VIDEO BREAKING Șase morți și peste 50 de răniți într-o explozie la Istanbul

DE Elena Andrei | Actualizat: 13.11.2022 - 17:58
BREAKING Șase morți și peste 50 de răniți într-o explozie la Istanbul/foto: captură video

Explozie pe un bulevard aglomerat, popular printre turiști și localnici, mărginită de magazine și restaurante. Ambulanțe, mașini de pompieri și poliție la fața locului.

SHARE

O explozie puternică de origine necunoscută a zguduit duminică strada comercială aglomerată Istiklal din Istanbul, făcând șase morți și rănind alte zeci de persoane, au anunțat autoritățile.

Poliția a izolat zona, unde mulțimea era densă duminică după-amiază, iar elicopterele survolau centrul orașului în timp ce sirenele sunau.

Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a transmis pe Twitter că patru persoane au murit și 38 au fost rănite, potrivit informațiilor preliminare.

Autoritățile nu au oferit niciun indiciu cu privire la cauzele exploziei, avansând, din datele inițiale că șase oameni și-au pierdut viața, iar în jur de 50 au fost răniți.

Potrivit unui jurnalist video al AFP aflat la fața locului, poliția a instituit un cordon de securitate de mari dimensiuni pentru a împiedica accesul în zona avariată, de teama unei a doua explozii.

O desfășurare masivă de forțe de securitate a barat toate intrările, în timp ce o desfășurare masivă de salvatori și polițiști era vizibilă.

Explozia a avut loc pe faimoasa stradă comercială Istiklal, populară printre localnici și turiști.

Potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare în momentul exploziei, aceasta a fost însoțită de flăcări și a declanșat imediat panică, oamenii alergând în toate direcțiile.

Un crater mare și negru era, de asemenea, vizibil în acele imagini, precum și mai multe cadavre care zăceau pe jos în apropiere.

Strada Istiklal a mai fost ținta unor atentate în trecut, în timpul unei campanii de atentate din 2015-2016 care a vizat Istanbulul.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a promis că vinovații vor fi pedepsiți.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te