Danemarca îşi va consolida imediat prezenței sa militară în teritoriul ei autonom Groenlanda, în urma declaraţiilor preşedintelui SUA, Donald Trump.
Danemarca îşi va consolida imediat prezenței sa militară în teritoriul ei autonom Groenlanda, în urma declaraţiilor preşedintelui SUA, Donald Trump.
NATO a solicitat Turciei să furnizeze avioane de vânătoare F-16 pentru patrularea spațiului aerian al statelor baltice cu câteva luni înainte de termenul stabilit pentru misiunea ce urma să se desfășoare în România.
Groenlanda a cerut ajutorul Marii Britanii din cauza unei amenințări din partea Statelor Unite. Groenlanda se simte trădată, a declarat ministrul danez al Afacerilor și Energiei, Naaja Nathanielsen.
Vladimir Putin duce un război împotriva Ucrainei de mai mult timp decât a făcut-o Iosif Stalin împotriva celui de-al Treilea Reich. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a avansat de la Moscova la Berlin. Acum, rușii luptă la 60 de kilometri dincolo de Donețk.
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri de produse de lux a declarat faliment. Decizia vine după o lungă perioadă de timp în care a căutat soluții pentru plata furnizorilor. Avea datorii de zeci de milioane de dolari.
Președintele SUA Donald a avut o reacție plină de „diplomație”, în timpul unei vizite la o fabrică Ford. I-a arătat „degetul” unui contestatar. Apoi, Casa Albă a transmis că gestul a fost „Adecvat şi lipsit de ambiguitate”.
Primul lot de vehicule blindate Stryker este programat să fie expediat din Statele Unite către Bulgaria în luna februarie. Bulgaria a vrut să achiziționeze blindate Piranha V produse în România, dar afacerea a căzut.
Preşedntele SUA Donald Trump a declarat marţi că se pregăteşte pentru o şedinţă privind situaţia din Iran, precizând că se aşteaptă să primească cifre actualizate privind numărul morţilor, în contextul represiunii regimului împotriva protestelor.