Turcia și Egipt au reluat „contactele diplomatice”, după opt ani la destituirea preşedintelui Morsi

DE Miruna Moldoveanu | 12.03.2021 - 15:01
Turcia și Egipt, pe calea către relații mai bune/FOTO: Getty

Turcia şi Egipt au reluat „contactele diplomatice” pentru prima oară după ruperea relaţiilor în 2013, după destituirea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, a declarat ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, scrie AFP.

SHARE

„Avem contacte cu Egiptul la nivelul serviciilor de informaţii şi al ministerele de Externe. Au debutat contacte la nivel diplomatic', a afirmat Cavusoglu, citat de agenţia Anadolu.

Reluarea relaţiilor are loc 'puţin câte puţin' şi urmând o 'foaie de parcurs', a indicat ministrul.

Citește și: Legătura dintre cartelul Jalisco Nueva Generacion din Mexic și Hell's Angels din România

„Nu au existat precondiţii din partea egiptenilor. Nici noi nu am formulat. Dar, atunci când relaţiile au fost întrerupte vreme de ani, nu este uşor să acţionezi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat', a adăugat el.

În ultimele săptămâni, Ankara şi-a înmulţit declaraţiile binevoitoare faţă de Cairo.

Turcia și Egipt au încetat contactele diplomatice după destituirea președintelui Mohamed Morsi

La începutul lunii martie, şeful diplomaţiei turce s-a declarat 'pregătit' să negocieze un acord de delimitare maritimă cu Egiptul în Mediterana de Est, bogată în hidrocarburi.

Relaţiile dintre Ankara şi Cairo s-au tensionat puternic după destituirea în 2013 a primul preşedinte democratic ales al Egiptului, Mohamed Morsi, provenit din rândul Frăţiei musulmane şi sprijinit de Turcia.

Citește și: Opt asemănări între Meghan Markle și Prințesa Diana, mama prințului Harry

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a numit de mai multe ori 'pucist' pe actualul său omolog egiptean Abdel Fattah al-Sissi, dar în ultimele luni a pus surdină acestor critici.

În august 2020, Egiptul şi Grecia au semnat un acord de delimitare a frontierelor lor maritime, pe fondul unei crize între Ankara şi Atena pe tema hidrocarburilor din Mediterana de Est, acord ce a provocat furia Ankarei, porivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te