VIDEO Bilanț dramatic în Venezuela după cutremur: 235 de morți, peste 4.300 de răniți, peste 50.000 dispăruți
Venezuela se confruntă cu una dintre cele mai grave tragedii din ultimele decenii. Bilanțul victimelor provocate de cele două cutremure puternice a ajuns la aproximativ 235 de morți și peste 4.300 de răniți, peste 50.000 de persoane dispărute și peste 250 de clădiri prăbușite.
Venezuela trăiește clipe dramatice după cele două cutremure puternice care au zguduit nordul țării miercuri seară. Autoritățile au anunțat că numărul persoanelor decedate a crescut la aproximativ 235, iar peste 4.300 de oameni au fost răniți, peste 50.000 locuitori sunt încă dați dispăruți sau prinși sub ruine.
Bilanț dramatic în Venezuela după cutremur: 235 de morți, peste 4.300 de răniți, peste 50.000 dispăruți
Noul bilanț a fost prezentat joi seară de ministrul Sănătății, Carlos Alvarado, într-o intervenție la televiziunea de stat.
„Astăzi, la ora 19:00, am asistat deja peste 4.300 de răniţi, unii minor, majoritatea minor, dar există şi cazuri moderate şi grave. Mulţi dintre ei au necesitat intervenţii chirurgicale şi, din păcate, am primit în jur de 235 de pacienţi care au ajuns fără semne vitale sau care au murit la sosirea la unităţile noastre sanitare”, a declarat Carlos Alvarado, ministrul Sănătății din Venezuela, potrivit Reuters.
Citește și: Aparent, nu ar exista români victime ale cutremurului din Venezuela. Caracasul nu a notificat Bucureştiul
Potrivit autorităților, operațiunile de salvare continuă în mai multe localități grav afectate, iar numărul victimelor ar putea crește pe măsură ce echipele de intervenție ajung în zonele cele mai greu accesibile.
Imágenes aéreas de La Guaira. Terremoto en #Venezuela. No para de sorprender tanta tragedia. 🚨🆘‼️ pic.twitter.com/8tV85HNrle
— Cristian Crespo F. 🇨🇺 (@cristiancrespoj) June 25, 2026
Cel mai puternic cutremur din Venezuela din ultimii peste 120 de ani
Cele două seisme, cu magnitudinile de 7,2 și 7,5, s-au produs miercuri la ora locală 18:04, la un interval de doar 39 de secunde.
Datele publicate de Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) arată că seismul de 7,5 este cel mai puternic înregistrat în Venezuela din anul 1900 până în prezent.
Prima mișcare tectonică s-a produs la o adâncime de 21,9 kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas. La doar 39 de secunde distanță a urmat un al doilea cutremur, la o adâncime de 10 kilometri și la aproximativ 45 de kilometri de primul epicentru. Ulterior, zona a fost zguduită de aproximativ 20 de replici.
Orașul-port La Guaira, capitala Caracas și alte localități din apropiere se confruntă cu distrugeri masive. Multe clădiri s-au prăbușit, iar sute de familii au rămas fără locuințe.
UPDATE: Death toll from Venezuela earthquake rises to 164, more than 11,000 people reported missing pic.twitter.com/dqMjfzAJub
— BNO News Live (@BNODesk) June 25, 2026
Potrivit estimărilor autorităților venezuelene, peste 50.000 de persoane sunt încă dispărute. Salvatorii încearcă din răsputeri să găsească supraviețuitori sub munții de moloz, într-o cursă contracronometru.
Statele Unite suplimentează ajutorul pentru Venezuela
În fața amplorii dezastrului, Comandamentul Sud al Statelor Unite (SouthCom) a anunțat intensificarea operațiunilor de sprijin pentru Venezuela.
Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X, armata americană a trimis în regiune nava de transport amfibie USS Fort Lauderdale (LPD-28) și nava de luptă litorală USS Billings (LCS-15) pentru a susține misiunile de intervenție.
De asemenea, avioane militare de transport C-17 Globemaster și C-130 Hercules, alături de elicoptere și aeronave de recunoaștere, vor participa la operațiunile logistice și umanitare.
Pe lângă sprijinul militar, Statele Unite desfășoară echipe specializate de căutare și salvare, personal medical și resurse umanitare. Departamentul de Stat american a anunțat anterior un pachet de asistență în valoare de 150 de milioane de dolari destinat intervențiilor de urgență.