Conform raportului, notoria firmă de securitate, acuzată de crime în Irak, a încercat de două ori să răstoarne Guvernul de Acord Național susținut de ONU, în 2019.
Raportul arată că Prince a trimis mercenari și arme pentru a-l sprijini pe generalul rebel Khalifa Haftar care luptă împotriva guvernului cu sediul la Tripoli.
Mercenarii au organizat echipe care să urmărească deplasările liderilor libieni în vederea asasinării celor mai proeminenți, se arată în raport.
În decembrie anul trecut, fostul președinte american Donald Trump a emis o decizie de acordare a clemenței pentru patru contractori de securitate americani care au lucrat pentru Blackwater, condamnați pentru uciderea unor civili irakieni în 2007, o decizie condamnată de Irak.
La 5 februarie, grupurile politice rivale din Libia au convenit în timpul discuțiilor mediate de ONU la Geneva să formeze o autoritate interimară care să conducă țara până la alegerile din decembrie anul acesta.