Rusia face un anunț „surprinzător” pentru putiniștii din Europa și din alte state în care, potrivit Kremlinului, sunt impuse „valori neoliberale ”, despre care susține că sunt în conflict cu valorile tradiționale rusești.
Putin cheamă „patrioții români” să se mute în Rusia. Legăturile rusofile cu Simion și Șoșoacă
Rusia a publicat o listă de 47 de țări care cuprinde aproape toate statele Europene, inclusiv România, Bulgaria, Statele Unite, Regatul Unit, Ucraina, Elveția, Noua Zeelandă, Canada, Macedonia de Nord, Albania, Islanda, Taiwan și Norvegia.
Anunțul urmează unui decret semnat de Vladimir Putin în luna august, care acordă cetățenilor din aceste țări dreptul de a solicita rezidență în Rusia dacă se consideră afectați de „impunerea valorilor neoliberale și distructive”.
Solicitanților nu li se va cere să aibă cunoștințe de cultură sau istorie rusă și nici să vorbească limba rusă. - Țineți minte această idee
Sursa foto: Facebook/George Simion
În mod surprinzător, Ungaria, Turcia și Slovacia sunt singurele state membre ale UE care nu sunt incluse pe lista Rusiei de țări care promovează valori neoliberale ce contravin principiilor tradiționale rusești, potrivit Pravda.ua.
Acest anunț a fost făcut de prim-ministrul rus Mihail Mișustin la 20 septembrie. Acesta a subliniat că Rusia va oferi asistență umanitară numai persoanelor din țările incluse pe listă care se aliniază „valorilor spirituale și morale tradiționale rusești”.
„Patrioții” putiniști din Europa, chemați la mobilizare
Reamintim că Ministerul rus al Apărării face presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru a anunța un nou val de mobilizare, în contextul pierderilor semnificative suferite pe frontul din Ucraina.
Potrivit Wall Street Journal (WSJ), surse din Moscova afirmă că această mobilizare este necesară pentru a compensa pierderile masive suferite de armata rusă și pentru a menține ofensiva în zonele strategice.
WSJ notează că lipsa acută de soldați împiedică Rusia să lanseze o contraofensivă majoră în regiuni precum Kursk, ceea ce accentuează presiunea asupra liderului de la Kremlin.
Putin e reticent în privința unui nou val de mobilizare, temându-se de o schimbare negativă a percepției publice. O mobilizare generală ar putea alimenta nemulțumirea populației și ar crea riscuri politice majore pentru dictatorul de la Kremlin, care se confruntă deja cu dificultăți în gestionarea percepției publice asupra războiului, mai ales după incursiunea ucraineană din Kursk care încă persistă și astăzi.
„Tot mai mulți oameni spun că mobilizarea este inevitabilă”, a declarat una dintre sursele WSJ.
Putin a evitat până acum să forțeze mobilizarea la război din marile orașe precum Moscova sau Sankt Petersbourg și a apelat la ruși din zonele sărace precum Siberia sau Cecenia. De asemenea, Rusia a trimis pe front o serie de mercenari străini veniți din Africa sau zonele sărace din Asia care au fost rapid eliminați pe câmpul de luptă din Ucraina.
Putin, la „vânătoare” de „patrioți” pentru războiul din Ucraina
În vară, poliția rusă a început vânătoarea cetățenilor moldoveni cu pașaport rusesc pentru a-i trimite să lupte pe front în Ucraina.
Autoritățile ruse au desfășurat raiduri în diferite locații din capitală, inclusiv la o stație de autobuz, un depozit de legume și pensiuni din estul Moscovei. Aceste acțiuni au dus la identificarea zecilor de emigranți, care au fost somați să se prezinte la comisariatele militare pentru înregistrare.
Verificările au fost motivate de o lege recent adoptată care impune noilor cetățeni ruși, în special emigranți, obligația de a se înregistra la oficiile de recrutare după dobândirea cetățeniei.
Această modificare legislativă a fost adoptată de Duma de Stat pe 31 iulie și este parte a eforturilor de mobilizare militară în contextul conflictului din Ucraina. Conform noilor reglementări, nerespectarea acestei obligații poate duce la pierderea cetățeniei ruse.
Noile reglementări vizează în special emigranții care au obținut cetățenia rusă.
Se estimează că, de la adoptarea legii, mai mulți migranți cu cetățenie rusă au fost reținuți și înregistrați în armată. Informațiile recente sugerează că străinii care refuză să se înregistreze la comisariatele militare, în special cei din Asia Centrală, au început să fie privați de cetățenia rusă, potrivit publicației Currenttime.tv.
Președintele Vladimir Putin a simplificat anterior procesul de obținere a cetățeniei ruse pentru cetățenii moldoveni, belarușilor și kazahilor, eliminând cerințele de cunoaștere a limbii ruse, a istoriei sau a legislației ruse, exact ca în apelul către „patrioții” români.
„Patrioții” Șoșoacă și Simion, aplaudați de propaganda Kremlinului în Rusia
Falsul naționalism mascat al AUR și SOS
Ce-i unește pe extremiștii de dreapta europeni? Pretențiile de a apăra identitățile naționale, de a rescrie istoria prin anexarea „vechilor teritorii“, fanatismul religios, respingerea minoritățior, respingerea valorilor occidentale, lupta împotriva „marelui dușman“ (Statele Unite n.red.), lupta împotriva islamismului, închiderea frontierelor împotriva imigrației.
Diana Șoșoacă, „vuvuzeaua” Kremlinului
Diana Șoșoacă, adusă în politica "mare" de George Simion și Partidul extremist AUR face de râs imaginea a milioane de români, care și așa nu era prea bună și resimțită din plin mai ales de cei care trăiesc și muncesc în afara țării, deși mulți dintre aceștia au găsit de cuviință să o voteze la alegerile din 9 iunie 2024 și să o trimită pe rusofilă direct în Parlamentul European, de unde face de râs națiunea română cu temele propagandei de la Moscova.
Sursa foto: Profimedia images
Șoșoacă reușește să convingă tot mai mult o anumită pătură socială, mai puțin vigilentă, mai puțin informată, slab și foarte slab școlarizată, adesea nostalgică după epoca comunistă, revoltată pe actuala clasă politică din România.
Citește și: Cum vor „Partidele lui Putin“ să câștige simpatia revoltaților din România
Simpatizanții Moscovei din România și grupurile din rețelele de socializare în care se propagă rusofilia și scoaterea României din Uniunea Europeană și NATO o văd deja pe Șoșoacă în fruntea țării și încearcă prin toate mijloacele să adune mai mulți adepți.
Surprinzător sau nu, presa de propagandă putinistă din Rusia a ținut să laude "prestația" Șoșoacăi care o oripilat până și cele mai "extremiste" părți din Parlamentul European.
Site-ul de știri ura.ru ce face propaganda Kremlinului titrează: „Deputata Diana Șoșoacă, din România, a purtat o botniță în plenul Parlamentului European, ca semn de protest față de restricționarea libertății de exprimare”, a titrat
„Omorâți oameni. O eurodeputată îndrăzneață a fost evacuată din plen după critici puternice la adresa lui von der Leyen”, au precizat jurnaliștii de la life.ru.
Șoșoacă cere Europei să lase Rusia să distrugă națiunea ucraineană după bunul plac
Europarlamentara rusofilă, nici bine nu și-a făcut apariția în Parlamentul European și deja a luat apărarea Rusiei, acuzând Europa că întrețin războiul în loc să facă "pacea rusească" cu dictatorul Putin, un demers care ar însemna ca "validarea" agresorului rus și lipirea Federației Ruse de România, întrucât Republica Moldova ar fi căzut victimă imediat după Ucraina.
Diana Șoșoacă, o rusofilă convinsă și total asumată, prezentă pe la mai toate întâlnirile organizate de Ambasada Rusiei la București, trimisă de o anumită parte a electoratului român în Parlamentul European pe un salariu de 9.000 euro pe lună și-a început discursurile în "putineză" chiar de la prezidiu.
"În calitate de senator al României, funcţie pe care am deţinut-o din 2020 în Parlamentul României, în februarie 2022 am făcut primul Memoriu internaţional intitulat ”Neutralitate pentru România - Pacea de la Bucureşti”. L-am trimis tuturor ambasadelor implicate, inclusiv Parlamentului European, Comisiei Europene aflate la Bucureşti. Singura parte care a dorit să discute despre pace, uimitor, a fost Federaţia Rusă, moment în care, împreună cu alţi parlamentari, am discutat cu aceştia.
Citește și: Discurs în „putineză” anti-NATO al Șoșoacăi pe „Facebook-ul rusesc”: „Moldova e împinsă în război”
Pacea nu se face trimiţând arme. Aţi distrus România, toate drumurile sunt distruse, românii sunt sărăciţi ajutând ucrainenii non-stop. Nu ştiu dacă ştiţi, dar în Ucraina românii nu au dreptul să vorbească limba română. Avem peste un milion de români acolo, au fost maltrataţi, din 220 de şcoli nu mai sunt decât 8 în limba română unde nu se vorbeşte limba română. Li se interzice să vorbească, să se roage. Aşa că vă rog frumos: pentru pace faceţi negocieri de pace, nu trimiteţi arme cu care omorâţi oameni”, a declarat Diana Șoșoacă în discursul delirant de la Parlamentul European.
Cum a ajuns Șoșoacă în „prima linie”
Diana Șoșoacă, un personaj inexistent din spațiul public până în 2020, și-a clădit întreaga carieră politică pe scandaluri pe teme fals naționaliste în care adesea promovează discursuri ale urii.
În mai 2020, Diana Șoșoacă era o simplă avocată. Ea s-a lipit, imediat, de mișcarea unor elevi care cereau anularea examenului de bacalaureat. Motivul ar fi fost acela că elevii nu s-ar fi putut pregăti corespunzător din cauza pandemiei de COVID-19.
Citește și: Rusia alimentează sentimentele fals naționaliste prin AUR și SOS. Jocul destabilizării din România
După alegerile din 2020, controversatul lider al formațiunii extremiste AUR, George Simion, a declarat că a convins „mulți profesioniști“ din diferite medii să se alăture partidului său.
Unul dintre acești „profesioniști“ s-a dovedit a fi unul dintre cei mai înfocați susținători a lui Vladimir Putin, lucru pe care și l-a asumat la puțin timp după ce a fost exclusă din AUR sub pretexul că „nu au avut destul timp să se cunoască“.
Întrebat cum a fost făcută selecția „profesioniștilor“, George Simion declara: „A fost foarte pe repede înainte. A fost un proces extenuant. Da. Pot să vă zic că nu îi știu, trebuie să recunosc. De ce să mint“.
„Marea schizmă“ dintre Simion și Șoșoacă
Diana Șoșoacă a intrat în Parlament umăr la umăr cu George Simion. „Iubirea“ dintre cei doi a durat doar un an.
În august 2021, liderul grupului parlamentar senatorial AUR, Claudiu Târziu, a anunţat excluderea din partid a senatoarei Diana Şoşoacă şi revocarea acesteia din funcţia de preşedinte a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi din cea de membru al Comisiei juridice. George Simion și-a dat acordul doar cu jumătate de gură.
Șoșoacă și iubirea față de Rusia lui Putin
Încă de la apariția bruscă în spațiul public, Diana Șoșoacă nu și-a ascuns niciodată simpatia directă față de Rusia lui Putin. Ea a participat de mai multe ori la discuții la Ambasada Rusiei din România.
Încă de la declanșarea războiului din Ucraina, Șoșoacă s-a poziționat de partea Rusiei, împrăștiind minciuni și teorii false precum că Ucraina „se bombardează singură“ pentru a acuza Rusia de o agresiune. Cu timpul, discursul ei în privința Ucrainei s-a schimbat, afirmând că războiul declanșat de Rusia în Ucraina nu este treaba NATO și că trupele americane nu au ce căuta în România.
Diana Șoșoacă a acordat un interviu publicației rusești Eurasia Daily, în care exprimă opinii controversate, inclusiv afirmații precum că România este o „colonie“ în Uniunea Europeană și că europenii și americani doresc distrugerea Rusiei.
Șoșoacă cere anexarea unor teritorii din Ucraina la România
Senatoarea neafiliată Diana Șoșoacă a depus o propunere legislativă în Parlament pentru modificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța pe 2 iunie 1997.
Propunerea menționează că România ar trebui să urmeze exemplul Rusiei și să anexeze teritoriile istorice care i-au aparținut, precum Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor.
George Simion și Alianța pentru Unirea cu ... Rusia?
Partidul AUR („Alianța pentru Unirea Românilor“), este o formațiune care face jocul Rusiei încă de la înființare și care își formează agenda pe o retorică anti-europeană, dar pe placul lui Putin.
Sursa foto: Facebook/George Simion
Liderul AUR, Gheorghe Simion, este un per-s-onaj extrem de controversat care se poziționează ca un „unionist“, adică unul care urmărește reunificarea României și a Republicii Moldova, dar care are interzis în Republica Moldova, fiind expulzat din țara vecină în 2015 după ce s-ar fi aflat că acesta ar fi participat la mai multe întâlniri clandestine cu reprezentanți ai serviciilor speciale rusești.
Simion și legăturile cu FSB
Chiar fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, declara în aprilie 2023 că George Simion își coordona acțiunile cu serviciile speciale rusești (FSB). Potrivit lui Șalaru, Simion a vizitat Cernăuțiul în 2011 pentru a se întâlni cu agenții FSB ruși, iar în Moldova ar menține legături cu Mark Tkachuk, un politician pro-rus foarte influent din Moldova care conduce un proiect politic relativ nou, „Congresul cetățenilor“, a cărui narațiune generală se reduce la „legalizarea rușilor buni“ în Moldova, potrivit glavcom.ua.
De asemenea, Tkachuk a fost considerat „creierul“ Partidului Comunist din Republica Moldova și cunoscut în țara vecină ca și „copilul lui Vladimir Voronin“, împreună cu care a devenit un critic vocal al Uniunii Europene, susținând aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, un
anti-român care declara în 2009 că la Chișinău există străzi care poartă numele unor criminali odioși (făcând referire la străzile botezate de personalități românești), potrivit wikiwand.com.
Marionetele Rusiei în Parlamentul României
George Simion încearcă în diferite feluri să-și ascundă orientarea spre Rusia, „condamnând“ în fața reflectoarelor acțiunile lui Putin, însă principalul finanțator al formațiunii AUR, Marius Lulea, printr-o inevitabilă coincidență, a fost cel care a renovat sediul NKVD al Rusiei din Primăverii, imobil care aparține de facto lui Vladimir Putin.
„Premierul lui Putin“, propus de două ori de AUR
La alegerile din 2020, partidul AUR, condus de George Simion, l-a nominalizat pe Călin Georgescu pentru funcția de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
„AUR și-a prezentat din campanie propunerea de premier și nu îi vom înșela pe români. Călin Georgescu este un român patriot ce se ridică la înălțimea unei asemenea funcții. Nu este membru de partid, AUR propune români competenți, indiferent de statutul lor politic“, a scris Marius Dorin Lulea, pe pagina de Facebook.