Administrația Trump a anunțat vineri „suprimarea imediată„ cu 400.000.000 $ a subvențiilor federale acordate universității private Columbia din New York.
Trump acuză unitatea de învățământ de lipsă de acțiune în fața „actelor antisemite” din campusul său în cadrul manifestațiilor pro-palestiniene, relatează Agerpres, citând AFP.
Citește și: Trump desființează Departamentul Educației. „Să luăm toate măsurile pentru închiderea lui”
Trump, „certat” cu Educația. Taie cu 400.000.000 $ subvențiile pentru Universitatea Columbia
'Aceste suprimări reprezintă prima serie de acțiuni și altele ar trebui să urmeze', scriu patru agenții federale într-un comunicat, care denunță 'inacțiunea în fața hărțuirii persistente a studenților evrei'.
Președintele republican a avut în atenție universitățile pe tot parcursul campaniei sale, denunțând inacțiunea acestora în fața manifestațiilor studenților pro-palestinieni care au avut loc în campusurile americane pentru a protesta împotriva războiului purtat de Israel în Gaza după atacurile Hamas.
Citește și: Deciziile economice și strategice ale lui Trump produc haos pe piețele financiare din întreaga lume
'Din 7 octombrie (2023), studenții evrei s-au confruntat cu o violență neîncetată, intimidare și hărțuire antisemită în campusurile lor - și sunt ignorați de cei care ar trebui să-i protejeze', a indicat secretarul Educației, Linda McMahon.
Universitatea Columbia devenise un epicentru al manifestațiilor împotriva bombardamentelor israeliene asupra Gaza și a sprijinului administrației Biden pentru Israel.