În timp ce administrația Trump a subliniat necesitatea unor compromisuri „dureroase” atât din partea Moscovei, cât și a Kievului pentru a pune capăt conflictului, Lavrov a adoptat o retorică inflexibilă, reiterând tezele istorice promovate de Kremlin.
Cu o zi înaintea întâlnirii oficialilor ruși și americani de la Riad, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a sugerat că Moscova nu este dispusă să facă concesii în cadrul viitoarelor negocieri de pace cu Ucraina.
Putin negociază cu Trump doar „pacea rusească în Ucraina”. Lavrov: „O țară inventată de Rusia”
Într-o conferință de presă susținută luni la Moscova, ministrul rus de externe a declarat că teritoriile din „ceea ce se numește acum Ucraina” au fost „dezvoltate de poporul rus timp de secole”, făcând ecou afirmațiilor lui Vladimir Putin dintr-un eseu publicat în 2021, în care susținea că rușii și ucrainenii formează „un singur popor”, potrivit CNN.
Totodată, Lavrov a reluat acuzațiile Kremlinului potrivit cărora „obiceiurile extremiste” ar fi prezente în Ucraina, afirmând că ucrainenii „acționează chiar mai vicios decât criminalii”.
Moscova a încercat în repetate rânduri să justifice invazia asupra Ucrainei prin necesitatea unei „denazificări” a țării vecine.
Su
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Șeful diplomației SUA a auns în Arabia Saudită. Pregătește „terenul de pace” cu Rusia, fără Ucraina
Ministrul rus de externe a mai făcut referire și la incursiunile forțelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, în vara anului trecut, acuzând Kievul că pune în pericol populația rusă din zonele de frontieră.
Citește și: Donald Trump și Vladimir Putin repetă istoria? Ce a fost Acordul de la Munchen din 1938?
„Ei spun că sunt necesare concesii teritoriale. Pentru ce? Pentru ca rușii să poată fi distruși acolo, așa cum sunt distruși acum în regiunea Kursk? Și în alte regiuni ale Federației Ruse?”, a declarat Lavrov.