„Volodimir Zelenski a subliniat importanţa faptului că România a oferit adăpost temporar cetăţenilor ucraineni, care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, ca urmare a războiului agresiv declanşat de Rusia", a informat Ambasada Ucrainei la Bucureşti.
Zelenski i-a mulţumit lui Iohannis pentru ajutorul personal acordat Ucrainei
Liderii au discutat despre paşii următori în asistenţa acordată de România Ucrainei, pentru a contracara invazia rusă, inclusiv despre consolidarea politicii de sancţiuni internaţionale şi aducerea Rusiei în faţa justiţiei, pentru crimele de război comise pe teritoriul ţării noastre, arată ambasada.
„Părţile au subliniat importanţa creşterii sprijinului acordat Ucrainei pe drumul său către UE şi NATO”, iar semnarea de către cei doi şefi de stat a unei declaraţii de susţinere a integrării euro-atlantice a Ucrainei „a reprezentat o dovadă a acestei poziţii clare din partea României”, subliniază reprezentanţa diplomatică a Kievului.
Citeşte şi: Volodmir Zelenski, ambiguu: "Au fost luate decizii cu privire la momentul mișcării trupelor"
„Semnarea acestui document este un pas important înaintea summitului NATO din iulie de la Vilnius”, a arătat Volodimir Zelenski.
„O atenţie deosebită a fost acordată punerii în aplicare a Formulei de pace propuse de preşedintele Ucrainei ca bază pentru asigurarea unei păci durabile şi juste pe continent şi pentru restabilirea ordinii mondiale”, menţionează Ambasada ucraineană.
De asemenea, în timpul convorbirilor pe care le-au avut, cei doi lideri au făcut un schimb de opinii cu privire la „chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale, în special în domeniile comerţului şi logisticii”, precum şi la cooperarea în sfera umanitară, a precizat reprezentanţa diplomatică a Kievului, conform News.ro.
Citeşte şi: Zelenski: Distrugerea oraşului Bahmut aminteşte de tragedia nucleară de la Hiroshima, din 1946
România face parte dintre cele cinci ţări vecine cu Ucraina, care au obţinut de la Comisia Europeană interzicerea importurilor de cereale ucrainene, ca urmare a destabilizării pieţei interne.
În prezent, pe teritoriul României este permis doar tranzitul produselor ucrainene.
Clauza de salvgardare a Comisiei Europene ar urma să expire la 5 iunie, dar foarte probabil ea va fi prelungită, spre nemulţumirea Ucrainei.
Şi contul de Facebook al lui Klaus Iohannis informează asupra întâlnirii.