„Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură aferentă perioadei 2021 – 2023”, rezultat al unei directive europene, își propune să limiteze curentele extremiste care au prins avânt în ultimii ani, mai ales o dată cu pătrunderea rețelelor sociale către pături tot mai largi ale populației. În lupta cu ismele, statul român a implicat instituții de forță (Ministerul de Interne sau Ministerul Public), de educare (Ministerul Educației sau universități) și organizații care apără drepturile comunității evreiești.
Newsweek România a discutat cu Maximillian Marco Katz, director fondator al Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) România, despre ura românilor față de evrei și despre cum poate fi combătută
Newsweek România: Cum catalogați strategia adoptată în mai de guvern? Răspunde aceasta nevoilor actuale privind combaterea antisemitismului? Care sunt, în viziunea dumneavoastră, punctele forte, dar și lipsurile?
Maximillian Marco Katz: România este una dintre primele ţări UE care a elaborat şi care a adoptat strategia de combatere a antisemitismului. Astfel România se alinieaza directivelor trasate, pe linie politica, de UE. Este un act care structurează planul de acţiune împotriva antisemitismului, un plan a cărui început a fost marcat în 2002.
Această strategie este încă un punct de referinţă, pe plan politic şi diplomatic, care se încadrează în rândul altor puncte de referinţă create în ultimii 20 de ani.
Sper că, de această dată, să avem parte de efecte mai vizibile şi mai consistente decât cele generate, de exemplu, de legislaţia specifică adoptată de-a lungul anilor şi care, din multiple motive, nu este implementată, ea fiind însă unul dintre pilonii pe care se bazează strategia mult lăudată.
Au trecut șase luni de la adoptarea sa. A rămas strategia doar un obiectiv pe hârtie sau se văd efecte benefice ale apariției acestui document? Care credeți că sunt evenimentele relevante și relevate de această strategie în ultimele șase luni.
Prima etapă a strategiei este pregătirea cadrului şi a platformei de implementare. Este poate cea mai importantă etapă care necesită ceva timp pentru o coordonare complexă şi eficientă, în special când ea trebuie implementată pe paliere multiple, de un număr nu mic de instituţii şi ministere.
Un prim proiect anunţat şi prezentat ca fiind o iniţiativă nouă, este promulgarea legii care prevede că, începând cu anul 2023, la nivelul liceelor şi a şcolilor profesionale, pe plan naţional, va fi predată, în mod obligatoriu, "Istoria Evreilor şi a Holocaustului din România".
Promulgarea legii este lăudabilă dar acest proiect nu este nou. În 2005 a fost adoptată programa de studii, destinată nivelului liceal, "Istoria Evreilor din România.Holocaust". A fost elaborat şi un manual cu acelaşi nume. De atunci, în ultimii 16 ani, această materie se preda în licee.
Din cauza Parlamentului, care atunci s-a împotrivit conţinutului în care au fost menţionate în mod expres crimele comise de regimul Antonescu, programa de studii a fost alterată şi a fost aprobată nu ca un curs obligatoriu, ci ca o materie opţională, fapt care a redus impactul ei la minim. Până în 2023 vom vedea cum va arăta "nouă" programa de studii şi materialele aferente, cum va fi ea implementată şi mai ales de cine.
Vorbind despre „noua” programa de studii şi despre obligativitatea ei, eu personal cred că nu va avea efectul dorit dacă ea nu va fi extinsă la nivelul facultăţilor şi a instituţiilor care pregătesc viitorii (şi actualii) lucrători şi funcţionari publici sau pe cei care activează în interesul public: poliţişti, jandarmi, avocaţi, judecători, magistraţi, membrii ai diferitelor instituţii de securitate naţională, ziarişti, profesori de istorie, etc.
Un alt aspect care sper că această strategie să îl schimbe este lipsă de voinţa necesară pentru implementarea legislaţiei care combate antisemitismul şi negationismul.
Aceasta legislaţie este un alt punct de referinţă care nu lipseşte din nici un discurs ţinut pe aceste teme în fata comunităţii internaţionale. Între timp nouă strategie nu şi-a făcut nici un efect asupra acestui aspect, care emana şi din lipsă de înţelegere stridentă a antisemitismului şi a negationismului, două fenomene care pentru majoritatea celor care nu sunt evrei şi care nu le simt pe pielea lor, sunt total abstracte.
Asistăm la o revenire a mișcărilor politice și ideologice radicale, antisemite și xenofobe în România, alimentate și de pandemia de coronavirus. Cât de periculos este viitorul României din acest punct de vedere?
În România, la fel ca în majoritatea ţărilor europene, înteţirea naţionalismului radical este o reacţie, care pe mine nu mă surprinde. Ea este generată de modul în care UE îşi impune autoritatea şi voinţa asupra unor naţiuni care "numai ieri", au scăpat de regimul comunist, un regim criminal, dictatorial care continua să genereaze efecte nefaste până în prezent.
Şi modul în care liderii politici ai României, preiau şi impun directivele UE, directive care au repercursiuni directe asupra nivelului de viaţă al fiecăruia dintre noi, au generat, generează şi vor continua să genereze condiţii în care oameni neutri şi pasivi din punct de vedere politic, sunt forţaţi să ia atitudine.
Nu puţini dintre ei, împovăraţi de grijile de toate zilele, îngroaşă rândurile unor curente politice, de dreapta sau de stânga, care în tumultul pe care îl trăim, se mişca de la o extremă la alta. Această stare de lucruri s-a acutizat pe fondul temerilor şi a incertitudinii create, nu atât de mult de pandemia COVID19 ci de modul în care autorităţile administrează, în ultimii doi ani, aceasta pandemie perpetua.
Lipsa siguranţei surselor de venituri, criză economică în dezvoltare, lipsa de încredere în autorităţi, constrângerile sociale şi întreţinerea instabilităţii politice crează o stare de spirit care angrenează forţe care se hrănesc din disensiuni sociale, din deseminarea urii etnice şi religoase, din negarea trecutului "ruşinos" şi nu în ultimă instanţă din antisemitism.
Ca atare, dacă România nu va avea norocul să găsească conducători politici integrii care să pună interesul naţiunii mai presus decât interesele unui partid sau ale altuia, mai presus de setea de putere şi de beneficii personale, trendul extremist va continua şi va accentua pericolul în care se afla democraţia, şi aşa fragilă, din ţara noastră.
Credeți că se impun măsuri radicale din partea autorităților statului pentru a stopa sau limita aceste mișcări extremiste în creștere?
Măsuri radicale? Nu radicale! Tot ce trebuie făcut este că tot ce se relatează şi se promite în discursurile politice prezentate în cadrul conferinţelor şi întrunirilor care au loc la nivel internaţional, să se reflecte pe teren, la nivelul străzii.
Astăzi, în România, contrar repetatelor declaraţii politice, în ciuda legislaţiei complexe existenţa şi dedicată combaterii antisemitismului şi a negationismului, antisemiţii şi negationistii se bucura de "libertatea de exprimare", călcând în picioare memoria Victimelor şi a Supravieţuitorilor Holocaustului, conducând acţiuni de reabilitare a imaginii legionarilor şi a susţinătorilor lor, etc.
Internetul colcăie de antisemitism visceral, exprimat fără echivoc şi fără nici o reţinere, în limba romană. Iar autorităţile rămân pasive.
Citește și: Una pe zi de la Putin: Lumea va fi transformată în cenușă radioactivă din cauza Ucrainei
Existenţa antisemitismului şi a negationismului este o stare de fapt prezenta în toate ţările. Este o stare de fapt deranjanta, care este un motiv de grijă permanenta pentru evreii care şi aşa trăiesc conform principiului " să nu facem valuri". Diferenţa este modul în care autorităţile tratează subiectul.
La nivel european şi la nivel naţional, alarmantă este politizarea şi monopolizarea combaterii antisemitismului şi a negationismului. În 2002, singura organizaţie din România, creată atunci pentru a monitoriza şi pentru a combate antisemitismul, a fost MCA ROMÂNIA, o organizaţie non-guvernamentala, neafiliata şi independentă.
În prezent, după modelul european (şi american), avem CNCD, avem un reprezentant special al guvernului dedicat subiectului, avem un reprezentant al parlamentului şi el având acelaşi obiect de activitatea, avem un institut dedicat studierii Holocaustului şi avem o comisie interministerială investită cu conceperea şi implementarea strategiei mai sus adordată.
Diana Șoșoacă, în delir, la adresa lui Cîțu: „Eşti ultimul om care poţi să vorbeşti, drogatule!”
Ultimele 5 instituţii operează sub tutela parlamentului sau a guvernului, aşadar sunt instituţii de stat care controlează şi coordonează tot ce înseamnă combaterea antisemitismului şi a negationismului. Este bine? Este rău? Greu de spus.
Cert este că nu existenţa instituţiilor mai sus enumerate şi nu discursurile politice mult aplaudate au ca efect scăderea intensităţii cu care antisemitismul şi negationismul de manifestă de fiecare dată când apare o criză majoră, de fiecare dată când sunt abordate subiecte legate de evrei, de Israel sau tangenţiale lor.
Şi da, aşa cum am spus mai sus, eu cred că schimbările impuse de UE vor genera mişcări de mase care vor include şi manifestări extremiste şi antisemite accentuate.
Oare autorităţile care, până în prezent, se limitează la sondaje şi la anunţarea unor proiecte care vor produce (poate) efecte viitoare, vor aplica legea în mod ferm astfel încât rasiştii, extremiştii, antisemiţii şi negationstii să le fie teamă să ridice capul?
