sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Procesul polițistului care l-a ucis pe George Floyd va începe pe 8 martie

Data publicării: 13.01.2021 • 12:06 Data actualizării: 13.01.2021 • 12:10
Poliţistul care l-a ucis pe George Floyd urmează să fie judecat în martie, iar ceilalţi trei în august/FOTO: Reuters
Poliţistul care l-a ucis pe George Floyd urmează să fie judecat în martie, iar ceilalţi trei în august/FOTO: Reuters

Procesul fostului polițist Derek Chauvin, inculpat de uciderea afroamericanului George Floyd, urmează să începă pe 8 martie. Ceilalți trei polițiști acuzaţi urmează să fie judecaţi separat, la sfârşitul lui august, a dispus un judecător, potrivit AFP.

Acuzarea şi apărarea au cerut o amânare a deschiderii procesului celor patru jurnalişti, din cauza pandemiei covid-19.

Inclusiv în cea mai mare sală de tribunal din Minneapolis ”va fi imposibil să se respecte regulile distanţării fizice, în cazul unui proces comun”, a recunoscut marţi, în această hotărâre, judecătorul Peter Cahill.

Însă judecătorul a dispus să se menţină data anunţată a procesului lui Derek Chauvin, în vârstă de 44 de ani, care şi-a ţinut genunchiul timp de aproape nouă minute pe gâtul lui George Floyd, la 25 mai, în acest mare oraş din nordul Statelor Unite.

Foştii colegi ai lui Derek Chauvin, Alexander Kueng, Thomas Lane şi Tou Thao, inculpaţi de complicitate, ”vor fi judecaţi împreună, începând de la 23 august”, a stabilit judecătorul.

Cei patru bărbaţi, care cereau să fie judecaţi separat, au fost eliberaţi toţi pe cauţiune.

Acuzarea pleda, din contră, în favoarea unui singur proces, pentru a nu spori traumatismul cauzat de mai multe procese şi costurile contribuabilului.

Potrivit unor documente judiciare, acuzaţii au pledat că au făcut un uz rezonabil de forţă împotriva unui om care se zbătea.

Însă între ei au apărut divergenţe şi par tentaţi să dea unul pe altul vina tragediei.

Calvarul lui George Floyd, filmat şi postat online de către o trecătoare, a provocat o emoţie dincolo de frontierele americane şi a determinat milioane de oameni să iasă în stradă, în Statele Unite, pentru a cere reformarea poliţiei şi oprirea inegalităţilor rasiale, potrivit news.ro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră