Un reportaj difuzat de Channel 4 din Marea Britanie surprinde viața a doi soți care au fost avocați. Acum, luptă cot la cot în Donbas. Ea este lunetist, el soldat.
„Ne-am întâlnit când aveam pace. Apoi a urmat o revoluție, apoi razboiul”, a relatat Stanislav. Pe soție o cheamă Oksana.
Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că "toarnă gaz pe foc", după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters.
Citește și: VIDEO Rusia pune rachetele nucleare pe poziții de atac după ajutorul militar al SUA pentru Ucraina
"Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
"Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc", a subliniat el.
El a spus apoi ca fortele Rusiei trebuie oprite pentru a nu ajunge sa cucereasca intreaga Europa.
„Daca Rusia nu va fi oprita aici, va merge apoi sa ia totul, sa intre in Polonia, in Europa”, a spus Stanislav, aprobat de sotia lui.