CALENDAR 10-16 MAI. Scutul de la Deveselu devine operațional

DE Mircea Marian, Flavia Drăgan | Actualizat: 10.05.2019 - 06:49
EVENIMENT Inaugurarea scutului de la Deveselu, în prezența premierului de atunci, Dacian Cioloș, și a secretarului general NATO, Jens Stoltenberg
EVENIMENT Inaugurarea scutului de la Deveselu, în prezența premierului de atunci, Dacian Cioloș, și a secretarului general NATO, Jens Stoltenberg

12 mai 2016: Scutul american antirachetă de la Deveselu a fost activat, în cadrul unei ceremonii la care au participat oficiali români și americani, dar și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

SHARE

Rusia a criticat puternic lansarea sistemului de apărare antirachetă american din România, denunțând o amenințare directă la securitatea sa și promițând în schimb să își întărească capacitățile militare. Statele Unite au investit circa 800 de milioane de dolari în această bază militară. România a cheltuit circa 11,2 milioane de dolari.

Trei ani de la operaționalizare, acest sistem continuă să fie contestat de Moscova, însă propaganda rusă a primit o mână de ajutor din partea unor oficiali români. „Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice“, a declarat, în august 2018, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor (PSD).

El și-a retractat afirmația referitoare la rachetele balistice de la Deveselu, dar era prea târziu: Moscova s-a folosit de ea ca de o confirmare a faptului că această bază vizează Rusia și are caracter ofensiv. Site-ul Sputnik, versiunea în limba română, a titrat: „Fifor recunoaște!“.

„Fifor «a scăpat porumbelul», iar acum se contrazice afirmând că spusele sale au fost deturnate“, a mai scris, ironic, Sputnik.

Declarația lui Fifor a fost folosită însă și de europarlamentarul ALDE Renate Weber, care, într-un interviu tot pentru Sputnik România, a criticat dur cooperarea militară dintre România și SUA. „Noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropos, totuși… e defensiv sau cum?“, a spus Weber.

Carol I devine domnitor   

10 mai 1866: Carol I este votat de Parlamentul României ca domnitor: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român“. 

10 mai este o dată extrem de importantă în istoria României: 1877 – proclamarea independenței de stat; 1881 – Carol este încoronat rege, după transformarea țării din principat în regat.

10 mai a fost sărbătorită ca zi națională până la instaurarea deplină a regimului comunist, în 1947.

Primul vaccin contra variolei

14 mai 1796: Doctorul englez Edward Jenner, considerat părintele imunologiei, administrează primul vaccin împotriva variolei unui copil de opt ani, James Phipps.

Băiatul este injectat cu puroi extras dintr-o pustulă de variolă a vacii, boală de care se îmbolnăveau adesea lăptăresele, care însă nu mai făceau variolă, boală care ucidea milioane de copii.

Experimentul are succes, însă Jenner este luat peste picior de conservatori. Treptat, însă, tehnica vaccinării (inventată de Jenner din latinescul „vacca“ – „vacă“) devine tot mai populară.

O sufragetă, propusă la cârma SUA

10 mai 1872: Sufrageta Victoria Woodhull este nominalizată de Partidul Drepturilor Egale pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, deși femeile nu aveau drept de vot (îl vor câștiga la nivel național în 1920). Arestată în ziua scrutinului, nu se știe nici până astăzi câte voturi favorabile a primit.

Woodhull a fost o figură controversată în istoria mișcării pentru drepturile femeilor, susținea practicile mistice și, la un moment dat, chiar și eugenia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te