Cine a fost domnul Moldovei care s-a convertit la islam? Era nepotul lui Ștefan cel Mare

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 08.04.2024 - 09:33
Cine a fost domnul Moldovei care s-a convertit la islam - Foto. Arhiva
manastirea probota

Cine a fost domnul Moldovei care s-a convertit la islam? Ar fi trebuit să fie cutezător și luptător pentru credința străbună, fiind nepotul lui Ștefan cel Mare. În schimb, a fost o cruntă dezamăgire, devenind musulman și fiind numit chiar pașă de Silistra de Soliman Magnificul.

SHARE

Cine a fost domnul Moldovei care s-a convertit la islam? Era nepotul lui Ștefan cel Mare, dar a fost, probabil, cea mai mare dezamăgire pentru moldoveni prin obiceiurile sale, care l-au condus în final la abandonarea domniei și trecerea la religia musulmană. 

Cine a fost domnul Moldovei care s-a convertit la islam? Era nepotul lui Ștefan cel Mare 

Iliaș al II-lea Rareș a fost domnitor în Moldova în perioada septembrie 1546 - iunie 1551. Era fiul lui mai mare al lui Petru Rareș și al Elenei, din neamul despoților sîrbi Brancovici. 

Cum Petru Rareș era fiul marelui Ștefan voievod, Iliaș era nepotul acestuia. Dar mai bine că gloriosu domnitor nu a trăit să vadă ce isprăvi face „os din osul său”.

Iliaș s-a născut în 1531 și a fost trimis la Poartă ca ostatic în 1542. În același an Petru Rareș îi spunea unui sol străin: „de cînd fiul meu a fost trecut peste Dunăre, din acea zi eu îl socotesc ca mort”.

La Istanbul Iliaș a stat în casa unei rude din partea mamei, a sîrbului turcit Mehmed Sokolli. S-a deprins cu moravurile orientale, iar cînd tatăl său s-a îmbolnăvit s-a întors în Moldova cu un învățător turc conform moldovenii.md.

A preluat domnia după moartea lui Petru Rareș, în 1546, dar nu s-a remarcat prin mari fapte de arme. Nici nu avea cum, câtă vreme era deja „dedulcit” la stilul turcesc de viață și prefera petrecerile în locul luptelor.

Citește și: Cine a fost domnitorul pentru care Polonia era să anexeze Moldova? Mama sa era prințesă lituaniană

Singurul moment în care mai zvâcnea în el sângele Mușatinilor era când descăpățâna vreu boier din cine știe ce răzbunare ori doar pentru a-i lua averea.

Cronicarul Grigore Ureche scria despre IliașRareș că „avâd lîngă sine sfetnici tineri turci, cu care ziua petrecea sau se dezmierda, iar noaptea cu turcoiace ..., din obiceele creştineşti s-au depărtat”.

Conform istoricului Dan Floareş, la începutul anului 1551, situația devenise dificilă pentru Ilias.

Printre motive se numărau: anturajul său musulman, în frunte cu acel Hadâr, „învăţătorul şi vrăjitorul său“;  relaţiile tensionate cu boierii şi clerul, ambele categorii fiind „scrise” la birul cel mare (tributul datorat Porţii); exilul voluntar al mai multor boieri, majoritatea în Polonia, alţii în Transilvania.

Citește și: Cine a fost marea iubire a lui Vlad Țepeș? A vrut să incendieze Brașovul pentru ea

Chipul lui Iliaș mai apare lângă cel al tatălui său, într-o frescă din biserica mănăstirii Probota, unde este înmormântat Petru Rareș - Foto: Arhiva

Situaţia s-a tensionat şi mai mult, după ce tânărul domn a atacat dogmele ortodoxe, a poruncit mutilarea sau asasinarea mai multor boieri, se pare tot pentru motive pecuniare, mai precizează acesta.

În plus, l-a îndepărat din scaunul episcopal pe Macarie, teologul cel mai de seamă al vremii din Moldova.

În cele din urmă, fiind mai mult atras de petreceri decît de domnie, în 1551 sub motiv că pleacă pentru a cere reducerea tributului, s-a dus la Istanbul și a trecut la religia islamică.

În ziua de 30 mai 1551. Iliaș Rares, nepotul marelui Ștefan care se războise fără odihnă cu otomanii, renunţa la creştinism şi trecea la islam.

Citește și: Cine a fost domnitorul cu cele mai multe domnii în Țările Române? S-au întins pe patru decenii

Implicit pierdea şi tronul, pe care sultanul, Soliman Magnificul, i l-a acordat fratelui său Ştefan al VI-lea Rareș.

Odată cu renunţarea la credinţa străbună și devenind musulman şi-a schimbat şi numele în Mehmed-beg.

Inițial apreciat de Soliman este numit de acesta pașă de Silistra (sau Dârstor, oraș-port din Bulgaria de azi).

Dar nu este prea mult timp agreat de sultan, i se aduc învinuiri, așa că este arestat și exilat la Brusa și Alep, unde moare fără urmași în 1553 sau, după alte surse, în 1562.

Moldovenii nu i-au iertat trădarea credinței ortodoxe și s-au răzbunat așa cu au găsit de cuviință: 

„Numele lui Iliaş a fost radiat din pomelnice, pisanii, iar în tablourile votive chipul i-a fost înnegrit“, scrie istoricul Dan Floareş pe medievistica.ro.

Potrivit istoricului citat, o dovadă se păstrează în pomelnicul aflat şi acum în proscomidia (n.r. - parte din slujba liturghiei în care preotul pregătește și sfințește pâinea și vinul pentru împărtășanie) bisericii Sfânta Paraschiva din Târgu Frumos. 

Lista cu persoanele care urmau să fie pomenite la slujbele bisericeşti a fost studiată  de Nicolae Iorga, la 1908, de Gheorghe  Balş, în perioada interbelică, iar mai recent de Maria Magdalena Szekély.

Din însemnările lăsate de Gheorghe Balş, în 1928, aflăm că la acea data era radiat din pomelnic doar numele lui Iliaş.

Citește și: Cine a fost cel mai bătrân domnitor din Țările Române? Era analfabet și tatăl unui mare cărturar

„Pomeneşte Doamne, sufletul robului tău, Io Petru voievod şi doamna lui, Elena, şi fiii lui, (n.r. - Iliaş, care este șters) voievod şi fratele lui Ştefan şi Constantin şi Ruxandra şi robul lui Dumnezeu, Petru Vartic, în domnia domnului nostru”.

Astfel, Iliaș Rares a rămas doar ca una dintre marile dezamăgiri de pe tronul lui Ștefan cel Mare, în ciuda originii sale, fiind șters, la propriu și la figurat, din memoria Moldovei și a moldovenilor.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te