Jens Stoltenberg a recunoscut la începutul acestei săptămâni că utilizarea armelor furnizate de Occident pentru a lovi ţinte din Rusia a fost mult timp un punct de dispută între aliaţii Kievului, din cauza temerilor legate de escaladarea conflictului.
"Este la latitudinea fiecărui aliat să decidă dacă există anumite avertismente cu privire la ceea ce livrează, iar diferiţi aliaţi au avut politici oarecum diferite în această privinţă", a declarat Stoltenberg pentru Radio Europa Liberă într-un interviu publicat marţi.
"Dar, în general, trebuie să ne amintim despre ce este vorba. Acesta este un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea flagrantă a dreptului internaţional.
Iar conform dreptului internaţional, Ucraina are dreptul la autoapărare", a adăugat Stoltenberg, conform news.ro
Țara are dreptul de a lovi "ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei". Ce spune șeful NATO
"Iar acest lucru include şi lovirea unor ţinte militare legitime, ţinte militare ruseşti, în afara Ucrainei.
Acesta este dreptul internaţional şi, bineînţeles, Ucraina are dreptul să facă acest lucru, ca să se protejeze", a explicat Stoltenberg.
Un oficial NATO a confirmat joi pentru Financial Times că Stoltenberg a declarat într-adevăr că Kievul are dreptul la autoapărare, inclusiv prin lovirea unor ţinte militare ruseşti legitime din afara Ucrainei.
Comentariile reprezintă un pas înainte în retorica şefului NATO, care s-a referit anterior la drepturile Kievului în conformitate cu dreptul internaţional fără a menţiona în mod explicit atacurile asupra teritoriului rusesc, menţionează Financial Times.
Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta Parlamentului European soluțiile pentru provocările actuale
"De asemenea, este important să recunoaştem de fapt că, deşi situaţia de pe câmpul de luptă este dificilă, nu ar trebui să supraestimăm Rusia şi să subestimăm Ucraina", a declarat Stoltenberg reporterilor săptămâna trecută, menţionând că forţele ucrainene au reuşit să efectueze "lovituri în adâncime" în Crimeea ocupată de Rusia şi că au reuşit să scufunde unele dintre navele ruseşti din flota de la Marea Neagră.
Preşedintele rus Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă anul trecut că Moscova ar putea ataca avioanele F-16 furnizate de Occident în afara graniţelor Ucrainei, ceea ce, potrivit acestuia, riscă să aducă NATO într-un conflict direct cu Rusia.
Ce rol joacă NATO
"Acest lucru riscă în mod serios să atragă şi mai mult NATO în acest conflict armat", a declarat Putin în iunie." Tancurile ard şi F-16 vor arde la fel de bine", a punctat liderul rus.
Mai recent, unii oficiali ruşi au ameninţat că un sprijin occidental suplimentar pentru Ucraina ar putea duce la un război nuclear global.
"Ar trebui să facem totul pentru a împiedica producerea (unui război nuclear), dar ceasul ticăie din ce în ce mai repede", a declarat Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi prim-ministru, într-un interviu publicat joi.
Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre măsurile fiscale: Este un pas în direcţia bună
"Şi în asta văd şi neputinţa guvernelor occidentale care spun mereu acelaşi lucru: Ruşii încearcă să ne sperie, nu o vor face niciodată. Ei se înşeală. Dacă existenţa ţării noastre este în joc, atunci ce alegere are şeful nostru de stat? Niciuna" - a arătat Medvedev.