VIDEO Trump cu o întreagă delegație, în drum spre New York. Așteptat de o armată de jurnaliști

DE Adina Mutăr | 03.04.2023 - 21:00
Donald Trump pleacă la New York-Foto: Profimedia Images

Trump cu o întreagă delegație, în drum spre New York. Așteptat de o armată de jurnaliști. Fostul președinte a fost văzut părăsind casa sa din Mar-a-Lago pentru a zbura la New York, unde așteaptă rechizitoriul în dosarul Hush Money („Bani pentru tăcere”), așteptat marți.

SHARE

Trump cu o întreagă delegație, a fost văzut în drum spre New York, de la aeroportul Internațional Palm Beach din Florida, luni, însoțit de șase limuzine negre.

Trump zboară la New York cu avionul privat. 

Fostul președinte este așteptat să aterizeze pe aeroportul LaGuardia din Queens și plănuiește să se întoarcă în Florida imediat după apariția sa în justiție, a declarat o  sursă, potrivit metro.co.uk.

Trump, în vârstă de 76 de ani, a scris duminică seara pe platforma sa Truth Social: „Voi părăsi Mar-a-Lago luni, la ora 12, îndreptându-mă către Trump Tower din New York”.

Se așteaptă ca Trump să se predea forțelor de ordine din Manhattan la începutul acestei săptămâni.

El va fi primul fost președinte din istoria SUA care se confruntă cu acuzații penale, 30 de acuzații pentru presupusul său rol într-o plată de 130.000 de dolari pe care fostul său avocat Michael Cohen i-a făcut-o starului porno Stormy Daniels pentru a reduce la tăcere afirmațiile ei cu privire la o aventură cu Trump.

Citește și: VIDEO Femeie arestată pentru uciderea prietenului lui Prigojin. „Spun mai târziu cine m-a trimis

Rechizitoriul nu este cunoscut încă.

Avocatul lui Trump, Joe Tacopina, a spus că nu știe ce se va întâmpla marți.

Citește și: CIA : Putin va fi ucis pentru a pune capăt războiului în Ucraina. Până atunci, va lua Moldova

„Echipa juridică a lui Trump crede că judecătorul din Manhattan va face mâine pasul fără precedent de a-l reduce la tăcere pe favoritul prezidențial printr-un ordin neconstituțional,” a spus o sursă.

„Echipa juridică Trump ia în considerare adăugarea unui avocat pentru Primul Amendament la efortul de a combate acest lucru și se va lupta până la capăt”.

Încălcarea ordinului ar putea declanșa o amendă de 1000 de dolari și o pedeapsă cu închisoarea de până la 30 de zile, conform legii din New York.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te