Putin și-a ales „favoritul” la prezidențiale în SUA: „Are un râs expresiv și contagios”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 05.09.2024 - 14:36
Putin și-a ales „favoritul” la prezidențiale în SUA: „Are un râs expresiv și contagios” - Foto: Profimedia images
Putin și-a ales „favoritul” la prezidențiale în SUA: „Are un râs expresiv și contagios” - Foto: Profimedia images

Putin și-a ales „favoritul” la prezidențiale în SUA: Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că o susține pe vicepreședinta SUA, Kamala Harris, în cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.

SHARE

Putin a făcut această afirmație în cadrul Forumului Economic de la Vladivostok, la o zi după ce Washingtonul a acuzat Rusia de ingerințe electorale, acuzații pe care Moscova le-a respins.

Putin și-a ales „favoritul” la prezidențiale în SUA: „Are un râs expresiv și contagios”

„Președintele Biden a recomandat susținătorilor să o sprijine pe doamna Harris, așa că și noi o vom susține”, a spus Putin, adăugând că râsul ei „expresiv și contagios” este un semn că „se simte bine”.

Putin a mai menționat că, deși Donald Trump a impus mai multe sancțiuni împotriva Rusiei în timpul mandatului său decât orice alt președinte, Harris ar putea să evite astfel de măsuri.

Rusia, acuzată de implicare în alegerile americane

Rusia a fost acuzată că desfăşurase operaţiuni de influenţă, în special pe reţelele sociale, în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016 din SUA în favoarea lui Donald Trump, care câştigase scrutinul.

Președintele rus Vladimir Putin era „la curent” cu ingerințele Rusiei în alegerile din Statele Unite, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, confirmând acuzațiile de amestec electoral din partea Kremlinului.

Citește și: Rusia, împlicată cu milioane de dolari în deturnarea alegerilor din SUA. Putin „era la curent” mereu

Miercuri, autoritățile americane au lansat urmăriri penale și sancțiuni financiare pentru a răspunde tentativelor Rusiei de amestec în alegerile americane.

Ministrul Justiției, Merrick Garland, a anunțat publicarea unor proceduri împotriva a doi oficiali ai RT.

Aceste două persoane fac parte și dintr-o listă de sancțiuni financiare impuse de Departamentul Trezoreriei, care include 10 persoane, printre care șase lideri ai RT, inclusiv redactorul-șef Margarita Simonyan, precum și două organizații neguvernamentale ruse.

Citește și: Kamala Harris, atac frontal la Trump: „A divizat națiunea. SUA, pregătite să întoarcă „pagina” Trump

În paralel, Departamentul de Stat a impus restricții de viză pentru compania-mamă a RT și alte filiale ale acesteia, oferind o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informații despre interferențele în alegerile americane, relatează AFP.

Operațiune finanțată cu milioane de dolari

„RT și angajații săi, printre care cei doi acuzați, au derulat o operațiune de aproape 10 milioane de dolari pentru a finanța o companie din Tennessee care a publicat și propagat conținuturi favorabile guvernului rus”, a explicat Garland într-o conferință de presă.

El a mai adăugat că Departamentul de Justiție a confiscat 32 de domenii de internet utilizate de guvernul rus și de entități sponsorizate de acesta pentru a desfășura o campanie de influență asupra alegerilor din SUA.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te