luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Ucraina se oferă să schimbe prizonieri ruși pe trupe ucrainene din Azovstal

Data publicării: 12.05.2022 • 18:21 Data actualizării: 12.05.2022 • 18:21

Ucraina s-a oferit să elibereze soldații ruși capturați în schimbul evacuării soldaților ucraineni răniți din oțelăria Azovstal din Mariupol, a declarat miercuri vicepremierul ucrainean.

Irina Vereșciuk a declarat că negocierile privind schimbul propus sunt în desfășurare, dar Rusia a refuzat până acum să permită militarilor ucraineni răniți grav din Azovstal să fie evacuați împreună cu civili prin coridoarele umanitare.

Potrivit unei estimări a Rusiei, 2.000 de soldați ucraineni se află în interiorul uzinei.

„Este imposibil să deblochezi situația din Azovstal prin mijloace militare”, a scris Vereșciuk pe Facebook.

„Apărătorii Azovstal nu se predau. Acest lucru este demn de respect. Rușii nu sunt de acord cu o „extracție”. Aceasta este realitatea, dar nu este surprinzător din partea rușilor. Ce este de făcut?" a continuat ea.

„Guvernul elaborează diferite opțiuni. Niciuna dintre ele nu este perfectă. Dar nu căutăm o opțiune ideală, ci una funcțională".

Acea opțiune „funcțională” este schimbarea propusă a prizonierilor de război ruși cu eliberarea luptătorilor ucraineni răniți care au fost prinși în interiorul fabricii siderurgice, înconjurat de forțele ruse, timp de săptămâni.

„Ca prim pas, le-am oferit rușilor un astfel de schimb: îi ducem pe băieții noștri răniți grav din Azovstal prin coridorul umanitar. În schimb, dăm prizonieri ruși în conformitate cu regulile standard de schimb de prizonieri de război”, a spus Vereșciuk.

„Nu există încă un acord. Negocierile decurg bine", a spus Vereșciuk.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră