VIDEO Incendiu devastator, în nordul Greciei, pe drumul spre Thassos. 8 localități au fost evacuate

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 20.08.2023 - 10:30
Incendiu devastator, în nordul Greciei, pe drumul spre Thassos. 8 localități au fost evacuate - Foto: captură video
Incendiu devastator, în nordul Greciei, pe drumul spre Thassos. 8 localități au fost evacuate - Foto: captură video

Autorităţile din Grecia au evacuat opt sate din zona Alexandroupolis, în apropiere de graniţa de nord-est cu Turcia și de unul dintre drumurile principale către insula Thassos, unde un mare incendiu de pădure a scăpat de sub control, alimentat de vântul puternic.

SHARE

Peste 130 de pompieri, ajutaţi de 14 avioane care aruncă apă şi trei elicoptere, se străduiesc să pună incendiul sub control şi au fost trimise întăriri şi din alte părţi ale ţării.

Incendiul de pădure a izbucnit sâmbătă dimineaţa devreme în apropierea satului Melia, la est de oraşul Alexandroupolis, relatează News.ro, citând Associated Press.

Citește și: VIDEO Acum 55 de ani, pe 20 august 1968, URSS a invadat Cehoslovacia. Discursul lui Ceaușescu

Deocamdată, nu sunt informaţii că ar fi victime, dar autorităţile au declarat că unele case au suferit pagube importante în două dintre satele evacuate.

Anterior, o secţiune a unei autostrăzi importante din zonă a fost închisă din cauza fumului dens în care era învăluită.

Locuitorii din Alexandroupolis au fost sfătuiţi, de asemenea, să ţină ferestrele închise din cauza fumului degajat de incendiu asupra oraşului.

Citește și: FOTOREPORTAJ Cele mai bune locuri din lume pentru a călători alături de câinele tău

Incendiu de vegetație, și în apropiere de Salonic

Un alt incendiu de proporţii mai mici ardea în afara Salonicului, în nord, al doilea oraş ca mărime din Grecia. Anterior, pompierii au reuşit să ţină sub control un incendiu pe insula vestică Cefalonia.

Serviciul de pompieri a emis o alertă de risc ridicat de incendii de vegetaţie pentru acest weekend.

Luna trecută, incendiile au făcut ravagii în centrul Greciei, forţând evacuarea a aproximativ 20.000 de turişti de pe insula Rodos. La scurt timp după aceea, doi piloţi ai forţelor aeriene au murit după ce avionul lor de aruncare a apei s-a prăbuşit în timp ce zbura la mică înălţime pentru a stinge un incendiu pe insula Evia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te