Cei cinci jurnalişti de la site-ul OdaTV, împreună cu un al şaselea coleg care a fost achitat, au fost judecaţi pentru ''dezvăluirea de secrete de stat'' şi ''divulgarea identităţii unui agent al serviciilor secrete'' .
Cazul a început când OdaTV a publicat la începutul lunii martie un articol despre înmormântarea discretă a unui agent al serviciilor de informaţii turc (MIT) ucis, potrivit presei, în Libia, unde Ankara susţine militar guvernul de la Tripoli împotriva forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar.
În articolul său, OdaTV l-a identificat pe presupusul agent prin prenumele său şi prima literă a numelui său de familie.
Trei jurnalişti, Hulya Kilinc, Baris Pehlivan şi Murat Agirel au fost condamnaţi fiecare la trei ani şi nouă luni de închisoare, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Alţi doi colegi, Ferhat Celik şi Aydin Keser, au primit fiecare patru ani şi opt luni de închisoare.
Cu toate acestea, ei au fost eliberaţi după ce au primit pedepse reduse sau se află în aşteptarea revizuirii procedurii de apel. Baris Terkoglu, redactor-şef al OdaTV, a fost între timp achitat.
Cei şase inculpaţi, care au fost închişi la începutul lunii martie înainte ca trei dintre ei să fie eliberaţi condiţionat, ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, potrivit Anadolu. Ei şi-au susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului. Un tribunal din Istanbul a condamnat miercuri la închisoare cinci jurnalişti judecaţi pentru că au ''dezvăluit secrete de stat'', dar unii au fost eliberaţi beneficiind de pedepse reduse sau aşteaptă revizuirea apelului, relatează AFP.
Cei cinci jurnalişti de la site-ul OdaTV, împreună cu un al şaselea coleg care a fost achitat, au fost judecaţi pentru ''dezvăluirea de secrete de stat'' şi ''divulgarea identităţii unui agent al serviciilor secrete'' .
Cazul a început când OdaTV a publicat la începutul lunii martie un articol despre înmormântarea discretă a unui agent al serviciilor de informaţii turc (MIT) ucis, potrivit presei, în Libia, unde Ankara susţine militar guvernul de la Tripoli împotriva forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar.
În articolul său, OdaTV l-a identificat pe presupusul agent prin prenumele său şi prima literă a numelui său de familie.
Trei jurnalişti, Hulya Kilinc, Baris Pehlivan şi Murat Agirel au fost condamnaţi fiecare la trei ani şi nouă luni de închisoare, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Alţi doi colegi, Ferhat Celik şi Aydin Keser, au primit fiecare patru ani şi opt luni de închisoare.
Cu toate acestea, ei au fost eliberaţi după ce au primit pedepse reduse sau se află în aşteptarea revizuirii procedurii de apel. Baris Terkoglu, redactor-şef al OdaTV, a fost între timp achitat.
Cei şase inculpaţi, care au fost închişi la începutul lunii martie înainte ca trei dintre ei să fie eliberaţi condiţionat, ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, potrivit Anadolu. Ei şi-au susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului.