Zelenski respinge acuzațiile Kremlinului despre înarmarea nucleară și acuză Moscova de diversiune
Președintele Ucrainei respinge acuzațiile Kremlinului privind presupuse planuri nucleare și afirmă că Moscova încearcă să distragă atenția de la eșecurile de pe front. Afirmațiile Rusiei au fost negate de Ucraina, Marea Britanie și Franța.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins miercuri acuzațiile formulate de Kremlin potrivit cărora Marea Britanie și Franța ar avea planuri de a livra arme nucleare Ucrainei. Liderul de la Kiev a catalogat aceste afirmații drept o tentativă a Moscovei de a distrage atenția de la situația de pe front.
Zelenski respinge acuzațiile Kremlinului despre înarmarea nucleară și acuză Moscova de diversiune
„De obicei, când Rusia nu obține victorii pe câmpul de luptă începe să caute o armă nucleară pe teritoriul Ucrainei. Din păcate, nu există arme nucleare în Ucraina”, a declarat Zelenski într-o conferință de presă comună susținută la Kiev alături de premierul norvegian Jonas Gahr Store, scrie The Kiev Independent.
Președintele ucrainean a reamintit că Ucraina a deținut la un moment dat al treilea arsenal nuclear din lume, la care a renunțat în decembrie 1994, în baza Memorandumul de la Budapesta, în schimbul garanțiilor de securitate oferite de Rusia, SUA și Marea Britanie. Aceste angajamente au fost încălcate ulterior prin anexarea Crimeei și conflictul din Donbas.
„Toată lumea cunoaște circumstanțele pentru care și datorită cui s-a întâmplat acest lucru”, a adăugat Zelenski.
Citește și: Rusia acuză Franța și Marea Britanie că ar transfera „în secret” de arme nucleare către Ucraina
Rusia acuză Franța și Marea Britanie de înarmarea nucleară a Ucrainei
Acuzațiile Kremlinului au fost formulate de purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, care a susținut, citând presupuse informații ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, că Londra și Parisul „lucrează intens asupra rutelor de aprovizionare” cu arme nucleare pentru Ucraina. El a calificat presupusele planuri drept „o încălcare flagrantă” a normelor internaționale privind neproliferarea.
Afirmațiile au fost negate oficial de Ucraina și Regatul Unit, în timp ce Franța a reacționat ironic pe platforma X, făcând referire la intrarea războiului în al cincilea an.
Pe fondul acestor declarații, experții Institute for the Study of War avertizează că Rusia ar putea încerca să folosească retorica nucleară pentru a distrage atenția de la lipsa progreselor militare și pentru a submina sprijinul occidental pentru Ucraina.
„Kremlinul ar putea avea în plan să dea vina pe Ucraina pentru un eventual incident radiologic generat de Rusia în Ucraina”, apreciază analiștii ISW, care consideră totuși improbabilă o acțiune nucleară în viitorul imediat.
Potrivit evaluărilor institutului, retorica Moscovei vizează intimidarea Europei și descurajarea acordării de garanții de securitate Ucrainei, precum și presiuni asupra SUA pentru a bloca aceste inițiative.