetați dosarele lor personale păstrate în diferitele arhive din România, respectiv Germania“.

Institutul pentru Studierea Holocaustului: Istoria se scrie cu aparat critic

„Mă pun în pielea cititorului care nu știe istoria respectivă, a tinerilor, aceștia nu pot să rămână decât cu o perspectivă deformată, mult prea optimistă despre prezența Armatei Române pe teritoriul URSS în perioada 1941-1944.

De asemenea, nu află absolut nimic despre implicarea Armatei Române în masacrul a peste 20.000 de evrei din orașul Odessa, din toamna anului 1941, masacru care a și fost evaluat juridic după război, iar unul dintre cei care a fost condamnat pentru crime de război este generalul Macici.

Deci, cu alte cuvinte, însăilează o serie întreagă de fotografii, care pe un cunoscător al perioadei îl face să se mire foarte mult despre unele conținuturi, iar o persoană care nu știe, dar care vrea să afle, rămâne cu o impresie pozitivă sau eroizantă pentru multe dintre persoanejele care se află în cartea respectivă.

Cineva care nu știe ce s-a întâmplat atunci si cine erau acei cetățeni sovietici rămâne cu impresia că Armata Română, care a cucerit orașul Odessa, a trecut și la niște represalii, pentru că a avut loc explozia la Statul Major.

Deci, aici, este o formă de a ascunde sub preș o realitate istorică, și de-asta vă spun că sunt mirat, pentru că îl cunosc pe unul dintre autori, iar Institutul «Elie Wiesel» i-a publicat două volume legate de rolul Armatei Române în distrugerea evreilor în cel de-Al Doilea Război Mondial (este vorba despre Ottmar Trașcă, n.r.) și nu pot să-mi explic cum s-a lăsat indus în eroare și a uitat de ceea ce înseamnă deontologia profesională și a făcut asemenea transcrieri“, a declarat directorul Institutului „Elie Wiesel“, Alexandru Florian, pentru Newsweek România.

Directorul INSHR a mai criticat albumul și pentru că „despre Holocaust nu se spune nimic, sunt criminali de război prezentați eroizant, sunt de asemenea prezentate niște relații ale soldaților cu populația civilă sovietică, care inspiră veselie, când eu cred că editorii știu că prezența Armatei Române pe teritoriul sovietic a însemnat și violuri, sustrageri de bunuri materiale, au avut loc jafuri.

Vladimir Solonari are o lucrare – «Imperiul-satelit»– în care prezintă felul în care România a administrat Transnistria, în aceasta se vede rolul de jefuitori al soldaților Armatei Române“.

Istoricul a mai atras atenția, în interviul pentru Newsweek România, referitor la comentariul editorilor despre criminalii de război: „Crimele de război nu se prescriu, verdictul juridic este valabil și astăzi. Nu le-a cerut nimeni să exprime o părere, dimpotrivă, dacă erau niște cronicari de secol XXI, ar fi trebuit să ducă cronica până la capăt și să arate cine au fost personajele prezentate în aceste portrete.

Astăzi, a scrie istorie înseamnă să scrii cu cunoștiințele pe care le avem în anul 2022, nu cum scria în explicația unei fotografii, acum 80 de ani.

Nu folosește nimănui, e ca și cum am tăia fotografii din ziarul «Scânteia» din anii ʼ80, unde se scria sub fotografie «vizita de lucru la fabrica X a tov. Nicolae Ceaușescu, mare conducator, strateg». Se uită oamenii și poate spun «ia uite, mare strateg».

Este o chestiune extrem de simplă, orice cercetare istorică trebuie să aibă un limbaj neutru, iar acest limbaj neutru nu înseamnă decât să prezinți istoria așa cum a fost, dar s-o prezinți până la capăt, la evenimentele unde au fost crime împotriva populației civile“.

Directorul Institutului „Elie Wiesel“ a mai spus că este „impardonabil ca azi să existe în librării cărți care să prezinte de o manieră eroizantă criminali de război, pentru simplul motiv că așa erau fotografiile în epocă și noi nu am vrut decât să le punem ca atare pe masă.

Asta nu e activitate de istoric, asta e muncă la calculator, de tip copy-paste. Dar cui servește un asemenea volum? Întreb eu editorii. O a doua ediție critică ar fi oricând binevenită.

Acum vreo doi-trei ani, în Germania s-a ridicat interdecția de a se publica Hitler cu «Mein Kampf», au scos o ediție cu sute de pagini – care era o ediție critică, tocmai pentru a nu transmite un anumit mesaj, dar lumea să cunoască ce a scris și ce a gândit Hitler și de unde «ni se trage» faptul că omenirea arată cum arată, faptul că, în 1945, în România populația evreiască era cu 45 la sută mai puțină decât inainte de război si toate acele consecințe pe care Europa și lumea le-au suportat după 1945, ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost o opțiune corectă, cred. Așa se scrie istoria. Cu aparat critic“.