7.000€ salariul secret al șefei Companiei de Investiții. De unde ia 43.000€? Ce nereguli a gestionat
Irina Manuela Pătrășcoiu este director al Companiei Naționale de Investiții de peste 10 ani. Ea are veniturile din declarația de avere trecute la secret de 4 ani. Un raport al Curții de Conturi arată mari întârzieri în implementarea proiectelor cu fonduri de la buget al CNI.
Irina Manuela Pătrășcoiu este șefa Companiei Naționale de Investiții de peste 11 ani. CV-ul este AICI.
7.000€ salariul secret al șefei Companiei de Investiții. De unde ia 43.000€? Ce nereguli a gestionat
Este absolventăd e ASE și, anterior, numirii la CNI a fost contabil și apoi director. Ultima oară a ocupat funcția de contabil și director financiar la diverse publicații precum Femeia, Flacăra sau Rebus.
Citește și: Angajatorul soției ex-premierului Tudose, învins de prietenii lui Bittman la o licitație a CNI
Surprinzător, deși e plătită din bani publici, șefa CNI are un statut special, ca al polițiștilor ori militarilor cărora le este permis să își țină câștigurile salariale la secret.
Citește și: Investiție PSD din buget. Stadion modernizat cu 8 milioane €, demolat și refăcut cu 25 milioane €
În declarația de avere din anul 2024, Pătrășcoiu nu trece nimic la rubrica „salariu” de la Compania Națională de Investiții.

În schimb, menționează că a câștigat 43.000 euro de la aceeași Companie Națională de Investiții.
În Declarația de avere din 2023 pur și simplu a trecut cu un marker peste salariul pe care îl ia de la CNI.

De acest privilegiu nu se bucură nici președintele Iohannis, nici șeful BNR Isărescu spre exemplu.
În 2020, șefa CNI lua 340.000 de lei pe an, adică peste 5.700 euro pe lună pe care i-a și declarat. Sursele Newsweek spun că ea ar lua, azi, în jur de 7.000 euro salariu pe lună.
Ce face CNI?
CNI este compania care, cu fonduri de la buget, finanțează tot felul de obiective de interes public, de la stadioane și săli de sport la lucrări de apă și de canalizare. Printre alte obiective realizate se numără:
-
400 de terenuri de fotbal din programul Euro 2020
-
Minim 5 Sali de sport polivalente
-
30 de camine studentesti in 15 orase centre universitare
-
Modernizarea Academiei Romane in cadrul programului de celebrare a Centenarului Romaniei Moderne
-
Modernizare Universitatea Bucuresti – Complex Panduri, potrivit propriei prezentări.
Au existat acuzații că CNI este o instituție care direcționează banii pentru diverse proiecte și pe baza culorii politice a primarilor sau prefecților din anumite orașe și județe.
Newsweek a scris ă curg bani de stadioane de peste 100 milioane € în România, în anul electoral 2024. Dacă Guvernul a dat undă verde pentru noul stadion Dinamo București de 170 milioane €, la Timișoara se va construi unul de 120 milioane € și la Galați unul de 100 milioane €.
Toate aceste orașe nu au, spre exemplu șosele de centură.
Citește și: Stadioane de 100.000.000€ la București, Timișoara, Galați, orașe fără Șosele de Centură
Ce a găsit Curtea de Conturi
Un raport al Curții de Conturi a găsit mari întârzieri în realizarea proiectelor prin CNI.
În anul 2022, în cazul a 191 proceduri de atribuire simplificate inițiate și derulate de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. raportul procedurii a fost întocmit și aprobat cu întârziere de către persoanele cu atribuții din cadrul companiei, respectiv într-un termen care a depășit limita maximă de 35 de zile lucrătoare prevăzută de art. 214 alin. (3) lit. b) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Cauzele care au condus la apariția acestei deficiențe sunt reprezentate de: - numărul mare de proceduri de achiziție publică realizate în anul 2022; - personal insuficient implicat în evaluarea ofertelor depuse la procedurile de atribuire; - necorelarea volumului activității cu resursele alocate, scrie Raportul pe care îl găsiți AICI