Disperarea lui Putin: Rusia va trimite la război un crucișător vechi de 40 de ani cu rachete nucleare

Pentru Federația Rusă, crucișătorul modernizat cu rachete nucleare grele „Amiral Nakhimov”, care a finalizat prima etapă a testelor maritime, va deveni mai degrabă o navă pentru parade și scenarii de propagandă televizată decât o adevărată unitate de luptă. Iar acest proiect, pe care experții l-au numit deja un spectacol vanitos, ilustrează foarte calitativ înapoierea cronică a Federației Ruse.

Cum arată crucișătorul „Nakhimov” decalajul cronic de 40 de ani al Rusiei față de aliați

Și nu a început acum, nu acum aproape 20 de ani, când nava Amiralul Nakhimov a intrat în reparații în 1997, care au evoluat până la această modernizare cu instalarea a 80 de puțuri universale de lansare. Ci mult mai devreme.

Pentru a face acest lucru, trebuie să ne întoarcem în 1964, când în ceea ce era atunci Leningradul, la Severnoye PKB, au început să proiecteze o navă antisubmarin mare de 8.000 de tone. Lucrările la aceasta au progresat lent, dar cerințele și planurile au crescut rapid. Ceea ce a dus în cele din urmă la alegerea unei centrale nucleare.

În același timp, aproape imediat au prevalat îndoielile că ar fi posibil să se înghesuie totul într-o singură navă și, prin urmare, au început să se elaboreze un 1144 „Orlan” separat pentru distrugerea submarinelor, precum și 1165 „Fugas” pentru atacarea navelor de suprafață.

Citește și: Apel disperat din Ucraina: Zelenski solicită protecție aeriană similară cu cea oferită Israelului

Dar, în cele din urmă, proiectele au fost din nou combinate, iar în 1972 proiectul a prins contur sub forma unui crucișător greu cu rachete nucleare cu un deplasament de 24.100 de tone, cu un arsenal complet de arme antinavă și antisubmarin, precum și sisteme de apărare aeriană destul de puternice.

Principala armă a navei de tip 1144 „Orlan” a fost racheta antinavă P-700 „Granit” (20 de unități). Pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene  exista versiunea navală a sistemului de apărare aeriană S-300F.

Citește și: Zelenski mulţumeşte României pentru sistemul Patriot. Care este cererea lui, adresată Bucureştilor?

Testarea modelului P-700 Granit a început abia în 1975 și a fost adoptată pentru serviciu în 1983. Sistemul SAM terestru S-300 a fost adoptat pentru serviciu în 1980, iar versiunea sa navală abia în 1984. Adică, nava și-a atins capacitățile de luptă proiectate la 10 ani de la începerea construcției.

În timp ce URSS încerca să se ocupe de Proiectul 1144 „Orlan”, SUA pregăteau deja o revoluție în forțele navale datorită a două componente. Prima este sistemul de luptă Aegis. A doua sunt capsulele de lansare universale Mk 41 VLS pentru rachete antiaeriene din familia SM și rachete de croazieră Tomahawk.

US Navy avea arme moderne în 1983

Prima navă cu Aegis a fost crucișătorul cu rachete ghidate USS Ticonderoga pus în funcțiune în 1983. Iar prima cu Mk 41 a fost al treilea crucișător cu rachete ghidate din această clasă, USS Bunker Hill, pus în funcțiune în 1986.

În acest moment, URSS avea deja două crucișătoare cu rachete depășite conceptual, 1144 „Orlan” - „Kirov” (mai târziu sub conducerea Federației Ruse „Amiralul Ușakov”) și „Frunze” (sub conducerea Federației Ruse - „Amiralul Lazarev”), iar alte două erau în construcție - „Kalinin” („Amiralul Nahimov”) și „Kuibîșev” („Petru cel Mare”).

Și dacă în 2026 Federația Rusă va anunța revenirea în serviciu a navei Admiral Nakhimov, aceasta va însemna că le-a luat 40 de ani să obțină un crucișător cu capacități de atac la distanță lungă asupra țintelor terestre, așa cum au făcut Statele Unite cu USS Bunker Hill, care a fost dezafectată în 1986.

Și asta se datorează doar arsenaluiui în sine, deoarece crucișătoarele cu rachete Ticonderoga au câte 122 de puțuri de lansare fiecare, cu un deplasament de 9.800 de tone, iar Admiral Nakhimov are 80 cu un deplasament de 2,5 ori mai mare, de 23.750 de tone.