vineri 17 octombrie
EUR 5.0884 USD 4.3642
Abonează-te
Newsweek România

Trump, la ceremonia de omagiere pentru liderul MAGA, Charlie Kirk: "A avut o influență formidabilă”

Data publicării: 22.09.2025 • 08:30 Data actualizării: 22.09.2025 • 08:30
Donald Trump și Erika Kirk - Foto: Profimedia images
Donald Trump și Erika Kirk - Foto: Profimedia images
Ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk - Foto: Profimedia images
Ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk - Foto: Profimedia images

Președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și alți oficiali de vârf au participat duminică, în Arizona, la ceremonia dedicată activistului ultraconservator MAGA, Charlie Kirk, asasinat pe 10 septembrie într-un campus universitar din Utah.

Charlie Kirk, una dintre cele mai vizibile figuri ale dreptei MAGA, a fost ucis la doar 31 de ani, după ce un atacator i-a tras un glonț în gât în timpul unei dezbateri universitare. Tragedia a adâncit și mai mult fracturile politice din Statele Unite.

Trump, la ceremonia de omagiere pentru Charlie Kirk

Autoritățile americane au anunțat că presupusul autor, Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, le-ar fi spus părinților că a acționat din cauza „urii” pe care o asocia cu discursurile lui Kirk.

Charlie Kirk și-a construit notorietatea prin rețelele sociale, unde avea milioane de urmăritori, dar și prin prezența constantă în universități, unde promova mesajele naționaliste, creștine și tradiționaliste, susținându-l deschis pe Donald Trump.

„Voi vorbi despre lucrurile mari pe care el le-a făcut. A fost uimitor. Avea o influență formidabilă. Pentru un om atât de tânăr, a făcut o treabă excelentă”, a declarat Donald Trump, înainte de a pleca spre Arizona.

Citește și: Alertă de securitate în SUA. La înmormântarea lui Charlie Kirk sunt așteptați 100.000 de oameni

Președintele Trump a adăugat că „încă de acum zece ani, aceste universități erau locuri periculoase pentru conservatori. Dar acum conservatorii sunt în trend, ei sunt foarte în trend”.

La ceremonie au fost prezenți, alături de Trump și JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, ministrul apărării Pete Hegseth, Donald Trump Jr. și comentatorul Tucker Carlson.

Ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk - Foto: Profimedia images

Ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk - Foto: Profimedia images

Citește și: Asasinatul lui Kirk, transformat de Rusia și China în arma dezinformării pentru destabilizarea SUA

Soția lui Kirk va prelua conducerea organizației Turning Point USA

Văduva activistului, Erika Kirk, care va prelua conducerea organizației Turning Point USA, a vorbit în fața miilor de oameni adunați pe stadionul State Farm din Glendale, care are o capacitate de peste 63.000 de locuri.

Mulțimea a venit din toate colțurile Americii, unii așteptând ore în șir la coadă pentru a aduce un omagiu lui Charlie Kirk, considerat un simbol al mișcării MAGA.

În urma tragediei, Casa Albă a anunțat că va înăspri măsurile împotriva a ceea ce a numit „terorism intern” de stânga.

Donald Trump a mers și mai departe, declarând mișcarea „Antifa” drept organizație „teroristă”, fără a detalia însă implicațiile juridice ale acestei decizii.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră