VIDEO Zeci de persoane salvate de pescari după ce un avion a plonjat într-un lac

DE Alex Darvari | Actualizat: 06.11.2022 - 19:00

Cel puţin 19 oameni au murit după prăbuşirea avionului de pasageri al companiei Precision Air în Lacul Victoria din Tanzania, în timp ce încerca să aterizeze în oraşul Bukoba, aflat pe malul lacului, potrivit BBC.

SHARE

Douăzeci şi şase din cei 43 de oameni aflaţi la bordul aeronavei Precision Air au fost iniţial salvaţi şi transportaţi la spital.

Cei doi piloţi au supravieţuit prăbuşirii şi au reuşit să vorbească cu oficialii locali din cabina avionului, dar prim-ministrul afirmă că ar fi putut să moară între timp.

Salvatori şi pescari din zonă încearcă să salveze alte persoane încă blocate. 

Abdul Nuri se afla la aeroport, aşteptând cursa retur spre cel mai mare oraş din Tanzania, Dar es Salaam, când a văzut avionul prăbuşindu-se în apă.

”Am fost foarte şocaţi. Oamenii s-au panicat şi unii au început să plângă şi să strige”, a declarat el penrtu BBC. ”Şi la poarta de sosire oamenii s-au panicat – cei mai mulţi dintre ei aşteptau să îşi întâmpine rudele”, a adăugat el.

El a vorbit cu pescarii care au ajuns primii la locul accidentului. Ei i-au spus că au reuşit să intre în avion pentru a salva oameni după ce o însoţitoare de zbor a deschis uşa din spate, în timp ce avionul era în apă.

Prăbuşirea a fost pusă pe seama vremii nefavorabile, dar ploaia s-a oprit, permiţând salvatorilor să ajungă la locul accidentului.

Echipele de urgenţă au folosit frânghii pentru a trage aeronava ATR-42 mai aproape de mal şi o parte din corpul avionului este acum deasupra apei.

Imediat după prăbuşire, avionul era aproape complet scufundat, fiind vizibilă doar coada sa, de culoare maro şi verde.

Un capăt al pistei de la aeroportul din Bukoba se află lângă malul Lacului Victoria, cel mai mare lac din Africa.

Preşedintele Samia Suluhu Hassan a transmis condoleanţe celor afectaţi şi a făcut apel la calm, în timp ce operaţiunile de salvare continuă.

Avionul zbura de la Dar es Salaam la Bukoba, via Mwanza.

Precision Air este cea mai mare companie aeriană privată din Tanzania şi este deţinută parţial de Kenya Airways. A fost fondată în 1993 şi operează zboruri interne şi regionale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te