Ca urmare, însă, a unor abuzuri ale unor demnitari moldoveni în perioada august 1995 – octombrie 1998, gigantul energetic rus Gazprom s-a pomenit cu 51% din pachetul de acțiuni al MoldovaGaz. Magistralele de transport de gaz de pe teritoriul Republicii Moldova au o lungime de 543 de kilometri, din care 81 de kilometri sunt în regiunea transnistreană.
Între 1992 și august 1995, tot patrimoniul de gazoducte se afla în proprietatea exclusivă a Republicii Moldova, doar o mică parte fiind controlată administrativ de forțele separatiste de la Tiraspol. Azi, însă, deciziile le ia Federația Rusă.
Gazprom + Tiraspol = preluare ostilă
Într-o primă fază, Guvernul Republicii Moldova a elaborat un proiect individual de reorganizare şi privatizare a subdiviziunilor Concernului de Stat MoldovaGaz.
Cu câteva luni înaintea aprobării planului de reorganizare, Guvernul de la Chişinău a emis o hotărâre cu privire la crearea societăţii pe acţiuni mixte moldo-ruse de tip închis Gazsnabtranzit. Acesteia i-au fost transmise în gestiune activele întreprinderii republicane a gazoductelor magistrale Moldovatransgaz şi ale Direcţiei regionale a gazoductelor magistrale Tiraspoltransgaz.
Capitalul companiei a fost împărțit între Gazprom (50% + 1 acţiuni), Concernul de stat MoldovaGaz (27% acţiuni), Moldovatransgaz (12% acţiuni) şi Tiraspoltransgaz (11% acţiuni).
În faza a doua, în 1998, a fost creată societatea pe acțiuni moldo-rusă MoldovaGaz, acţionari fiind Gazprom (50% din acţiuni), Guvernul Republicii Moldova (35,33% din acţiuni), Tiraspoltransgaz (13,44%).
În 2007, Tiraspolul a transmis Gazprom-ului dreptul de administrare a acţiunilor sale. Restul de 1,23% din acțiuni au fost repartizate unor persoane fizice ale căror nume nu au fost divulgate niciodată de autoritățile moldovene. Se știe doar că sunt foarte multe – este vorba de peste 1.700 de acționari mici.
Prin neglijarea procedurii legale de privatizare, prin acorduri de înstrăinare a proprietăţii în schimbul stingerii datoriilor în detrimentul intereselor statului și prin majorarea în mod artificial a datoriilor Moldovei pentru consumul de gaze (în perioada 1994 – 1997), Gazprom a devenit proprietar al majorității activelor concernului de stat MoldovaGaz.
Toate abaterile referitoare la operațiunile de înstrăinare a rețelelor de gaz au fost consemnate într-o hotărâre a Curții de Conturi (nr. 15 din 14 februarie 2002), dar nicio autoritate a statului nu a întreprins vreo măsură până în prezent.
Transnistria arde gaze, Moldova plătește
De 12 ani, regiunea transnistreană nu achită Gazprom-ului niciun dolar pentru gazele consumate, chiar dacă populația de acolo își achită consumul în proporție de 92%. Banii sunt cheltuiți de administrația separatistă pentru „consum curent“ și înarmare iar Rusia, deloc surprinzător, nu are nicio pretenție.
Datoria malului stâng al Nistrului pentru gazele rusești consumate va ajunge anul acesta la șapte miliarde de dolari – echivalentul a aproximativ 38 de bugete anuale ale autoproclamatei republici transnistrene. Oficial, însă, Transnistria nu are nicio datorie.
Juridic, însă, datoria este a Republicii Moldova, pentru că așa au decis, prin hârtii semnate cu Gazprom, decidenții de la Chișinău atunci când au cedat magistrala de gaze concernului rus și au acceptat să bage Guvernul în combinația de la MoldovaGaz. Cei care au făcut asta au pecetluit soarta Moldovei, au zidit-o cu tot cu cetățeni în „pușcăria“ Gazprom-ului, chiar dacă moldovenii își achită integral, conștiincios, consumul de gaze.
Și, chiar dacă autoritățile moldovene nu au recunoscut niciodată că achită datoria Transnistriei din banii cetățenilor de pe malul drept al Nistrului, Gazprom își recuperează banii în instanță.
Datoria către Gazprom: 6,5 miliarde de dolari
În februarie 2015, concernul rus s-a adresat Curţii de Arbitraj de la Stockholm pentru încasarea de la MoldovaGaz a unei datorii de 830,7 milioane de dolari din datoria acumulată în 2012. Este doar un exemplu. Anterior, a mai procedat la fel în câteva rânduri. Ultima dată, Gazprom a acționat în judecată Republica Moldova în luna mai 2018, pretinzând încasarea a jumătate de milion de dolari prin intermediul Arbitrajului Comercial Internațional din Rusia. Potrivit raportului trimestrial al Gazprom (care nu specifică faptul că este vorba de datoria Transnistriei), datoria ar fi pentru gazul livrat în 2015.
Suma este, totuși, cu aproape 300 de milioane dolari mai mică față de precedenta cerere, de aproximativ 770 de milioane de dolari, pentru gazele livrate în 2014.
În total, Gazprom a depus 13 astfel de solicitări în instanță împotriva Moldovei. Prima dată, instanța comercială de argitraj de la Moscova a decis ca MoldovaGaz să achite Gazprom-ului o datorie de 42 de milioane de dolari pentru gazul consumat în primul trimestru al anului 2006.
La 9 februarie 2017, într-o întrevedere cu vicepreședintele Consiliului de Administrație al Gazprom, Valerii Golubev, premierul moldovean Pavel Filip a cerut să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL Tiraspoltransgaz, iar ulterior către administraţia separatistă a regiunii.
În a patra zi, pe 13 februarie 2017, Golubev i-a răspuns de la Tiraspol, după o întrevedere avută cu șeful grupării separatiste, Vadim Krasnoselskii: „Gazprom nu este de acord cu transferul datoriei Republicii Moldova către Transnistria“ și „refuză schema de restructurare a datoriei de 6,5 miliarde de dolari propusă de autorităţile de la Chişinău.“
Gazul, pârghie de șantaj
Potrivit unui raport al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul“ din Chișinău, numai în perioada 2007-2016, MoldovaGaz a subvenționat direct (cu gaze naturale) regimul separatist de la Tiraspol cu 1,3 miliarde de dolari. Potrivit experților în energetică Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu, aceste resurse au fost convertite de către administrația de la Tiraspol în bani care au fost folosiți la întreținerea aparatului birocratic ilegal de la Tiraspol.
Și, cum Guvernul de la Chișinău este acționar minoritar în compania MoldovaGaz, acesta finanțează, practic, un regim separatist pe propriul teritoriu suveran.
În plus, Republica Moldova cumpără energie electrică produsă de centrala de la Cuciurgan, subordonată autorităților separatiste de la Tiraspol. Centrala de la Cuciurgan vinde Chișinăului curent electric produs pe baza gazului natural livrat de Gazprom, gaz pe care centrala nu-l plătește, dar pentru achitarea căruia este somat statul moldovean. Astfel, moldovenii plătesc de două ori gazul rusesc ars în Transnistria.
Economic, este imposibil ca Moldova să scape de datoriile față de Gazprom și, implicit, de șantajul rusesc. Întreg mecanismul a fost construit în așa fel încât să țină Republica Moldova în șah economic atât cât va dori Rusia, adică Moldova nu mai are pârghii în raport cu monopolistul Gazprom, le-a cedat pe toate prin semnătura celor care au guvernat țara prin corupție.
Acum, Gazprom se folosește de acest instrument ori de câte ori Chișinăul prinde curaj sau când Rusia vrea să mai obțină vreo cedare din partea Republicii Moldova în problema transnistreană ori în domeniul politicii externe: ba cresc tarifele, ba vine o avertizare cu sistarea livrărilor de gaze în plină iarnă.
Moldova, scoasă din UE
De altfel, din cauza presiunilor Gazprom, Moldova a amânat implementarea pachetului energetic 3 al UE.
Republica Moldova s-a angajat, în octombrie 2011, să implementeze al Treilea Pachet Energetic al UE cel târziu în ianuarie 2015. Ulterior, urmare a presiunilor Rusiei, Chișinăul a negociat cu UE o amânare până în anul 2020.Acest pachet prevede separarea producerii de gaz de transportul, distribuția și stocarea acestuia. Adică, distribuția să poată fi făcută de o companie independentă de cea producătoare. O lege în acest sens a fost deja aprobată.
Astfel, din cele 20 de companii controlate de MoldovaGaz/Gazprom, ar urma să rămână doar trei: MoldovaGaz (care s-ar ocupa doar de importul gazelor din Rusia), MoldovatransGaz (care ar gestiona conductele magistrale și ar presta servicii de transport și tranzit de gaze) și ChișinăuGaz (care ar urma să coaguleze toate cele 12 SRL-uri care se ocupă acum de distribuția și furnizarea gazelor).
Nu este clar în acest moment ce se va întâmpla cu datoriile de miliarde de dolari după această reformă. Cert este că activele din Transnistria vor fi preluate de Gazprom în contul datoriilor regiunii – o sumă infimă în raport cu datoriile.
Momentan, MoldovaGaz deține 100% din acțiunile a 19 companii (12 de distribuție a gazelor), dar și a întreprinderii MoldovatransGaz, care gestionează rețeaua de transport a gazelor. MoldovaGaz apare și ca fondatoare la întreprinderile de distribuție din regiunea separatistă transnistreană.
Plahotniuc și Dodon fac jocurile
Urmărind traseul „actorilor“ implicați în mutările de pe piața gazelor din Moldova, se conturează o încrengătură cu puternice legături politice în PD și PSRM, care par să-și coordoneze pașii, chiar dacă la nivel politic se declară oponenți. La 9 februarie 2017, Vasile Botnari, considerat „mâna dreaptă“ a liderului PD, Vlad Plahotniuc, a fost desemnat președinte al SA MoldovaGaz după o vizită a liderului de facto al PSRM, Igor Dodon, la Moscova. Dintr-o coincidență stranie, tot atunci, ambasadorul Moldovei la Moscova, Dumitru Braghiș, era retras subit, iar în locul lui era trimis, în calitate de ambasador, cu aprobarea Guvernului controlat de PD, deputatul PSRM Andrei Neguța.
La o lună distanță, la 9 martie 2017, deputatul socialist din Adunarea Populară a Autonomiei Găgăuze, Ruslan Garbalî, a fost numit de către Vasile Botnari administrator la ChișinăuGaz – o companie cu o cifră de afaceri de peste cinci miliarde de lei moldovenești (aproximativ un miliard RON).
La 3 mai a.c., după o nouă vizită a lui Igor Dodon în Rusia, Vasile Botnari este mutat de la MoldovaGaz în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate. Funcția de șef al MoldovaGaz a rămas vacantă. Vasile Botnari este naşul de cununie al Danielei Guma şi al lui Anatolie Moruz, fiica şi, respectiv, ginerele ex-deputatului PDM Valeriu Guma, condamnat în România pentru corupție.
La 25 mai a.c., MoldovaGaz anunța despre o nouă componență a Consiliului de Observatori, tot atunci fiind modificată și componența Comisiei de Cenzori. Numele persoanelor care au fost desemnate pentru funcțiile respective nu au fost făcute publice.
În 2017, MoldovaGaz a înregistrat cel mai mare profit din istoria sa – 1,93 miliarde de lei moldovenești, în creștere cu 1,66 miliarde de lei față de anul 2016. Compania deservește 705.000 de clienți. MoldovaGaz şi Tiraspoltransgaz asigură tranzitul a 18,5 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Balcani. În Republica Moldova sunt livrate trei miliarde de metri cubi anual.
Articol conceput pentru proiectul „Agenți ruși: RO-MD“, realizat de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (București) și Centrul de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova (Chișinău).