Se preconizează ca funeraliile reginei să atragă sute de mii de oameni pe străzile Londrei, un ecou al altor evenimente importante din istoria Marii Britanii, inclusiv ceremonia de încoronarea a suveranei, din 1953, înmormântarea fostul prim-ministru Winston Churchill, în 1965 şi moartea prinţesei Diana, în 1997.
Stuart Cundy, comisar adjunct în cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra, a spus că unitatea sa va desfăşura cel mai mare număr de ofiţeri pe străzile oraşului şi va participa la cea mai mare operaţiune de protecţie pentru lideri mondiali şi monarhi.
Citește și: Germania cere excluderea unei țări din Euro-2024 pe motiv că este aliata Rusiei în război
Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron se numără printre oaspeţii de rang înalt din străinătate care şi-au confirmat participarea.
Citește și: VIDEO Alți putiniști sar în aer. Procurorul general din Lugansk și adjunctul, uciși într-o explozie
Potrivit lui Cundy, masiva operaţiune de poliţie va depăşi în amploare alte evenimente pentru care a fost nevoie de largi desfăşurări ale forţelor de ordine în Londra, cum ar fi Jocurile Olimpice din 2012 şi festivităţile prilejuite de Jubileul de Platină al reginei.
''Vă pot confirma că este cel mai mare eveniment de operaţiuni poliţieneşti la care a luat parte vreodată Met Police'', le-a declarat Cundy reporterilor. ''Gama de ofiţeri, angajaţi din poliţie şi toţi cei care sprijină operaţiunea este cu adevărat imensă''.
Operaţiunea de poliţie va fi supervizată de Mark Rowley, care se află în prima lui săptămână în funcţia de şef al poliţiei londoneze după ce anterior a fost şeful naţional pentru contra-terorism.
Cundy a spus că forţele de ordine se pregătesc pentru diferite scenarii, de la ameninţări teroriste la proteste şi incidente cauzate de aglomeraţie. Forţe suplimentare de ordine sunt mobilizate în Londra de pe tot teritoriul Marii Britanii.
Înjunghierea a doi ofiţeri de poliţie în centrul Londrei vineri a fost o reamintire a potenţialelor ameninţări cu care se confruntă forţele de ordine.
Cundy a spus că ofiţerii, care primesc îngrijiri medicale în spital, ''prezintă răni semnificative prin înjunghiere'' după ce au fost agresaţi de un bărbat, iar un cuţit a fost recuperat de la faţa locului.
''Un incident ca acesta ne facem să fim mereu foarte conştienţi când vine vorba despre evenimente majore'', a spus el.
Nu a fost oferit motivul atacului, dar Cundy a precizat că nu are legătură cu terorismul şi nu este legat de înmormântarea reginei, scrie Agerpres.