VIDEO Avionul Tarom care îl duce pe Papa Francisc spre Vatican a decolat de pe aeroportul din Sibiu

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 03.06.2019 - 10:57
Papa Francisc, la plecarea din România. FOTO: Octav Ganea - Inquam Photos
Papa Francisc, la plecarea din România. FOTO: Octav Ganea - Inquam Photos

Peste 2.000 de oameni l-au așteptat pe Papa Francisc la Aeroportul din Sibiu. Suveranul a dat mâna cu oamenii și a salutat mulțimea. Acesta a fost condus spre aeronava Tarom care îl transportă la Roma de președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen.

SHARE

Pelerinii au fost nevoiți să se ascundă sub corturile amplasate de autorități, după ce la Sibiu a început ploaia, relatează Mediafax. Județul se află sub avertizare cod galben de averse și grindină.


Inquam Photos - Octav Ganea

Papa Francisc a plecat de la Blaj în jurul orei 16.00, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii rome dintr-un cartier al oraşului, Sfântul Părinte deplasându-se apoi spre Sibiu cu o maşină.

În ultimul său discurs la Blaj, Sfântul Părinte le-a mai spus celor prezenți că se întoarce acasă îmbogățit și le-a cerut să se roage pentru el.


Inquam Photos - Octav Ganea

"Aceasta este ultima întâlnire din cadul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine", a afirmat Suveranul Pontif.

Suveranul pontif și-a asumat responsabilitatea care îi revine Bisericii pentru faptul că, de-a lungul istoriei, a permis discriminarea comunităților rome. Sfântul Părinte, aflat la Blaj la o întâlnire cu comunitățile rome de aici, a cerut iertare în numele Bisericii.

 

„Am, totuși, o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, nici măcar cei catolici nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta, aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain, și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră”, a spus Papa Francisc. „Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferență, alimentăm prejudecăți și instigăm la ură”, a explicat Sfântul Părinte.

Papa Francisc a avut un sfat și pentru comunitatea romă: să nu-i fie frică să-și împărtășească propriile valori.

„Dragi frați și surori, voi, ca popor, aveți un rol de protagoniști pe care să vi-l asumați. Nu trebuie să vă fie frică să împărtășiți și să oferiți acele trăsături specifice care vă definesc, care vă marchează drumul și de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieții și a familiei, în sens larg - veri, unchi -, solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și ocrotirea celor mai slabi din comunitate, prețuirea și respectarea celor în vârstă, simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce”, a spus suveranul.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te