Iuri Andruhovici: „Propaganda rusă a fost interzisă în Ucraina“

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 14.12.2018 - 06:21

După agresiunea rusească asupra Crimeii, autoritățile de la Kiev au cenzurat canalele tv, presa, literatura și cântăreții din Rusia, a explicat, pentru Newsweek România, scriitorul Iuri Andruhovici.

SHARE

Iuri Andruhovici, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ucrainieni și un publicist activ la Kiev, a participat anul acesta la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, care a avut loc în octombrie. 

Newsweek România: Ați locuit în Europa de Vest, ați locuit în SUA, dar ați rămas în Ucraina. 

Iuri Andruhovici: E prea mult spus am locuit, doar avut niște burse sau am mers la rezidențe și asta s-a întâmplat doar după căderea Uniunii Sovietice. Nu am călătorit niciodată în Occident înainte. 

Prima mea călătorie în Europa de Vest a avut loc în 1992, ca scriitor al noii Ucraine independente. Atunci a fost prima bursă sau, mai bine zis, primul meu stagiu de creație în Germania, oferit de municipalitatea din Munchen, care avea un program special pentru artiștii și scriitorii din Europa Centrală și de Est. 

Nu am fost niciodată în poziția de imigrant, a unei persoane care să plece din țară pentru totdeauna și nici nu m-am gândit vreodată să rămân în altă țară. 

Nu ați fost tentat niciodată?

Bine, doar o singură dată, în 2010, când noul președinte Viktor Ianukovici a venit la putere cu echipa sa și a fost un coșmar și am fost foarte pesimist la acea vreme, pentru că aveam 50 de ani și am simțit o prăbușire a ideilor și activităților mele. Am fost așa pesimist încât m-am gândit la acea vreme că ar fi ca un fel de manifest să plec din țară. Dar, în 2013, după cum știți, a venit Revoluția portocalie, maidanul, și, de atunci, nu m-am mai gândit la imigrare. 

Totuși, Ucraina e într-o poziție dificilă și în prezent. E o țară încă coruptă. Cum percepeți problemele pe care le are țara dumneavoastră azi?

Singura mea speranță vine din faptul că pot compara ceea se întâmplă încă de la începutul Ucrainei, în 1991. A fost mai rău decât acum. Lucrurile se mișcă încet, dar progresul se vede. Avem o societate civilă care crește. E un proces dificil, desigur, și controversat. Uneori te apucă disperarea, pentru că se face un pas înainte și doi înapoi. Dar dacă compari cu ceea ce ai mai văzut în timpul vieții tale în această țară, anii ’90 prin comparație cu anii de după 2004 și cu revoluția portocalie, vezi că există totuși un progres. Și tot mai mulți oameni înțeleg că nu mai pot aștepta o schimbare, nimeni nu ne ajută dacă nu o facem singuri. 

Dacă faci o cercetare sociologică, vei vedea că această tendință crește. Depinde desigur de vârstă și nivelul de educație, dar, per ansamblu, sunt optimist, pentru că văd că Ucraina nu se deosebește cu nimic de țările vecine în evoluția sa. Ne mișcăm mai încet doar pentru că avem dezavantajul de a fi o fostă republică sovietică. 

Țările noastre au evoluții similare. Și România, deși multă lume e dezamăgită, a înțeles, cum spuneți dumneavoastră, că nimeni nu te ajută dacă nu te ajuți singur. Totuși, e ușor să scapi de sub influența Rusiei. Ați scris Moscoviada, o carte despre ultimele săptămâni în Uniunea Sovietică  Dar, iată, că URSS a murit, dar spiritul său e viu. 

Romanul meu a fost tradus în rusește, la Moscova, în 2001. Era la începutul domniei lui Putin și Rusia era încă o țară liberă. Romanul a avut o primire pozitivă, dar criticii literari au scris, poate ironic, că nu au înțeles motivația editurii, de ce a publicat această carte despre anul 1991 dacă scriam despre o situație politică care nu mai era de actualitate. Căderea URSS era considerată o chestiune uitată. 

Dar anii au trecut și am văzut o întoarcere a ideilor imperialiste, de a face Rusia mare din nou. S-a văzut în 2008 în Georgia și apoi cu o agresivitate mai mare în anii următori. Și partea proastă pentru țara noastră este că suntem încă în prima etapă a eliberării de sovietici. 

Suntem încă în faza de exod. Ideea principală a ucrainienilor este: „lăsați-ne poporul în pace”. Asta e singura noastră cerere. Nu avem nevoie de prea multă susținere, ci să fim lăsați să mergem pe drumul nostru. Iar romanul meu poate fi interpretat și astfel. 

Ați declarat pentru o publicație românească, acum câțiva ani, că vă place Europa așa cum este. Dar, între timp, Europa s-a schimbat. Încă vă mai place?

Nu, nu îmi mai place, dar nici nu pot spune că o urăsc. Nu pot spune asta. Eu mă adresez unui public european, vorbesc cu jurnaliști europeni și singura problemă pe care o am este legată de momentul în care ar trebui să fac diferența dintre Europa și Ucraina și când pot spune că Ucraina e parte a Europei. 

Cea mai complicată situație pentru mine este atunci când europenii nu consideră Ucraina o țară europeană. Și există prea puțină empatie. De aceea, e o bună soluție ca scriitorii ucrainieni să comunice. Nu să explice, ci să ofere știri și perspective, să facă ceva pentru a arăta că totul e parte din același context european, din gândirea europeană.

"Am fost așa pesimist încât m-am gândit
la aceea vreme că ar fi un fel de manifest să plec din țară"
Iuri Andruhovici

Și la noi, majoritatea populației e pro-europeană. Din 2002-2003, de fiecare dată când a fost organizat un sondaj pe această temă, majoritatea a răspuns Da pentru Europa. Nu mai vor să se întoarcă spre URSS, spre Rusia. 

Din păcate, această alternativă e prea brutală și trebuie să ne gândim la un proiect cultural unic, dar și să decidem dacă suntem pro-europeni sau pro-ruși, să alegem între Rusia și Europa. Eu zic însă că trebuie să ne integrăm în realitatea europeană, cea legislativă și socială. 

E un pas uriaș faptul că ucrainienii au posibilitatea să călătorească în UE fără viză. Noi suntem țara unde, acum câțiva ani, potrivit unor statistici, mai mult de 70% din populație nu mai călătorise într-o țară străină. Pentru o asemenea societate e foarte important, esențial, că a primit această libertate de a călători. E un început de revoluție a minților. 

Dacă nu mergi în alte țări, rămâi cu senzația că celălat este inamicul, care vrea să îți fure munca. Mai ales dacă ești sărac și flămând, ajungi să îi urăști pe cei din Vest, să crezi că ei sunt bogați pe seama ta. 

Vedem în România că propaganda rusă e tot mai puternică. Ce se întâmplă în Ucraina?

Nu am fost într-o țară în care să nu mi se spună că au o uriașă problemă cu propaganda rusească. Cred că o chestiune universală. În fiecare țară, propaganda rusească e imensă și activă și multă lume primește informații despre ce se întâmplă în Ucraina prin propaganda rusească. E o propagandă de succes, aș spune. 

Dar în Ucraina nu mai avem această problemă cu propaganda rusă, mai ales după agresiunea directă asupra noastră, căci de atunci guvernul nostru a interzis multe dintre canalele tv rusești și presa rusească. Din Ucraina,
dacă vrei să urmărești un canal tv rusesc, trebuie să îl cauți pe Internet, dar nu îl găsești pe tv. Nu poți cumpăra ziare rusești la chioșcuri. Dacă actori sau cântăreți din Rusia au vizitat Crimeea, au fost apoi interziși în Ucraina, nu li s-a mai dat voie să țină concerte la noi sau filmele în care joacă au fost interzise. Poți să o numești cenzură, da, poate e cenzură sau doar sancțiuni economice, pentru că ei primesc mulți bani pentru această propagandă. 

Unele cărți, care sunt propagandistice, sunt de asemenea interzise. Există o listă cu sute de nume și titluri care sunt interzise în Ucraina, iar această listă crește pentru că și rușii le produc tot timpul. E o mașinărie uriașă. 

Avem această experiență, care pentru celelalte țări foste comuniste este nouă, și încercăm să umplem acest spațiu liber din viața culturală prin produse ucrainiene. Așa că asistăm la un fenomen interesant: apar noi staruri ale muzicii și filmului ucrainean. Avem o nouă cinematografie, în fiecare an se fac până la 10 filme noi. 

E chiar o modă să mergi la cinema și să vezi un film ucrainean. Paradoxal, acest lucru a fost făcut posibil de către agresiunea rusă, căci astfel s-a creat acest gol. Înainte, piața noastră era invadată de producțiile rusești. Nu aveam șansa de a crește cultură ucraineană, pentru că oamenii erau mulțumiți cu cea rusească. 

Deci, pentru prima dată pot spune că sunt de acord cu cenzura. 

Cum arată piața de carte din Ucraina? Mai citesc ucrainienii cărți pe hârtie?

Cronicile despre cărți apar mai ales pe Internet și circa jumătate dintre acestea apar în reviste sau în ziare online sau pe bloguri și în posturi de Facebook. Important este că se discută mereu despre noua literatură ucraineană, despre noile titluri. Și, în plus, avem un mare val de traduceri. Dacă mergi într-o librărie ucraineană, vei vedea foarte multe traduceri din multe limbi. E bine și pentru autorii locali, căci pot lucra și ca traducători și pot câștiga bani. Pentru un poet, de exemplu. Dacă există o ofertă atât de bogată, mă gândesc că asta înseamnă un viitor bun pentru această țară, dacă cărțile încă mai sunt cerute. 

Ați încetat să mai scrieți poezie timp de 12 ani. De ce v-ați oprit, de ce v-ați reapucat?

A fost o idee stupidă, dar și amuzantă în același timp. Aveam 25 de ani și am zis că nu mai scriu până la 30 de ani. Apoi, m-am gândit că dacă am 30 de ani sunt prea bătrân pentru poezie. A fost doar o glumă pe care am tot spus-o în diferite interviuri, prea des și prea mult. Și am fost cumva pedepsit.

"Noi suntem țara unde, acum câțiva ani, potrivit unor statistici
mai mult de 70% din populație nu mai călătorise într-o țară străină.
Pentru o asemenea societate e foarte important, esențial, că a primit
această libertate de a călători. Este un început de revoluție a minților"
Iuri Andruhovici

Dintr-o dată am ajuns la 30 de ani și poemele au încetat să mă mai viziteze. Pur și simplu au dispărut. Așa că am scris primul roman și am descoperit ce frumos, ce uimitor, ce interesant e să scrii poză. Am fost foarte bucuros de această situație, să scriu proză, și spuneam despre mine că sunt un fost poet. 

Apoi, la finalul anilor 1990, dintr-o dată, poezia s-a întors cu un stil complet diferit. Am simțit că reprezint pe cineva care este necunoscut, tânăr și timid. L-am prezentat publicului, dar am publicat majoritatea poemelor cu numele meu. A fost o a doua venire a poeziei. Și am publicat această colecție în 2004. Iar acum aștept. 

Fiica dumneavoastră, Sofia, este de asemenea scriitor. Scrie mai bine decât dumneavoastră?

Da, desigur. (râde) Iubesc ce face și asta nu pentru că e fiica mea, ci pentru că e literatură bună, e proză bună. Sper foarte mult că romanul ei, Felix Austria, își va găsi un traducător în România. Termină următorul ei roman, care are 1.000 de pagini, o muncă uriașă, făcută în ultimii doi-trei ani. Ea e mai principială decât mine. De exemplu, eu nu refuz invitații sau să scriu diverse alte lucruri, precum articole. 

Dar ea, când lucrează la roman, face doar asta, se concentrează exclusiv pe acea muncă. 

Acest al doilea roman ar trebui să fie despre o foarte dificilă perioadă a istoriei, anii 1930, în Kiev, în vremea stalinismului, înainte de al Doilea Război Mondial, și despre relația complicată dintre intelighenția ucraineană și cea evreiască. 

Noi credeam că nu au comunicat deloc, dar ea a găsit legături. Dar cred că a schimbat unele idei, nu știu, căci doar soțul ei, care e scriitor, știe despre ce va fi vorba la final. 

CV Iuri Andruhovici

Născut în anul 1960, în localitatea Ivana Frankivsk din vestul Ucrainei, Iuri Andruhovici a studiat la Lvov şi Moscova (Institutul Literar Maxim Gorki). Din anul 1982, scrie şi publică poezii, fondând, alături de alţi doi tineri scriitori (Oleksandr Irvanez şi Viktor Neborak), gruparea literară militantă Bu-Ba-Bu (Burlesk- Balagan-Bufoniada). A debutat în volum tot cu poezie, Cerul şi pieţele (1985). A urmat, în anul 1989, volumul Centrul oraşului, iar doi ani mai târziu cel intitulat Păsări şi plante exotice. 

O serie de şapte povestiri inspirate de stagiul militar au devenit scenariul unui film de lungmetraj realizat în 1991. 

În 2001, la 41 de ani, i-a fost conferit presti-giosul Premiu Herder. 

În anul 2006, în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig, a fost distins cu Premiul pentru Înţelegere europeană. 

În românește i-au fost traduse volumele Moscoviada (1993, publicat în română la Editura All), volumul de poezii Păsări şi plante exotice (1991) şi volumul de eseuri scrise împreună cu Andrzej Stasiuk, Europa Mea (2001, publicat în română la Editura Polirom).

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.