luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Premierul japonez Shinzo Abe ar fi grav bolnav. Echipa sa nu dă detalii presei

Data publicării: 24.08.2020 • 08:31 Data actualizării: 24.08.2020 • 08:31
Shinzo Abe/FOTO: Flickr
Shinzo Abe/FOTO: Flickr

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe s-a întors luni la un spital din Tokyo după ce săptămâna trecută a petrecut acolo mai mult de şapte ore oficial pentru un control medical, relansând zvonurile asupra stării sale de sănătate, relatează France Presse.

Abe s-a întors la spital "pentru teste suplimentare", a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului Yoshihide Suga, într-un briefing de presă regulat. Suga nu a răspuns la întrebarea dacă prim-ministrul suferă de o anumită boală şi a dat asigurări că nu vede "nicio schimbare" în starea sa de sănătate în timpul întâlnirilor "zilnice" cu el.

Potrivit canalului Nippon TV, citând surse apropiate Partidului Liberal Democrat (PLD), formaţiunea lui Abe, acesta a primit lunea trecută un tratament pentru o boală de care suferea în trecut, în loc să fie supus unor controale medicale de rutină.

Un săptămânal japonez a relatat de asemenea că Abe ar fi scuipat sânge la începutul lunii iulie.

Luni, el a doborât recordul de longevitate în funcţia de prim-ministru în Japonia, pentru acelaşi mandat (2.799 zile la rând). El a doborât deja un astfel de record în noiembrie anul trecut, dar numărând primul său mandat în fruntea ţării, mult mai efemer (un an între 2006 şi 2007).

Printre diferitele motive ale demisiei sale la acea vreme, el a invocat o boală inflamatorie cronică a intestinului, colită ulceroasă, despre care spune că între timp a fost vindecată.

Popularitatea lui Abe s-a prăbuşit în ultimele luni, în timp ce opinia publică japoneză critică modul în care el a gestionat pandemia de coronavirus.

Potrivit unui sondaj publicat duminică de agenţia de presă Kyodo, cabinetul său nu a obţinut decât 36% din opinii favorabile, al doilea cel mai scăzut nivel de când Abe a revenit la putere în 2012.

Peste 58% dintre cei chestionaţi s-au declarat nemulţumiţi de modul în care guvernul său luptă împotriva crizei de COVID-19.

Japonia a înregistrat până în prezent un număr relativ limitat de cazuri în comparaţie cu multe alte ţări - aproape 62.000 de infecţii şi aproximativ 1.200 de decese. Dar numărul cazurilor este în creştere în arhipelag de la începutul lunii iulie.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră