joi 04 septembrie
EUR 5.0772 USD 4.3611
Abonează-te
Newsweek România

Zelenski a verificat stadiul pregătirilor de luptă a militarilor ucrainieni din Insula Șerpilor

Data publicării: 10.08.2021 • 13:00 Data actualizării: 10.08.2021 • 13:00
Zelenski a verificat stadiul pregătirilor de luptă a militarilor ucrainieni din Insula Șerpilor/FOTO: Facebook/Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
Zelenski a verificat stadiul pregătirilor de luptă a militarilor ucrainieni din Insula Șerpilor/FOTO: Facebook/Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a trecut în revistă luni stadiul pregătirii de luptă a militarilor ucraineni, dislocaţi în Insula Şerpilor, şi capacitatea lor de a apăra această formaţiune stâncoasă, asistând la un exerciţiu.

Zelenski s-a deplasat în Insula Şerpilor în cadrul unei vizite de lucru întreprinse în regiunile Nikolaev şi Odesa, conform agenţiei de presă menţionate, care citează site-ul web oficial al preşedinţiei de la Kiev.

„În timpul unui exerciţiu, puşcaşi marini şi grupuri de forţe speciale, cu sprijinul aviaţiei şi al unor nave de suprafaţă, s-au antrenat pentru consolidarea protecţiei şi apărării Insulei Şerpilor. Militarii ucraineni au ripostat cu succes unei debarcări de pe mare a unui inamic imaginar, au distrus navele inamice şi au respins eventualele încercări ale unui potenţial agresor de a captura insula ucraineană”, se menţionează într-un comunicat oficial, citat de Ukrinform.

Zelenski a subliniat importanţa desfăşurării unor astfel de exerciţii, care au loc la un nivel foarte înalt.

Citește și: Maia Sandu convoacă Consiliul Suprem de Securitate pentru a-i opri pe corupți să fugă din țară

„Este plăcut că astfel de exerciţii militare au loc pe insula noastră ucraineană Zmeinîi (Şerpilor). Acestea nu au fost niciodată aici la un astfel de nivel. Asta demonstrează încă o dată că ştim în ce vremuri trăim şi cu cine luptăm”, a afirmat preşedintele ucrainean, citat de Ukrinform.

Zelenski a subliniat că Ucraina are o armată puternică, care este pregătită să apere ţara, statalitatea şi suveranitatea în orice colţ al teritoriului ucrainean independent.

Îmbrăcat în uniformă militară, preşedintele ucrainean a asistat luni la un alt exerciţiu de amploare desfăşurat în regiunea Nikolaev, organizat de comandamentul Forţelor unificate ale armatei ucrainene, cu participarea tuturor tipurilor de forţe militare.

Citește și: Focul de pe insula Evia (Grecia) nu a atins mănăstirea Sf. David. Pădurea de pini din jur este scrum

Anterior, şeful Direcţiei principale de informaţii (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării, colonelul Kirill Budanov, a verificat sistemul de apărare din Insula Şerpilor, conform agenţiei de presă citate.

Cu această ocazie, „o gamă de probleme practice a fost pusă la punct”, relatează Ukrinform, citând un comunicat de presă al departamentului.

Recent, în Insula Şerpilor au fost instalate echipamente pentru controlul ţintelor de suprafaţă şi subacvatice primite de la parteneri străini, conform unui comunicat GUR.

Potrivit unor experţi militari ucraineni, trupele ruse ar putea încerca să debarce în Insula Şerpilor.

Rusia, care a anexat în 2014 peninsula Crimeea, controlează în prezent sectoare din Marea Neagră care aparţin de fapt Ucrainei, atrag atenţia observatori de la Kiev.

Ocupată în 1944 de URSS, odinioară românească, Insula Şerpilor, la 45 km de ţărmurile României şi Ucrainei, face parte în prezent din raionul Chilia, regiunea Odesa (Ucraina).

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră