Cine au fost domnitorii Țărilor Române dependenți de droguri? Care din ei a murit din cauza lor?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 01.02.2024 - 15:43
Mulți domnitori ai Țărilor Române au consumat droguri - Foto: galeriaportretelor.ro
Mulți domnitori ai Țărilor Române au consumat droguri - Foto: galeriaportretelor.ro
Grigore al II-lea Ghica a fost singurul domnitor care a murit din cauza unei supradoze de narcotice - Foto: Arhiva
Grigore al II-lea Ghica a fost singurul domnitor care a murit din cauza unei supradoze de narcotice - Foto: Arhiva
lapusneanu
lapusneanu

Cine au fost domnitorii Țărilor Române dependenți de droguri? Obiceiul de a consuma narcotice este mai vechi decât pare, inclusiv în Principate, mai ales la nivelul elitei politice. De altfel, unul dintre domnitori chiar a murit din cauza a ceea ce, astăzi, am numi „supradoză”.

SHARE

Cine au fost domnitorii Țărilor Române dependenți de droguri? Dacă aveați impresia că narcoticele sunt o plagă a societății contemporane, trebuie să știți că situația este cu totul alta. Încă din secolul 16 este cunoscut cazul unui domn al Moldovei care consuma cu frenezie astfel de substanțe. Iar un altul chiar a murit din cauza a ceea ce azi am numi „supradoză”.

Cine au fost domnitorii Țărilor Române dependenți de droguri? Care din ei a murit din cauza lor?

Evul Mediu românesc pare un „teritoriu” întunecat și primitiv din punctul de vedere al vieții de atunci, al cutumelor și primitivismului existenței.

La care se adăugă, firește, numeroasele vărsări de sânge, prin războaie, execuții și asasinate.

Dar, cel puțin la nivelul elitei existau obieciuri care astăzi ne-ar uimi. Printre acestea se numără și consumul de droguri. 

Drogurile au pătruns în Ţările Române pe două căi, fie din zona otomană, mai ales în timpul fanarioţilor şi mai apoi din zona Occidentală, unde existau asemenea obiceiuri, preluate tot din ţările orientale.

Cu aproape 500 de ani în urmă, domnitorul  Moldovei, Alexandru Lăpușneanu obișnuia să consume - în scop terapeutic, e drept - stupefiante.

Citește și: De unde vine expresia „ciuma lui Caragea”? Câți oameni au murit în București?

Cel puțin asta afirmă cunoscutul etnolog, antropolog și istoric român al religiilor, Andrei Oișteanu, în cartea sa apărută în 2010, „Narcotice în cultura românească”.

Conform acestuia, Lăpușneanu folosea cannabisul, pe care-l comanda de la „apoteca”, adică farmacia, orașului Bistrița.

„La jumătatea secolului al XVI-lea, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu solicita adesea,de la „apoteca” oraşului transilvănean Bistriţa (înfiinţată în 1516) diferite substanţe terapeutice vegetale printre care cannabis”, arată Oişteanu în lucrarea menţionată, citat de romania-misterioasa.ro.

Ulterior, în epoca fanariotă, obiciul a luat o amploare mult mai mare. Există dovezi că în acea perioadă se consumau opiacee, sub forma unor magiunuri speciale puternic halucinogene.

Grigore al II-lea Ghica a fost singurul domnitor care a murit din cauza unei supradoze de narcotice - Foto: Arhiva

Unul dintre cei mari consumatori era domnitorul Nicolae Mavrocordat, care a ocupat tronul Țării Românești, dar și al Moldovei, în patru rânduri, în perioada 1709-1730.

Ba cse pare chiar că acesta i-ar fi dat un asemenea magiun până şi lui Hrisant Nottara, Patriarhul Ierusalimului.

„Probabil că vestitul doctor portughez Daniel de Fonseca, medicul lui Nicolae Mavrocordat şi ulterior chiar al sultanului a avut un rol important în prepararea pentru Mavrocordat Vodă a magiunului de opium, de care era foarte mândru domnitorul fanariot”, precizează Andrei Oişteanu în aceeași carte, potrivit aceleiași surse.

Mai mult, consumuș de substanțe halucinogene devenise aproape o modă printre domnii Țărilor Române din secolul 18.

Citește și: Cine a fost domnitorul român care și-a făcut calul boier? Se plimba cu o trăsură trasă de cerbi

 Cronicarul Ioan Canta mărturisea că domnitorul Moldovei, Constantin Racoviţă, era mai tot timpul „vesel” din cauza drogurilor.

Acesta consuma un preparat turcesc, afion,  un suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină, cu o concentrație ridicată de opium.

Aceasta era, de altfel, și explicația pe care cronicarul o dă stării aproape permanente de veselie a celui care a domnit de două ori în Moldova (august 1749 – iulie 1753, februarie 1756 – martie 1757) și de două ori în Țara Românească (iulie 1753 – februarie 1756, martie 1763 – februarie 1764).

„De atâta era straşnic că mânca afion dimineaţa şi la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul, şi preste toată ziua se afla tot vesel”, scria cronicarul Ioan Canta despre Racoviță.

Contemporan cu Constantin Racoviţă a fost Grigore al II-lea Ghica. Acesta a domnit de trei ori în Moldova și de două ori în Țara Românească, în perioada 1726-1752, dar cu întreruperi între domnii. 

De altfel, Ghica a fost singurul domnitor care a murit din cauza supradozei de droguri. Acesta consuma tot un preparat pe bază de opium, dar mult mai concentrat concentrat.

Citește și: Cum își trăgea Vlad Țepeș dușmanii în țeapă, de fapt? De ce a ales această metodă crudă?

El a decedat la Bucureşti în 1752 - după cum notează Athanasie Comen Ipsilanti - din pricina unei greşite administrări de „teriacă cerească” (un fel de compus puternic pe bază de opium).

Domnitorul a murit probabil „din cauza unei supradoze de Theriaca celesta”, precizează și Oișteanu în cartea sa. 

Alexandru Lăpușneanu, domnitorul Moldovei, era un mare consumator de cannabis - Foto: adevarul.ro

Consumul de droguri, mai ales de opiacee şi de annabis a continuat pe toată perioada secolului 19, mai ales în cercurile elitiste, în rândul artiştilor şi în general acelora care deprinseră acest obicei la studii în Europa. 

Mai târziu, în perioada interbelică, mai ales în anii 30, în cercurile tinerilor din România au început să pătrundă droguri deosebite de puternice, precum cocaina sau heroina.

Cel mai cunoscut caz, este cel al celebrului aviator şi automobilist, prinţul Ionel Ghica. Acesta a murit în 1932,  la numai 28 de ani din cauza unei supradoze de heroină, după o petrecere unde s-au consumat droguri. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te