Prima călătorie în străinătate de la încoronare. Regele Charles vine în România. „E în sângele meu”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 31.05.2023 - 17:35
Regele Charles vine în România (imagine cu rol ilustrativ)-Foto: Profimedia Images
Regele Charles vine în România (imagine cu rol ilustrativ)-Foto: Profimedia Images

Prima călătorie în străinătate de la încoronare, regele Charles al III-lea al Marii Britanii o va face în România. „E în sângele meu”, a spus monarhul, care va sosi săptămâna viitoare, singur, într-o excursie de cinci zile în Transilvania.

SHARE

Regele va călători în România săptămâna viitoare pentru prima sa călătorie în străinătate de la încoronarea lui pe 6 mai.

El nu va fi însoțit de regina Camilla, care va rămâne la Highgrove, reședința lor din Gloucestershire, dorind să fie singur pentru o drumeție în țara pe care o consideră a fi „în sângele lui”.

Prima călătorie în străinătate de la încoronare. Regele Charles vine în România. „E în sângele meu”

Monarhul deține cel puțin zece proprietăți în România și a devenit o tradiție anuală ca Charles să viziteze țara pentru o drumeție.

Călătoria sa va avea loc pe parcursul a cinci zile săptămâna viitoare, relatează Telegraph.

În trecut, Charles a vorbit cu drag despre țară și despre timpul petrecut în Munții Carpați, spunând că pământul acesta este „în sângele lui”.

El a spus în timpul vizitei sale din iunie că aici, în România „există un sentiment de continuitate veche, un cerc virtuos în care omul și natura sunt în echilibru”.

Charles are legături familiale cu Transilvania, considerând că este un descendent al lui Vlad Țepeș - cunoscut și sub numele de Vlad Dracula, scrie scrie Daily Mail.

În regiune s-a născut și a crescut și stră-stră-străbunica maternă a monarhului, Klaudia Rhedey.

Citește și: VIDEO Charles, urmașul lui Vlad Țepeș, încoronat rege al Marii Britanii, sub patronajul Sf.Gheorghe

Klaudia, vorbitoare de limba maghiară, s-a căsătorit în familia regală germană și era cunoscută drept Prințesa de Teck.

Nepoata ei, regina Maria, a fost soția lui George al V-lea și străbunica lui Charles.

Pensiunea la care se va caza este situată în apropierea satului Viscri și este decorată cu mobilier și textile tradiționale vechi transilvane.

Citește și: VIDEO Misterul încoronării regelui Charles deasupra mozaicului „Sfârșitul Timpului” din Westminster

Nu există televizoare sau radiouri în niciuna dintre camere, doar cărți.

De regulă, activitățile zilnice oferite de pensiune includ călărie, plimbări printr-o pajiște cu flori sălbatice numită după Prințul George și excursii la bazinele minerale din apropiere.

Regele a vizitat România de nenumărate ori și a înființat „Fundația Prințul de Wales România” pentru a sprijini dezvoltarea agriculturii, abilitățile tradiționale și conservarea clădirilor istorice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te