Când epidemia a izbucnit pentru prima dată în China în urmă cu cinci ani, s-a remarcat că regimurile autoritare - cu ostilitatea lor față de cei ce spun adevărul, cu frica de circulația liberă a informațiilor, manipulând datele - facilitează răspândirea epidemiilor.
În câteva luni, a devenit clar că reciproca acestei constatări este, de asemenea, valabilă: Epidemia facilitează răspândirea autoritarismului.
În Ungaria, virusul a fost pretextul primului ministru Viktor Orban pentru a stabili o dictatură pe modelul Rusiei lui Vladimir Putin. În Filipine, președintele Rodrigo Duterte s-a folosit de pandemie pentru a emite ordinul de împușcare a protestatarilor politici. În Israel, decizia Guvernului de a utiliza datele telefoanelor mobile pentru a urmări mișcările persoanelor infectate a devenit rapid un model și o acoperire pentru alte state pentru a prelua această practică, fără a avea scrupule cu privire la datele pe care le-au colectat.
Nu s-a oprit totul aici. Pandemia a oferit o scuză pentru guvernele democratice din întreaga lume pentru a împiedica partidele de opoziție, au interzis adunările publice, au suprimat votul, au băgat orașele de carantină, au închis frontierele, au limitat comerțul, au controlat afacerile, au impus restricții de călătorie și au cenzurat mijloacele de comunicare ostile în numele combaterii „informațiilor false”.
În mod remarcabil, aceste acțiuni s-au confruntat cu o rezistență relativ redusă, în parte pentru că au fost anunțate ca fiind doar temporare și, în parte, pentru că preocupările libertarienilor civili s-au împiedicat de strategia de „aplatizare a curbei” pandemiei. Dar, deoarece blocajele din 2020 au fost prelungite din primăvară până în vară și apoi până la începutul toamnei, a început să devină ceva normal.
În SUA, Joe Biden a acceptat nominalizarea la cursa prezidențială din partea democraților din casa sa din Delaware, după ce a devenit clar că organizarea unei Convenții ar putea prezenta riscuri inacceptabile pentru sănătate. Fiind interzise efectiv campaniile și mitingurile publice (de teamă că ar putea contracta virusul, iar vârsta de 77 de ani e riscantă), Biden a căutat să organizeze o campanie virtuală împotriva unui titular care a exercitat puterile date de starea de urgență pentru a-și facilita realegere. Donald Trump a câștigat din nou în noiembrie.
Pe măsură ce libertățile civile se micșorau, puterile guvernamentale creșteau. Șomajul fără precedent a însemnat creșteri fără precedent pe listele Medicaid, beneficii pentru cei fără serviciu, ajutor financiar pentru locuințe și rații alimentare. Trump a prezidat un ajutor general al statului pentru populație, la care Bernie Sanders ar fi putut doar visa cu un an mai devreme.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult după ridicarea blocajelor, deoarece oamenii au rămas reticenți în a se aventura în restaurante, în magazine sau în călătorii și mulți nici nu și le puteau permite.
Milioane de afaceri eșuate și falimente s-au tradus în zeci de milioane de infracțiuni cu carduri și credite ipotecare, care la rândul lor au provocat o criză financiară. Zeci de bănci au trebuit să fie naționalizate direct, în timp ce guvernul și-a luat beneficii din fiecare industrie salvată. Până când un vaccin sigur a fost disponibil în sfârșit, pagubele au fost deja făcute.
Lumea în curs de dezvoltare a cunoscut criza mult mai grav. „Aplatizarea curbei” a avut prea puțin sens în țările ale căror sisteme medicale erau deja copleșite și neechipate cu mult înainte ca SARS CoV2 să apară. Ordinul „stai acasă” și distanțarea socială au fost tratate ca o glumă crudă și de nerespectat în orașele dens populate precum Lagos, Cairo, Jakarta și São Paulo. Oamenii care știau că mor de foame dacă nu se duc la slujbă erau pregătiți să-și asume riscul de a lua coronavirusul.
Rezultatul a fost o rată de mortalității înspăimântătoare, deloc atenuată de faptul că țările mai sărace au populații mai tinere.
Apoi au existat efecte ale depresiei globale asupra economiilor cele mai vulnerabile din lume. Distrugerea industriilor bazate pe companii străine din Mexic a dus rapid la prăbușirea autorității statului de-a lungul frontierei, un vid umplut imediat de carteluri. Până în 2023, Trump și-a construit în sfârșit zidul, susținut de Congresul bipartizan.
La începutul crizei, se părea că partidele progresiste ar avea de beneficiat politic. Contrariul s-a dovedit adevărat.
Preocupările de mediu au apărut ca luxuri inactive atunci când gazul s-a ieftinit și emisiile de CO2 s-au redus împreună cu activitatea economică. Cererile pentru controlul armelor și reforma Codului Penal au pălit în fața nivelului crescând al criminalității.
Apelurile repetate ale lui Trump pentru ca America „să revină la muncă” s-au bucurat de înțelegere în rândul alegătorilor din mediul rural și din jurul metropolelor, care nu se temeau de virus și-și evaluau altfel riscul de a se infecta, diferit de elitele urbane.
De asemenea, în lume s-a răspândit un spirit bellicos. Regimurile deteriorate din punct de vedere economic - China, Rusia și Iranul în special - au încercat să compenseze nemulțumirile interne cu aventuri militare în străinătate. Înrolările militare au crescut, parțial ca o formă de angajare ce asigura un salariu, parțial din sentimentul fricii.
Printre paradoxurile crizei Covid-19 se număra faptul că a reunit lumea ca niciodată într-o experiență comună de blocare și autoizolare - în timp ce a fragmentat-o ca niciodată în state precaute și vecini nervoși.
Nu totul a fost sumbru. Adulții au citit mai multe cărți, au acordat mai multă atenție partenerilor și copiilor, și-au sunat părinții mai des, și-au gestionat mai atent bugetele, s-au gândit mai profund la ceea ce își doreau cu adevărat în viață.
În timp, acest tip de aprofundare spirituală își va aduce propriile dividende.
Deocamdată, însă, America așteaptă inaugurarea celui de-al 46-lea președinte, Michael Richard Pence.
