joi 04 septembrie
EUR 5.0772 USD 4.3611
Abonează-te
Newsweek România

Un politician a golit un lac întreg pentru a-și recupera telefonul scăpat în apă când își făcea poze

Data publicării: 29.05.2023 • 21:27 Data actualizării: 29.05.2023 • 21:34
Lac secat, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Profimedia Images
Lac secat, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Profimedia Images

Un politician a golit un lac întreg pentru a-și recupera telefonul scăpat în apă când își făcea selfie. Acesta susținea că dispozitivul avea date importante pentru Guvern.

Peste două milioane de litri de apă au fost pompate dintr-un lac de acumulare pentru găsirea unui telefon mobil, pe care un oficial indian l-a scăpat în apă în timp ce își făcea un selfie. Acesta a susținut că dispozitivul conținea informații guvernamentale importante.

Un politician a golit un lac întreg

Inspectorul din domeniul alimentației Rajesh Vishwas și-a scăpat telefonul Samsung în timp ce își făcea un selfie la barajul Kherkatta, din statul indian Chhattisgarh, relatează Times of India, citat de Sky News.

Vishwas le-a cerut mai întâi scafandrilor să-i găsească telefonul, susținând că dispozitivul conține date prețioase pentru Guvern.

Aceștia nu au reușit să-l găsească, astfel că inspectorul a dispus golirea lacului cu ajutorul unor pompe diesel.

Citește și: Premierul Japoniei și-a demis fiul din postul de secretar, după ce a dat o petrecere scandaloasă

Operațiunea a durat trei zile, timp în care din lac a fost scos un volum de apă cu care ar fi putut fi irigată o suprafață de 607 hectare de teren, potrivit presei locale.

Oficialul le-a spus reporterilor că apa nu putea fi folosită la irigații și că un superior i-a dat permisiunea să dreneze lacul.

Telefonul plin de apă și mâl a fost recuperat, însă nu a mai pornit.

Autoritățile l-au suspendat pe Vishwas după ce în presă și pe rețelele de socializare acesta a fost criticat dur pentru irosirea rezervei de apă.

India este una dintre țările cu cel mai mare deficit de apă, cu 18% din populația planetei și doar 4% resurse de apă, potrivit Băncii Mondiale.

Citește și: Ce promisiune i-a făcut Dan Negru lui Benone înainte ca acesta să moară: „Nea Beni m-a rugat”

Luna martie a adus cele mai ridicate temperaturi din cei 122 de ani de când se fac măsurători meteorologice.

Seceta și canicula au compromis culturile agricole, provocând incendii de pădure, precum și întreruperea alimentării cu apă și cu energie electrică, potrivit spotmedia.ro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră