·
Radu Preda, profesor de teologie ortodoxă, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, a vorbit despre amestecul religiei în politică. Cele mai importante declarații:
Reporter: Cum poate fi definită autenticitatea practicii creștin-ortodoxe într-un context în care influențele spirituale externe, precum cele New Age, devin tot mai prezente în discursurile publice?
Radu Preda: Sincretismul a fost de la începutul istoric al Creștinismului dușman sintezei pe care acesta a făcut-o în cele din urmă, construind punți între Vechiul și Noul Testament, între filosofia antică și Evanghelie, dreptul roman și cel bisericesc/canonic, între diferitele expresii artistice și chipul văzut de-a lungul secolelor al Bisericii lui Hristos. În contextul modern, agravat azi prin anomism, lipsă de criterii și alte fenomene de deteriorare a discernământului, sincretismul, mai ales ca mesaj politic, este de regulă un semn de incultură, de prostie cu ciucuri.
Channelingul, o caricatură plină de cinism, de interes și de nesimțire
Reporter: Practica channeling-ului, frecvent întâlnită în mișcarea New Age, este compatibilă cu învățătura ortodoxă? Cum ar trebui să se raporteze credincioșii la astfel de afirmații care includ comunicări directe cu Iisus Hristos sau alte entități spirituale?
Radu Preda: Abuzul de “comunicare” nemijlocită cu Mântuitorul este și el un fenomen multisecular, ceea ce a determinat, încă din primele secole, identificarea unui criterii obiective ale miraculosului. Iarăși, în contextul nostru, nu doar un zis politician poate pretinde vrute și nevrute, dar din păcate inclusiv “guru” formal bisericești. Procedeul acesta este și el o caricatură plină de cinism, de interes și de nesimțire până la urmă.
Reporter: Ce riscuri implică sincretismul religios (combinarea elementelor ortodoxe cu idei ezoterice și spirituale universaliste) pentru identitatea ortodoxă a unui popor? Cum poate fi abordată această problemă pastoral?
Radu Preda: Iarăși, nici tema aceasta nu este nouă, riscul confuziei între Tradiția majusculată cu apucăturile date drept tradiționale preocupând pe teologii onești, de antropologii culturale, pe sociologii faptului religios etc. Frumusețea unor traduceri punctuale, simbolice, a miezului Creștinismului ca religie a Întrupării, este concurată de aceeași combinație dintre obscurantism și cinism. Pastoral, avem aici un teren imens de muncă, inclusiv din perspectivă social-teologică, adică a eticii ortodoxe.
Triskelionul, o demonstrație a lipsei de dreaptă credință a celor care le folosesc
Reporter: Cum ar trebui interpretată utilizarea simbolurilor cu origini neopăgâne sau ambigue, precum triskelionul, în spațiul public? Poate acest tip de simbolistică să afecteze mărturia creștin-ortodoxă?
Radu Preda: Nu cred că afectează, ci ajunge, prin efect de bumerang, o demonstrație a lipsei de dreaptă credință a celor care le folosesc, le afișează.
Reporter: Care este diferența dintre un lider spiritual autentic, conform tradiției ortodoxe, și cineva care folosește religia ca instrument de mobilizare politică? Ce semne ar trebui să recunoască un credincios pentru a evita capcanele mesianismului politic?
Radu Preda: Realismul creștin, opus demagogiei, se poate identifica în măsură, în amintitul discernământ care, cu vorbele Scripturii, înseamnă să facem diferența dintre adevărații și falșii profeți. În termenii actuali, cred că orice abordare pe fundament religios, în scopuri politice sau și religioase, trebuie să fie nuanțată, adică nu definitivă, decrețială, riguroasă. În fapt, o trăsătură a sectarismului este și aceasta: să spui, pe calendar și pe ceas, când se va petrece o minune a lui Dumnezeu. Repet: reținere, nuanțe, contextualizări și chiar rezerve – acestea ar fi semnele.
Reporter: Care sunt criteriile fundamentale pentru a evalua dacă o persoană promovează cu adevărat valorile ortodoxiei? Cum ar putea să distingă credincioșii între un mesaj autentic și unul care doar instrumentalizează limbajul religios?
Radu Preda: Disocierea Adevărului, tot majusculat, și fals este mai dificilă într-o epocă, precum a noastră, care se autodefinește a post-adevărului. Criteriile sunt cele enumerate: realism, contextualizare, explicație cu miez și tonul mai scăzut. Cine se prezintă drept noutatea absolută întruchipează, mai curând sau mai târziu, rătăcirea.
Ideea unei "misiuni spirituale unice" a României, "o prostie dată drept profetică"
Reporter: Cum poate fi înțeleasă corect, din punct de vedere teologic, ideea unei „misiuni spirituale unice” a României? Care sunt limitele și riscurile unui astfel de discurs în raport cu tradiția ortodoxă?
Radu Preda: O prostie dată drept profetică!
Reporter: Ce strategie ar trebui să adopte Biserica Ortodoxă pentru a răspunde provocărilor reprezentate de curentele spirituale alternative, care combină elemente de creștinism cu practici ezoterice sau neopăgâne?
Radu Preda: În primul rând să comunice public, nu să tacă. Apoi, o revizitare a coordonatelor catehezei, a funcției învățătorești a Bisericii. De la vlădică până la opincă.
Reporter: Care sunt implicațiile teologice ale suprapunerii discursului religios cu cel politic, în contextul în care religia este utilizată pentru a susține o platformă politică?
Radu Preda: Cu excepția creștin-democrației și a social-creștinismului, implicația majoră este ca religia să se transforme în buștean al radicalismului. De aici vine, în lectura oamenilor deschiși la cap și la inimă deopotrivă, respingerea legionarismului, ca să mă refer la contextul nostru istoric.
"Creștinii să nu transforme credința în credulitate"
Reporter: Ce sfat ați oferi credincioșilor pentru a dezvolta discernământul spiritual în fața figurilor publice care își declară apartenența la ortodoxie, dar ale căror acțiuni sau discursuri indică o altă influență spirituală?
Radu Preda: Să nu transforme credința în credulitate, creditând pe orice care spune “Doamne ajută!” ca aparținând propriul univers de referință. Apoi, să aștepte, timpul fiind cel mai sigur test. În fine, să nu rostogolească enormitățile, să nu intre în caruselul acesta bezmetic. La urmă de tot, gradele de cultură religioasă fiind diferite, să tacă dacă nu cunosc, dacă nu au înțeles. Sigur, mai greu azi, când toți suntem conectați la rețele, îndrugând verzi și uscate în falsa credință că astfel și comunicăm. Or, comunicarea reală, în cunoștință de cauză, est baza să o numim imaterială a comuniunii, a comunității. Religioase, mai puțin sau chiar deloc.
