Vicepreședintele SUA cere interzicerea armelor de asalt la nivel federal, după atacul de la Chicago

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 06.07.2022 - 10:33
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a susținut o conferință la locul atacului din Chicago. / Foto: Profimedia

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a cerut o acţiune la nivel federal împotriva armelor de asalt, după atacul armat de la parada de Ziua Independenţei din Chicago.

SHARE

La mai puţin de 36 de ore după ce un bărbat înarmat a deschis focul asupra publicului de la o paradă de Ziua Independenţei SUA, în suburbia Highland Park de lângă Chicago şi a ucis şapte oameni, vicepreşedinta americană Kamala Harris a ajuns la faţa locului şi a cerut, luni seara, o acţiune la nivel federal împotriva armelor de asalt, informează Agerpres, citând dpa.

Citește și: Centura București va avea 4 benzi și intersecții „zburătoare”, pe 3 niveluri, până în 2025

"Trebuie să fim mai inteligenţi, ca ţară, în privinţa cui are acces şi la ce anume, în special la armele de asalt", a afirmat Harris, având-o alături pe Nancy Rotering, primarul localităţii. În prezenţa mai multor politicieni democraţi, ea a arătat că "trebuie să luăm în serios acest lucru. Întreaga naţiune trebuie să înţeleagă şi să aibă o anumită empatie pentru a înţelege că asta se poate întâmpla oriunde, în orice comunitate care iubeşte pacea. Şi trebuie să fim alături unii de alţii şi să vorbim deschis despre motivul din care trebuie să nu mai fie aşa".

În aceeaşi zi, vicepreşedinta ceruse reinstituirea unei interdicţii a armelor de asalt la nivel naţional.

Câteva ore mai târziu, într-un scurt discurs în centrul oraşului Highland Park, ea a transmis condoleanţe din partea preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden.

Citește și: Bloomberg: Prețul gazelor a crescut cu 700% de la începutul anului. Cum poate fi el temperat

"Ştiţi că aveţi o întreagă naţiune care vă iubeşte mult şi este alături de voi. Aceasta este o comunitate incredibil de unită. Ştiu asta. Şi această persoană va fi adusă în faţa justiţiei, însă asta nu va şterge ceea ce s-a întâmplat. Şi suntem aici, cu voi şi alături de voi", a spus ea.

Înainte de sosirea vicepreşedintei, guvernatorul de Illinois, J.B. Pritzker, a susţinut interzicerea în statul respectiv a armelor de asalt şi a încărcătoarelor cu capacitate mare şi a făcut apel la o acţiune similară la nivel federal.

"Avem nevoie urgent de o reglementare federală a armelor de război şi a încărcătoarelor de mare capacitate, folosite numai pentru omoruri în masă. Illinois nu este o insulă şi chiar cu unele din cele mai stricte legi din ţară privind armele, statul nostru nu este mai sigur decât statul cu cele mai slabe legi - multe dintre acestea sunt vecine cu Illinois ", a insistat oficialul într-un comunicat.

Comentariile făcute de Harris şi Prizker au avut ca fundal o dezbatere naţională privind omorurile în masă şi eforturile de control asupra armelor.

Contracandidatul guvernatorului la alegerile de la toamnă, senatorul de stat Darren Bailey, nominalizat de Partidul Republican, este un susţinător fervent al dreptului la arme şi se opune reglementărilor în acest domeniu. Marţi, el şi-a continuat încercările de a reveni asupra unor comentarii făcute după atacul din Highland Park, când a difuzat pe Facebook o înregistrare video în care se ruga pentru victime şi pentru forţele de ordine, dar cerea "să trecem peste asta şi să sărbătorim".

Într-un mesaj pe Twitter, Bailey cere acum publicului "să se angajeze la o reacţie mai bună faţă de bolile mintale în Illinois şi în toată ţara". 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te