''Şase persoane au fost transportate'' la spital, a declarat pentru postul public de televiziune din Spania Jose Aldaba, un purtător de cuvânt al organizaţiei. Rănile ''nu par grave'', a mai precizat el, meţionând ''contuzii'' la nivelul feţei, braţelor şi picioarelor.
În timpul festivităţilor, care au loc în fiecare an în perioada 6-15 iulie, sute de alergători temerari, îmbrăcaţi în cămăşi sau tricouri albe şi eşarfe roşii încearcă în fiecare dimineaţă la ora 08:00 (06:00 GMT), timp de opt zile, să se apropie cât mai mult posibil de şase tauri de luptă într-o cursă cu o lungime de 850 de metri pe străzile înguste şi pietruite ale oraşului.
Citește și: FOTO Sabin Ilie, încurcat de un X5 nou. I-a dat cu cardul la clanță și geam. El are un Golf vechi
Imortalizat în 1926 de scriitorul Ernest Hemingway în romanul ''The Sun Also Rises'', festivalul San Fermin atrage turişti din lumea întreagă.
Eliberarea taurilor (''encierros'') se soldează în fiecare an cu zeci de răniţi, iar câteodată chiar morţi.
Citește și: Un poștaș, prins când fura din banii pensionarilor amărâți. A luat "cu suspendare"
Din 1911, când au început să se păstreze statistici, cel puţin 16 participanţi au murit. Cel mai recent deces a avut loc în 2009, când un taur a străpuns cu coarnele un tânăr spaniol de 27 de ani, relatează Agerpres, citând AFP.