Un român locuiește singur sub un pod din Italia, țară unde a venit acum 20 de ani împreună cu soția și copiii. Acum a rămas fără familie și fără casă și trăiește de pe o zi pe alta.
De doi ani și-a încropit un adăpost. A improvizat totul din jaluzele vechi, panouri de lemn și pânze. Omul este bolnav. Toți care îl văd cum se chinuie se miră și discută despre acest lucru însă până acum nimeni nu i-a întins o mână de ajutor.
Povestea dramatică a unui român care își duce zilele sub un pod, în Italia. ”Trăiesc așa din 2021”
Gheorghe trăiește sub un pod dintre localitățile Roccalumera și Alì Terme.
„Toți vorbesc, dar nimeni nu mă ajută”, le-a spus acesta reporterilor Rotalianul.
De aproape doi ani și jumătate, acesta își găsește adăpost sub podul autostrăzii Messina-Catania, la Alì Terme. Astăzi, la 53 de ani, se confruntă cu singurătatea și lipsa unui cămin.
Povestea sa în Italia a început cu două decenii în urmă, când a sosit din România alături de soție și cei trei copii.
Venise pentru o viață mai bună dar a ajuns să trăiască un coșmar.
Citește și: EXCLUSIV Rețeaua fugarilor români din Italia: unde se ascund, ce afaceri au, ce avocați folosesc
Au ajuns să trăiască în Roccalumera, dar după ce relația cu soția sa s-a încheiat, Gheorghe s-a trezit singur și fără casă.
„Trăiesc așa din 2021, fără electricitate, apă sau baie,” a mărturisit el.
Locuința lui improvizată de sub pod este construită din „tapparelle” vechi (jaluzele), panouri de lemn și pânze.
A improvizat o bucătărie și o zonă de dormit, dar în zilele fierbinți de vară, căldura devine insuportabilă și se vede nevoit să-și mute patul afară.
Citește și: Unde a fost găsit ciobanul român dispărut în Italia în urmă cu o săptămână. Era confuz și obosit
Gheorghe a reușit să își asigure o sursă de apă dintr-un canal de irigație apropiat, dar în timpul iernii, depinde de ploaie, o colectează direct de la scurgerile autostrăzii.
Cu sănătatea stă foarte rău. Bărbatul suferă de cardiopatie ipertensivă, depresie și insomnie. Cu toate acestea, supraviețuiește cu un venit de 500 de euro pe lună și muncește câteva ore pe zi în câmpurile din apropiere.
Dar chiar și această subvenție este în pericol de a i se retrage, deoarece locuința sa anterioară din Roccalumera a fost ștearsă din registre.
Citește și: Un român și-a găsit sfârșitul în Italia din furia brutală a unui tânăr african: A rupt cuțitul în el
Gheorghe speră ca la autoritățile să i se acorde dreptul la înregistrare la anagrafe (registrul populației) cu adresa casei municipale, un drept pe care îl au persoanele fără adăpost stabil.