Se va opune Ungaria amânării Brexit-ului?

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 06.10.2019 - 19:44

Ministrul britanic pentru locuinţe, Robert Jenrick a declarat că speculaţiile conform cărora guvernul Marii Britanii i-ar putea cere unui alt membru al Uniunii Europene să impună veto la o eventuală cerere pentru prelungirea Brexitului sunt doar zvonuri.

SHARE

După cum informa sâmbătă The Daily Telegraph, prim-ministrul britanic Boris Johnson explorează un posibil veto al Ungariei la orice solicitare de amânare a Brexit-ului.

The Telegraph, ziar apropiat Partidului Conservator de guvernământ al lui Jonhson, a scris la rândul său că trei miniştri britanici au organizat întâlniri separate joi cu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. Publicaţia a citat un ministru al cabinetului, neidentificat, care a spus vineri seara că un veto este "singurul mod de a opri" ca noua lege impusă de opoziţie să prevină un Brexit fără acord pe 31 octombrie, arată Agerpres.

"Nu am auzit niciun fel de discuţii serioase despre asta dincolo de aceste speculaţii şi am citit despre aceasta în ziare, deci în opinia mea, cu tot respectul cuvenit, acestea sunt doar zvonuri", a spus ministrul duminică într-o emisiune pe Sky News.

Un document prezentat vineri la un tribunal scoţian indica faptul că guvernul Johnson se va conforma unei noi legi care îl obligă să solicite o amânare peste termenul de 31 octombrie, dacă nu este convenit niciun acord privind Brexitul până în 19 octombrie.

Însă Johnson a scris mai târziu pe Twitter: "Acord nou sau niciun acord - dar nu amânare".

El a fost la curent cu speculaţiile conform cărora poate evita o amânare chiar dacă Marea Britanie solicită una, de exemplu prin încurajarea uneia dintre celelalte 27 de state membre ale UE să se opună prin veto amânării

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te