vineri 24 octombrie
EUR 5.0823 USD 4.3826
Abonează-te
Newsweek România

Trump și Xi Jinping, întâlnire de gradul zero în Coreea de Sud. Putin, pe cale să-și piardă aliatul

Data publicării: 24.10.2025 • 09:10
Xi Jinping și Donald Trump - Foto: Profimedia images
Xi Jinping și Donald Trump - Foto: Profimedia images

Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping urmează să facă vizite de stat în Coreea de Sud săptămâna viitoare, în contextul evenimentelor organizate de țară în cadrul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping vine pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și China și al eforturilor Seulului de a promova pacea și stabilitatea regională. Mai mult, acest summit ar putea să însemne sfârșitul „prieteniei” Chinei cu Rusia lui Vladimir Putin.

Trump și Xi Jinping, întâlnire de gradul zero în Coreea de Sud.

Anunțul a fost făcut vineri de Wi Sung-lac, principalul consilier prezidențial pentru securitate al Coreei de Sud, citat de Reuters. Potrivit acestuia, președintele sud-coreean Lee Jae Myung intenționează să aibă întâlniri separate cu Donald Trump și Xi Jinping în marja summitului APEC, scrie Reuters.

„Printr-o serie de summituri între liderii Coreei de Sud și ai Statelor Unite, ai Statelor Unite și Chinei și ai Coreei de Sud și Chinei, vom sublinia nu doar rolul Coreei de Sud ca o platformă, dar vom obține consens pentru pace, prosperitate și stabilitate în regiune”, a declarat Wi Sung-lac.

Citește și: China ia locul Europei ca importator de gaze din Rusia, la preț redus. Putin și Xi au semnat acordul

Casa Albă a confirmat deja că Donald Trump se va întâlni cu Xi Jinping în timpul vizitei sale în Asia, întâlnire ce urmează să aibă loc în Coreea de Sud. Discuțiile sunt așteptate să abordeze teme sensibile, precum războiul din Ucraina sau relațiile comerciale dintre cele două mari economii ale lumii, aflate într-o nouă fază de tensiune.

Deja, China a anunțat de suspendă toate importurile de petrol din Rusia, după ce India, al doilea cel mai important partener al Moscovei în materie de importuri de petrol a anunțat, de asemenea, că va opri tranzacțiile cu Rusia, în urma discuțiilor dintre Modi și Trump.

Citește și: Xi Jinping, lângă Putin și Kim Jong-Un, mesaj pentru SUA: „China este de neoprit”

Interesul Coreei de Sud de la summitul Trump - Xi Jinping

Seulul speră, de asemenea, să avanseze în negocierile privind securitatea și taxele impuse de SUA asupra exporturilor sud-coreene.

„Nu este clar dacă se va ajunge la un acord, dar discuțiile vor continua la cel mai înalt nivel”, a explicat Wi.

Potrivit ministrului sud-coreean al Industriei, există divergențe între Coreea de Sud și aliații săi privind nivelul investițiilor promise într-un pachet de 350 de miliarde de dolari, menit să compenseze eventualele taxe americane.

Președintele Lee intenționează să discute cu Xi Jinping despre apropfundarea parteneriatului bilateral și despre problema Coreei de Nord, una dintre principalele teme de securitate în regiune.

Înaintea evenimentelor de la APEC, Lee Jae Myung va efectua o vizită de două zile în Malaezia, între 26 și 27 octombrie, pentru a participa la summitul ASEAN, unde va fi prezent și Donald Trump. În marja reuniunii, liderul sud-coreean va discuta cu premierul Cambodiei, Hun Manet, despre cooperarea în combaterea fraudelor online recente.

„O super săptămână de summituri multilaterale începe, începând cu summitul ASEAN și continuând cu summitul APEC de la Gyeongju”, a afirmat Wi Sung-lac.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră