Populaţia Germaniei, aflată în proces de îmbătrânire, ar putea scădea până în 2070 cu aproape 10 milioane de persoane, ajungând la aproximativ 75 de milioane, pe măsură ce generaţia "baby boomer" cedează locul altor generaţii.
Populaţia Germaniei, aflată în proces de îmbătrânire, ar putea scădea până în 2070 cu aproape 10 milioane de persoane, ajungând la aproximativ 75 de milioane, pe măsură ce generaţia "baby boomer" cedează locul altor generaţii.
Un tribunal estonian a anunţat joi că l-a condamnat pe politicianul pro-rus Aivo Peterson la 14 ani de închisoare pentru trădare în beneficiul Moscovei, transmite AFP.
Zeci de mii de bulgari au ieșit în stradă miercuri, în cele mai ample proteste, cerând demisia premierului Rosen Zhelyazkov și acuzând guvernul de corupție generalizată.
Conform unui raport oficial britanic, pierderile Rusiei în războiul cu Ucraina sunt nesustenabile. Numai în 2025 au fost înregistrate peste 320.000 de victime, iar Kremlinul se bazează din ce în ce mai mult pe recruți fără experiență.
Una dintre cele mai mari fabrici chimice din Rusia, PJSC Acron din Veliky Novgorod, a fost lovită în dimineața zilei de joi 11 decembrie de un atac masiv cu drone, care au provocat incendii și explozii uriașe în incinta facilității rusești.
Wall Street Journal (WSJ) dezvăluie că Trump prevede investiții în Rusia și redeschiderea robinetului de gaze rusești către Europa în planul său de pace pentru Ucraina.
Premierul belgian Bart De Wever riscă izolarea la nivel european dacă va continua să blocheze împrumutul de 210 miliarde de euro pentru Ucraina. Diplomații avertizează că Bruxelles-ul ar putea trata Belgia precum Ungaria lui Orban, ignorându-i pozițiile în negocierile cheie.
Donald Trump amplifică presiunea asupra CNN și spune că postul ar trebui să-și schimbe proprietarul în cadrul vânzării Warner Bros Discovery, acuzând actuala conducere de „corupție” și „incompetență”. Licitația pentru gigantul media se dă între Paramount Skydance și Netflix.